Metroul va primi subvenţii de la Guvern

Guvernul a adoptat o OUG care stabileşte condiţii privind încheierea, actualizarea şi elementele contractului de servicii publice în transportul cu metroul, ceea ce dă posibilitatea Executivului să dea subvenţii care să permită continuitatea serviciului pentru elevi, studenţi, navetişti, pensionari

Urmărește
657 afișări
Imaginea articolului Metroul va primi subvenţii de la Guvern

Metroul va primi subvenţii de la Guvern (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

"Guvernul a creat cadrul legal pentru încheierea contractului de servicii publice în domeniul transportului cu metroul, între Ministerul Transporturilor şi SC Transport cu Metroul Bucureşti “Metrorex“ S.A. În acest sens, Executivul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care stabileşte, în principal, condiţii privind încheierea, actualizarea şi elementele contractului de servicii publice în domeniul transportului cu metroul, aprobarea contractului urmând să se facă prin ordin al ministrului Transporturilor. Potrivit actului normativ, contractul de servicii publice de transport de călători cu metroul va conţine obligatoriu o serie de prevederi între care menţionăm: natura şi întinderea oricărui drept exclusiv acordat, într-un mod care să prevină compensarea în exces, definirea obligaţiilor de serviciu public pe care trebuie să le respecte operatorul de servicii publice de transport de călători cu metroul, indicatorii în baza cărora se stabileşte şi se acordă compensaţia de serviciu public, valoarea compensaţiei de serviciu public", informează Guvernul.

Conform sursei citate, întrucât transportul public de călători cu metroul are caracter de serviciu public, compensaţia cuvenită se va acorda lunar, în baza contractului de servicii publice de transport cu metroul, care urmează să fie încheiat cu respectarea legislaţiei în vigoare, inclusiv a prevederilor în domeniul ajutorului de stat.

Tot miercuri, Guvernul a adoptat un Memorandum cu privire la acordarea compensaţiei, sub forma subvenţiei, pentru serviciul public de transport cu metroul.

Compensaţia va fi acordată sub forma unei scheme de ajutor de stat a cărei perioadă de efectuare a plăţilor se estimează că va fi 2016-2019. Bugetul total estimat al ajutorului de stat individual pentru întreaga perioadă este de 1.428,28 milioane lei, adică în jur de 350 de milioane lei pe an.

"Prin încheierea contractului de servicii publice în transportul cu metroul şi acordarea de către stat a compensaţiei se va asigura continuitatea serviciului de transport public de călători cu metroul pentru elevi, studenţi, navetişti, pensionari, alte categorii de călători şi rambursarea de către Uniunea Europeană a cheltuielilor destinate proiectelor de dezvoltare şi modernizare în transportul cu metroul, prin îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate", se menţionează în comunicatul Guvernului.

Măsurile referitoare la crearea cadrului legal pentru încheierea contractului de servicii între Ministerul Transporturilor şi Metrorex, precum şi stabilirea modalităţii de acordare a compensaţiei au fost luate de Guvern pentru a îndeplini o condiţionalitate necesară obţinerii finanţării din fonduri europene pentru proiectul major “Îmbunătăţirea serviciilor de transport public pe Linia de Metrou 2 Berceni-Pipera“, în valoare de 112,375 milioane euro.

"Pentru obţinerea finanţării există obligativitatea aplicării, în domeniul transportului cu metroul, a prevederilor Regulamentului CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de aprogare a Regulamentelor CEE nr.1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului. Mai exact, “în cazul în care o autoritate competentă decide să acorde unui operator ales un drept exclusiv şi/sau o compensaţie de orice natură în schimbul îndeplinirii unor obligaţii de serviciu public, autoritatea respectivă face aceasta în cadrul unui contract de servicii publice", se mai spune în comunicatul Guvernului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici