- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Opinia lui Claudiu Cazacu, analist financiar: ”Prudenţă când vine vorba de Tesla şi criptomonede”
Investitorul celebru Michael Burry, care a fost inspiraţia pentru filmul premiat la Oscar, The Big Short, şi care a mizat (câştigând masiv) pe scăderea pieţei imobiliare americane în contextul crizei din 2008, pare să estimeze o scădere a preţului acţiunilor Tesla în perioada următoare.
În acest context, Claudiu Cazacu, consulting strategist în cadrul XTB România, consideră că ar fi prudent pentru investitori să studieze argumentele directorului Scion Asset Management nu doar în privinţa acţiunilor Tesla, ci şi a altor instrumente financiare cu creşteri spectaculoase în ultima vreme, precum criptomonedele.
Tesla, care foloseşte un mod neconvenţional de promovare, se poate lăuda cu o bază de fani impresionantă. Între aceştia - cel puţin din punct de vedere al acţiunilor producătorului de autovehicule electrice - nu pare a se afla un investitor faimos, Michael Burry, care a devenit cunoscut mai ales după filmul The Big Short, premiat cu Oscar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Nu numai că fondatorul şi directorul Scion Asset Management a mizat (şi câştigat masiv) pe scăderea pieţei imobiliare americane în contextul crizei din 2008, dar a fost de partea corectă a trendului acţiunilor GameStop. Operaţiunea short squeeze GameStop (forţarea închiderii poziţiilor de vânzare în lipsă) a intrat deja în istoria pieţei, iar pentru milioane de membri ai forumului WSB de pe Reddit, în legendă. Cum vizibilitatea şi popularitatea sunt monede convertibile în industria financiară, piaţa ia notă atunci când, în îndeplinirea obligaţiilor de transparenţă, fondul Scion Asset Management al lui Michale Burry oferă o privire în spatele cortinei.
Dimensiunea mizei pe scăderea acţiunilor este considerabilă: 8001 opţiuni pot permite vânzarea unui echivalent de 801.000 acţiuni Tesla. Preţul pe acţiune a coborât de la 729,77 de dolari la începutul anului până la 577,87 la 18 mai, după ce a atins chiar puţin peste 900 dolari pe 25 ianuarie. La nivelul de la finele trimestrului I, valoarea poziţiei ar fi fost de peste 0,5 miliarde de dolari. Nu este clar la ce preţ au fost acumulate aceste opţiuni, pe ce scadenţe şi dacă fac, cumva, parte dintr-o strategie mai amplă. Dacă ne gândim, însă, la o serie de postări pe Twitter ale lui Burry, investitorul a adoptat o poziţie de vânzare clară, directă, fără a face un arbitraj sau alte strategii complexe. Contul a fost şters în aprilie, s-ar părea, la sugestia SEC, autoritatea de reglementare din SUA, posibil (nu avem informaţii certe) în legătură cu comentariile sale referitoare la GameStop. Înainte de renunţarea la Twitter, directorul Scion a avertizat în mai multe rânduri că evaluările din piaţă sunt ridicate, vorbind şi despre fenomenul SPAC, dar şi bitcoin, dogecoin sau acţiunile „meme” popularizate pe Reddit şi alte site-uri. O variantă de interpretare ar fi că valul de comentarii negative şi insulte la adresa celor care au poziţii de vânzare în lipsă ar fi un risc pe care Burry, deşi privit în general cu simpatie de participanţii de pe Reddit, nu ar fi vrut, în aceste noi condiţii, să şi-l asume.
Tesla resimte, de altfel, o presiune crescândă din partea producătorilor ”clasici”, care au simţit, deşi cu oarecare întârziere, în ce direcţie se orientează consumatorii. În trimestrul 1 al acestui an, Ford a produs cu 74,1% mai multe vehicule electrice faţă de T1 din anul anterior, GM cu 44,8%, VW cu 122% şi BMW cu 129,8%. Doar VW a ajuns la 133 de mii de unităţi electrice în T1, cumulat cei 4 menţionaţi ajung la peste 320 de mii de unităţi. În plus, veniturile Tesla din vânzarea de certificate necesare altor firme din industrie sunt în scădere, pe măsură ce aceştia dezvoltă propriile modele non-poluante. Deschiderea fabricii din Germania este, la rândul său, amânată: recent, Musk a solicitat furnizorilor pentru acea locaţie să ”mărească viteza”. După ce a crescut de peste 8 ori anul trecut, Tesla a pierdut aproximativ 30% de la vârful de anul acesta.
Poate că ar fi prudent pentru investitori să studieze argumentele celui care a inspirat filmul The Big Short, şi nu doar în privinţa acţiunilor Tesla, ci şi a unei serii de instrumente cu grafice ultra-dinamice: e bine să fim atenţi la acele active care au fost conduse de o „ardoare speculativă la înălţimi nebuneşti de unde căderea va fi dramatică şi dureroasă” a avertizat acesta - cu ceva timp înainte de a şterge contul, bineînţeles. Nu pare a fi, din perspectivă istorică, o idee deplasată, încheie analistul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO