- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (20.08.2015, 11:53)
- Marius Oncu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Grupul austriac OMV susţine listarea OMV Petrom pe bursa de la Londra
OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom (SNP), susţine listarea secundară a companiei pe bursa de la Londra, a declarat pentru MEDIAFAX un purtător de cuvânt al grupului austriac, astfel că iniţiativa Fondului Proprietatea (FP) are sprijinul necesar pentru a fi aprobată de acţionari în septembrie.
Urmărește
254 afișări
Grupul austriac OMV susţine listarea OMV Petrom pe bursa de la Londra (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
"Susţinem listarea secundară (a OMV Petrom, n.r.) pe London Stock Exchange, întrucât vedem beneficiile unui program de GDR-uri în ceea ce priveşte creşterea vizibilităţii pentru OMV Petrom şi îmbunătăţirea lichidităţii totale la tranzacţionare, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra acţionarilor", a afirmat Robert Lechner, purtător de cuvânt al grupului austriac, răspunzând unei întrebări MEDIAFAX.
Reprezentantul OMV a precizat că grupul nu poate comenta asupra detaliilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
OMV este acţionarul majoritar al OMV Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Fondul Proprietatea are o deţinere de 19%, iar statul român are 20,6%.
Fondul Proprietatea a propus, miercuri, acţionarilor OMV Petrom listarea companiei de petrol şi gaze pe bursa de la Londra, printr-o emisiune de certificate de depozit având la bază acţiuni ale companiei, şi a informat separat că analizează variante pentru reducerea participaţiei deţinută la companie prin vânzarea unui prin vânzarea unui pachet de cel puţin 4%.
Citeşte şi: Fondul Proprietatea propune listarea OMV Petrom la bursa de la Londra şi analizează reducerea participaţiei
Subiectul listării a fost introdus de Fondul Proprietatea pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare, convocată pentru 22 septembrie. Atât aprobarea, cât şi împuternicirea pentru demersurile necesare listării ar urma să fie valabile până la 31 decembrie 2016.
"Listarea secundară avută în vedere este de aşteptat să conducă la diversificarea bazei de acţionari, creşterea vizibilităţii, extinderea acoperirii de către brokerii internaţionali şi îmbunătăţirea lichidităţii de tranzacţionare a societăţii", se arată în raportul transmis de OMV Petrom bursei pentru convocarea adunării acţionarilor.
Într-un raport separat, Fondul Proprietatea a informat că analizează în continuare opţiuni strategice pentru o potenţială reducere a participaţiilor deţinute în OMV Petrom sub pragul de 15% din capital, de la 19% în prezent.
Orice asemenea tranzacţie este condiţionată atât de existenţa unor condiţii de piaţă favorabile, cât şi de obţinerea aprobărilor necesare, notează Fondul Proprietatea.
"Fondul deţine în prezent 19% din capitalul social subscris al OMV Petrom (reprezentând 32,86% din valoarea activului net al Fondului la 31 iulie 2015) şi tinde să crească lichiditatea tranzacţiilor cu acţiuni ale OMV Petrom, rămânând dedicat dezvoltării cu succes a acesteia în calitate de acţionar pe termen lung", se arată în raport.
Pentru a fi aprobată, propunerea Fondul Proprietatea are nevoie de votul pentru a 50% + 1 din acţiunile OMV Petrom. Întrucât grupul OMV deţine pachetul majoritar la compania românească, decizia privind listarea depinde practic de producătorul austriac de petrol.
Fondul Proprietatea a anunţat şi în martie anul trecut că gândeşte să vândă cel puţin 4% din acţiunile OMV Petrom, pachet evaluat la cotaţia de la acel moment la aproape 997 milioane lei (221 milioane euro) în funcţie de cotaţia din piaţă. participaţia Fondului la OMV Petrom se situa la momentul respectiv tot la 19%.
În jurul orei 11:45, acţiunile OMV Petrom se aflau în scădere cu 0,3% pe bursa de la Bucureşti, în timp ce titlurile Fondul Proprietatea creşteau cu 0,1%.
Pe bursa de la Londra mai sunt listate dual şi companiile Romgaz (SNG), Electrica (EL) şi Fondul Proprietatea.
Citește pe alephnews.ro: Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Dezastru pentru un gigant din tehnologie, care concediază mii de oameni pentru a deveni competitiv într-un domeniu unde o singură companie deţine 80% din piaţa
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa Mihaelei Botezatu și a lui Honorius: „Am fost sunată de Maximus, care în cele 3 zile nu…”
CANCAN.RO
Ce a pățit un pensionar de 92 de ani, după ce a angajat o menajeră ROMÂNCĂ mult mai tânără
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe