În deschiderea şedinţei Executivului de miercuri, premierul Sorin Grindeanu a anunţat că noul proiect de buget, rescris în urma discuţiilor cu miniştrii din ultimele zile, va fi trimis „vineri seară” la Parlament.
Proiectul de buget pe 2017 va ajunge vineri la Parlament, a promis Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, la începutul şedinţei de Guvern care a avut loc miercuri. Acesta a precizat că marţi au avut loc întâlniri cu toţi ordonatorii de credit pentru verificarea bugetelor.
„Astăzi venim cu limitele de buget stabilite. Apreciez faptul că fiecare dintre dumneavoastră, în bugetele de la ministere, aţi prevăzut cheltuieli prevăzute în Programul de guvernare. Vineri va fi şedinţa pentru buget”, a declarat, şeful Guvernului, Sorin Grindeanu, în deschiderea şedinţei de Guvern de miercuri.
Proiectul de buget va fi trimis în Parlament vineri, calendarul fiind decalat cu o singură zi faţă de cel propus iniţial.
Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan a precizat că marţi au fost întâlniri cu toţi ordonatorii de credite pentru a se verifica dacă bugetele se încadrează în ceea ce este prevăzut în Programul de guvernare.
“Limitele propuse pentru construcţia bugetului pe 2017 au fost estimate la 2,99% din PIB în standarde ESA, respectiv 3% din PIB conform Tratatului de la Maastricht”, a precizat Viorel Ştefan.