- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (01.07.2017, 06:30)
- Dan Straut
Noul pod peste Dunăre de la Calafat: Sancţiuni de 37.300 de lei şi tarife de 2.000 de euro într-o zi
În cadrul Agenţiei de Control şi Încasare (ACI) de la noul pod peste Dunăre Calafat, CNAIR a instituit controale specifice pe sensul de ieşire din ţară, aplicând sancţiuni în valoare de 37.300 lei şi tarife de 2.000 de euro.
Urmărește
3380 afișări
„În intervalul 29 iunie, ora 8.30 – 30 iunie, ora 8.30, în acest punct de trecere a frontierei au fost controlate 1.120 de autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. În urma acestor controale, în doar 24 de ore, reprezentanţii DRDP Craiova au constatat contravenţii şi aplicat sancţiuni în valoare de 37.300 de lei şi tarife de 2.000 de euro, conform prevederilor legale”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Astfel, au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale pentru lipsa rovinietei valabile, conform OG nr.15/2002, după cum urmează: şapte în valoare de 3.000 de lei fiecare, unul în valoare de 1.250 de lei şi unul în valoare de 2.750 de lei.
Totodată, au mai fost aplicate două sancţiuni contravenţionale pentru lipsa autorizaţiei speciale de transport, conform OG nr. 43/1997, în valoare de 1.000 de lei fiecare şi o sancţiune în valoare de 10.300 de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
„Au mai fost depistate două autovehicule fără autorizaţie pentru transport rutier internaţional de marfă, situaţie în care a fost aplicat tariful legal în valoare de 1.000 de euro fiecare”, precizează CNAIR.
Citeşte şi: ANCOM autorizează RCS&RDS să aplice suprataxe de roaming, după ce tarifele au fost eliminate din 15 iunie pentru toţii operatorii, la nivelul UE. Cât vor plăti clienţii
Citeşte şi: Fiscul a scos bani din piatră seacă. ANAF a sancţionat mai multe firme de administrare a balastierelor. Ce amenzi a aplicat
Citeşte şi: O hidrocentrală de 162 de milioane de euro este nefuncţională din cauza unor poduri CFR foarte vechi: ”Nu se poate da drumul la hidrocentrală pentru că se dărâmă podurile”
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: FOTO Coca-Cola investeşte 7 milioane de euro, la Timişoara, într-o linie de îmbuteliere de mare viteză a dozelor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe