Noua taxă auto va afecta piaţa maşinilor mai vechi de 4 ani
Grupul AAA New Kopel se aşteaptă la o scădere a preţurilor maşinilor înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007, în condiţiile în care va intra în vigoare noua taxă de poluare, la o dată care deocamdată nu a fost comunicată oficial.
Noua taxă auto va afecta piaţa maşinilor mai vechi de 4 ani (Imagine: Mediafax Foto)
Aceasta presupune o reducere de 25% a valorii faţă de taxa actuală, dar şi o extindere asupra maşinilor înregistrate înainte de 1 ianuarie 2007, până acum funcţionând numai ca o taxă de primă înmatriculare pentru maşinile noi şi second-hand înregistrate pentru prima dată pe piaţa locală, informează Ziarul Financiar.
"După ce va intra în vigoare noua taxă, la maşinile mai vechi de 2007 evaluarea în vederea achiziţiei o vom face şi în funcţie de taxa de poluare ce va fi achitată", a spus Eugen Maciuca, manager al AAA New Kopel.
Spre exemplu, pentru un model Dacia Logan, cu motor Euro 3 de 1,4 litri şi 75 CP din 2006, se va plăti o taxă de înmatriculare în valoare de aproximativ 1.200 de euro, adică aproape o jumătate din valoarea maşinii în prezent. Vânzările de autoturisme second-hand ale dealerului AAA New Kopel vor înregistra în acest an o creştere de 50%, la peste 1.200 de unităţi, potrivit declaraţiilor oficialilor companiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO