- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.09.2014, 10:17)
- Raluca Ghinea
INS: Preţurile au scăzut în august cu 0,3%, iar inflaţia anuală a coborât la 0,84%
Preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în luna august, iar inflaţia anuală a coborât la 0,84%, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 0,9% faţă de luna iulie, mărfurile nealimentare cu 0,06%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Preţurile au scăzut în august cu 0,3%, iar inflaţia anuală a coborât la 0,84% (Imagine: Shutterstock)
Inflaţia anuală a coborât astfel în august de la 0,95%, nivel consemnat în luna anterioară, însă peste minimul de 0,66% atins în iunie. Inflaţia anuală s-a situat la 0,94% în mai, după ce în aprilie a fost înregistrat cel mai ridicat nivel din acest an, de 1,21%, pe fondul bazei foarte reduse din luna aprilie 2013, când preţurile de consum au urcat cu doar 0,11%.
"Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (septembrie 2013 - august 2014) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2012 - august 2013), determinată pe baza IPC (indicele preţurilor de consum - n.r.) este 1,2%, iar cea determinată pe baza IAPC (indicele arminizat al preţurilor de consum - n.r.) este 1,3%", se arată în comunicatul INS.
În luna august, preţurile mărfurilor alimentare au fost mai mici cu 0,9% faţă de iulie, la cele nealimentare s-au redus cu 0,06%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%. Comparativ cu august 2013, preţurile la alimente s-au diminuat cu 1,97%, în schimb s-au scumpit mărfurile nealimentare cu 2,38% şi serviciile cu 2,74%.
Rata medie lunară a inflaţiei a fost de 0,1% în primele opt luni ale acestui an, faţă de 0,2% în perioada similară a anului trecut.
BNR a redus încă o dată, în luna august, prognoza de inflaţie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an şi de la 3,3% la 3% pentru 2015, şi a anunţat prognoze privind rata medie a inflaţiei de 1,4% în acest an şi 2,4% anul viitor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:00
-
ieri, 21:34
Geografia României va deveni materie separată la liceu, anunţă ministrul Educaţiei