Prima pagină » Economic » INS a revizuit în creştere estimările privind Produsul Intern Brut pe trimestrul II, cu 6,1%, dar şi pe semestrul I, cu 5,9%

INS a revizuit în creştere estimările privind Produsul Intern Brut pe trimestrul II, cu 6,1%, dar şi pe semestrul I, cu 5,9%

Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creştere cu 6,1% pe seria brută şi cu 5,9% pe seria ajustată sezonier în al doilea trimestru din 2017, faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.
INS a revizuit în creştere estimările privind Produsul Intern Brut pe trimestrul II, cu 6,1%, dar şi pe semestrul I, cu 5,9%
Anca Olteanu
10 oct. 2017, 09:41, Economic

În primul semestru din 2017, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu acelaşi semestru din 2016, cu 5,9% pe seria brută şi cu 5,8% pe seria ajustată sezonier.

Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul al doilea din 2017, nefiind, însă, înregistrate diferenţe semnificative faţă de varianta publicată pe 5 septembrie 2017, precizează INS.

Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul al doilea din 2017 a fost de 208593,7 milioane de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,7% faţă de primul trimestru din 2017 şi cu 5,9% faţă de trimestrul al doilea din 2016.

Produsul Intern Brut estimat pentru primul semestru din 2017 a fost de 413116,7 milioane de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 5,8% faţă de primul semestru din 2016.

Produsul Intern Brut, serie brută, estimat pentru trimestrul al doilea din 2017 a fost de 197506,6 milioane de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 6,1% faţă de trimestrul al doilea din 2016.

Produsul Intern Brut, serie brută, estimat pentru primul semestrul din 2017 a fost de 361721,4 milioane de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 5,9% faţă de primul semestrul din 2016.

Comparativ cu varianta provizorie, în trimestrul al doilea din 2017, dinamica PIB s-a majorat cu 0,2 puncte procentuale, iar cea a valorii adăugate brute cu 0,3 puncte procentuale; volumul impozitelor nete pe produs s-a redus cu 0,6 puncte procentuale.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în construcţii (+4,7 puncte procentuale), administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială (+0,3 puncte procentuale).

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat formarea brută de capital fix, de la +0,6% la 0,0%, ca urmare a reducerii volumului său de la 102,4% la 100,2%, importul de bunuri şi servicii, de la +4,3% la +4,9%, ca urmare a creşterii volumului său de la 109,5% la 111,0% şi exportul de bunuri şi servicii de la +2,9% la +4,3%, ca urmare a creşterii volumului său de la 106,6% la 109,8%.