- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (29.11.2016, 13:59)
- Dan Straut
Inspectorii Antifraudă Fiscală îşi vor înteţi controalele în târgurile specifice „lunii cadourilor”
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) anunţă că va efectua în intervalul 30 noiembrie – 4 decembrie o acţiune operativă de control la nivel naţional. „Este începutul unei serii de verificări ce se vor desfăşura pe întreg parcursul lunii decembrie”, se arată într-un comunicat al DGAF.

Inspectorii Antifraudă Fiscală îşi vor înteţi controalele în târgurile specifice „lunii cadourilor” (Imagine: AFP/Arhiva Mediafax Foto)
Controalele au fost programate astfel „ca urmare a intensificării anumitor activităţi economice specifice care prezintă riscuri în ceea ce priveşte manifestarea unor fenomene circumscrise fraudelor fiscale şi vamale, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă”.
Inspectorii Antifraudă vor urmări cu precădere fluxurile de bunuri provenite din achiziţii intracomunitare sau din import, în vederea identificării riscurilor determinate de comportamentul fiscal al destinatarilor înscrişi în documentele de transport, de provenienţă şi în documentele vamale. „Activităţile de monitorizare şi de analiză de risc au fost deja demarate, urmând ca informaţiile obţinute să fie valorificate pe parcursul acestor acţiuni operative”, precizează DGAF.
De asemenea, în programarea acţiunilor s-a ţinut cont de constatările obţinute în operaţiunile „Cristal” şi „Helios”. „O atenţie deosebită se va acorda centrelor comerciale şi zonelor cu risc fiscal semnificativ în care s-au constatat cele mai multe abateri”, avertizează DGAF.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe