Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Marele Bluf: abia acum se vede rostul fantomei South Stream - să anuleze proiectul Nabucco

Asta cu toate că doar acest proiect, care a fost pus pe masă încă din anii ’90, ar fi asigurat şi o sursă independentă de gaz, şi un traseu independent de spaţiul aflat sub control rusesc. Pentru că miza Occidentului după 1990, încă neatinsă nici în prezent, a fost să creeze o alternativă la gazele ruseşti, atât ca sursă, cât şi ca transport. 

Ruşii au venit şi au aruncat pe piaţă acum 6-7 ani proiectul South Stream, prin care au afirmat că vor aduce gaz rusesc în Occident ocolind Ucraina cea plină de riscuri. Iniţial au sondat apele şi în România pentru South Stream şi până la urmă au afirmat că s-au înţeles cu bulgarii, urmând ca această nouă conductă să subtraverseze Marea Neagră, să iasă în Bulgaria şi prin Serbia şi Ungaria să ajungă în Austria.

Privind retrospectiv, acum este de înţeles jocul de v-aţi ascunselea din anii 2010-2011 al reprezentanţilor Gazprom, care ba erau prezenţi, ba nu erau, la Bucureşti şi la Sofia, negociind alternativ cu autorităţile române şi bulgare. Până la urmă toată afacerea s-a dovedit un bluf uriaş.

După ce şi-au atins scopul, adică au anulat proiectul Nabucco, de care se temeau cu adevărat, ruşii, ca nişte jucători de şah experimentaţi ce sunt, au anunţat pe 1 decembrie 2014 că renunţă la South Stream. Nu au explicat de ce. Condiţiile de piaţă nu s-au modificat substanţial – scăderea preţului petrolului actuală este evident un joc al pieţelor pentru a le micşora veniturile, însă foamea de energie mondială va readuce repede preţul energiei la cote înalte.

Însă au reuşit să îi lase „bouche-bée“, adică cu gura căscată, pe cei care credeau că le sunt parteneri în acest proiect, adică Bulgaria, Serbia şi Ungaria, ţări în care presiunea găsirii unei soluţii de dependenţa de o singură conductă de gaz este uriaşă. 

Rusia a furnizat anul trecut 30% din gazul consumat de Uniunea Europeană. Financial Times comentează că Vladimir Putin a trebuit să dea înapoi şi să abandoneze acest proiect în valoare de 50 de miliarde de dolari, mai ales că cifrele nu ieşeau pentru Gazprom, iar South Stream era mai mult un proiect politic decât economic. În acest moment cea mai mare parte a gazului pe care Rusia îl vinde în Europa tranzitează Ucraina, iar noua conductă, pe lângă cea construită prin Marea Nordului, între Rusia şi Germania - North Stream -, i-ar fi dat Rusiei posibilitatea să ocoleas­că Ucraina şi să îşi mă­reas­că influenţa asupra Ungariei, Bulgariei şi Serbiei, înfometate de energie.

De la Londra, unde apare Financial Times, însă poate că nu se vede destul de limpede că în acest moment cele trei ţări şi altele din Europa de Sud-Est care importă 90% din consumul de energie au rămas şi fără Nabucco, şi fără South Stream şi sunt în continuare dependente de gazul rusesc transportat printr-o zonă la un pas de, sau chiar aflată în, război civil. Deci riscurile unor eventuale întreruperi sunt cu atât mai mari şi nervozitatea este pe măsură.

Ca urmare, ruşii au acum o poziţie şi mai puternică faţă de aceste ţări.

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro