Opinie Cristian Hostiuc, ZF - Slăbiciunile capitalismului românesc: De ce cad companiile şi brandurile româneşti atunci când se prăbuşesc patronii?

Decizia ASF (autoritatea de Supraveghere Financiară) de a trimite în faliment Astra, una dintre cele mai mari companii de asigurări şi unul dintre cele mai mari branduri româneşti, aduce în discuţie o mare problemă a businessului românesc: odată ce se prăbuşesc proprietarii, patronii, oamenii care au creat acele companii, iar acele afaceri sunt identificate cu ei cad şi companiile, cad şi brandurile, în cele mai multe din cazuri.

Dan Adamescu, proprietarul Astra Asigurări, spune că Astra era un brand al industriei de asigurări şi chiar un brand al României şi nu trebuia să se ajungă la faliment. Cineva a vrut să distrugă Astra ca să preia piaţa. De partea cealaltă, ASF şi KPMG spun că Adamescu ar fi avut posibilitatea să salveze Astra, dar a fost prea lacom atunci când se discuta posibilitatea atragerii unui alt investitor. Dacă Astra era un brand al României care trebuia salvat aşa cum este retorica lui Adamescu, atunci ar fi trebuit să iasă din companie “pe un euro”, astfel încât să dea posibilitatea ramânerii acestui business în viaţă.

Cazul Astra/Adamescu aduce în discuţie zbuciumul actual al capitalismului românesc şi slăbiciunile lui, care în loc să se atenueze, se măresc.

După revoluţie, capitalismul românesc a crescut odată cu piaţa, cu schimbarea sistemului politic, cu refacerea economiei, cu investiţiile, în special cele străine după anul 2000, cu know-how-ul de afară. După 2000, deschiderea pieţei financiare de care a beneficiat România, a dat posibilitatea capitalismului românesc (nu numai lui Ion Ţiriac) să aibă acces la finanţare, la credite bancare, ceea ce a însemnat investiţii, extindere sau câştiguri mai mari. Dar prea puţini antreprenori s-au gândit la faptul că această schimbare nu le aparţine lor, ci aşa au fost vremurile. Această creştere spectaculoasă a bunsinessului românesc după 2000 a avut la bază conjunctura politică de care a beneficiat România şi mai puţin organizarea, brandingul, sistemul intern sau pregătirea oamenilor din firme. Mai mult decât atât, accesul la finanţare bancară a creat iluzia solidităţii capitalismului românesc.

Apariţia pe neaşteptate a crizei a dat peste cap acest model. Capitalismul românesc nu a fost pregătit pentru această criză, chiar dacă s-a mai confruntat cu una, în anii ‘90.

Ca să supravieţuiască, întâi a reeşalonat împrumuturile la bancă, a amânat plăţile la furnizori, din al doilea şi al treilea an a început să taie costurile şi resursa umană, apoi nu a mai plătit împrumuturile la bancă, a mutat activele pe alte firme, a plimbat banii prin companii ca să trăiască toate afacerile, pentru că nu putea să renunţe la ele, pentru ca apoi să intre în insolvenţă, dacă nu chiar în faliment (din peste 100.000 de firme intrate în insolvenţă, numai 2.000 au ieşit din perioada de reorganizare şi au revenit pe piaţă).

Toate aceste lucruri au scos la iveală slăbiciunile capitalismului românesc, dar nu numai ale patronilor: slăbiciunile băncilor care au finanţat afacerile, slăbiciunile legislative, slăbiciunile statului, şi în ansamblu slăbiciunea economiei româneşti, care nu are mecanisme de protecţie a ceea ce s-a creat. Odată ce patronul se prăbuşeşte, cade totul în jurul lui.

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro.