- Home
- Economic
- (15.03.2017, 12:11)
- Mona Scarisoreanu
Lidl face angajări masive, salariile ajungând până la 7000 de lei brut. De unde pleacă Caravana Joburilor şi în ce oraşe ajunge
Lidl România demarează un program amplu pentru recrutarea a peste 500 de angajaţi, de la lucrători în magazine şi depozite, până la specialişti în diverse domenii. Salariile variază între 2200 şi 7000 de lei brut, a precizat, pentru MEDIAFAX, Mihaela Anca, managerul Departamentului de Resurse Umane.
Urmărește
16165 afișări
Lidl demarează un nou program de RECRUTARE: ”Caravana de joburi” vine în toate oraşele unde retailerul are magazine
Lidl România lansează o caravană de joburi care va ajunge în toate oraşele din ţară în care compania deţine magazine. Acesta este primul program de recrutare de o asemenea anvergură din România, fiind puse la bătaie peste 500 de posturi.
“Poziţiile disponibile vor viza locuri de muncă în magazine anul acesta şi depozite, precum şi specialişti în diverse alte domenii, pentru posturi în sediul central din Bucureşti, în departamentele: Financiar, Administrativ, Marketing, Achiziţii, etc. Anul acesta Lidl are în plan deschiderea a zece noi unităţi la nivel naţional”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihaela Anca, manager al Departamentului de Resurse Umane Lidl România.
Conform acesteia, în prezent, Lidl oferă cele mai mari salarii din retailul autohton, dar şi cele mai atractive beneficii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
“În acest moment, niciun angajat din companie nu câştigă mai puţin de 2.200 lei brut, sumă care include bonurile de masă, iar de la 1 martie, salariul minim în companie a crescut la 2.315 lei, cu bonuri de masă incluse. Lidl are o politică de salarizare în trepte, astfel încât, în primii trei ani în companie, salariul creşte de la an la an. De exemplu, salariul unui lucrător comercial din magazinele Lidl poate ajunge în cel de-al treilea an de activitate la 3.115 lei brut, sumă ce include tichetele de masă. Totodată, salariul unui manager de magazin poate ajunge la 7.000 lei brut”, a precizat Mihaela Anca.
Lidl are o politică de salarizare în trepte, astfel că în primii trei ani în companie, salariul creşte în fiecare an. Astfel, salariul unui lucrător comercial sau al unui comisionar din depozit poate ajunge în cel de-al treilea an de activitate la 3.115 lei brut (2.185 de lei net), sumă ce include tichetele de masă.
Din 15 martie 2017 până în octombrie, „Caravana de joburi Lidl” se va opri în parcările a 88 de magazine ale retailerului din 39 de judeţe. Punctul de pornire este Capitala, unde job bus-ul va staţiona în parcarea a 14 magazine în zile diferite, pe parcursul lunilor martie şi aprilie.
Cei interesaţi de o carieră în retail îşi pot depune CV-ul în cadrul Caravanei de joburi. Mai mult, aceştia pot afla informaţii de la echipa Lidl despre ce înseamnă să lucrezi în cadrul companiei. Astfel, pot descoperi cât de repede sunt promovaţi în cadrul companiei, dar şi în ce constau beneficiile: cursuri, programe şi traininguri de dezvoltare profesională şi personală, asigurare medicală gratuită, tichete de masă, vouchere, tichete cadou, abonament la sală etc.
Caravana va porni pe 15 martie de la magazinul Lidl de pe Bulevardul Timişoara din Capitală şi va ajunge la alte 13 magazine din Bucureşti. În aprilie, caravana va fi prezentă în Ilfov şi Călăraşi. În mai, job bus-ul va vizita judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi şi Botoşani. Programul integral al “Caravanei de joburi Lidl” poate fi accesat pe cariere.lidl.ro.
Citeşte şi: Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: Suntem pregătiţi să reducem cheltuielile, dacă deficitul bugetar este în PERICOL de a fi depăşit
Citeşte şi: Euro şi dolarul îşi continuă SCĂDEREA. Cum evoluează principalele valute miercuri dimineaţă
Citeşte şi: EXCLUSIV Românii s-au îndatorat la bănci, în 2016, ca să-şi cumpere televizoare şi frigidere
Citeşte şi: Companiile vor să RENUNŢE la interviurile de angajare în viitor. Care este MOTIVUL şi cu ce va fi înlocuit acesta
Citeşte şi: Povestea româncei care transformă apa în BANI, exploatând un loc pe care toată lumea îl IGNORĂ
Citeşte şi: Trei antreprenori au ajuns la afaceri de 10 mil. lei cu o fabrică de fursecuri şi prăjituri
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 15:44
Cseke Attila, despre demiterea lui Klaus Iohannis: În 35 de ani încă nu am demis niciun preşedinte