- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Panica este cuvântul de ordine în criza lanţurilor de aprovizionare. Companiile caută soluţii
Lanţurile de aprovizionare la nivel mondial continuă să fie puternic perturbate, printre factori numărându-se penuriile, inundaţiile, focarele de coronavirus care au dus la închiderea de porturi, iar crizele de energie din China şi Europa se adaugă acestora, arată Ziarul Financiar.
Panica este cuvântul de ordine în criza lanţurilor de aprovizionare. Companiile caută soluţii
Conştienţi de aceste blocaje, retailerii şi producătorii panicaţi plasează comenzi supradimensionate sau plasează comenzile prea devreme, creând un cerc vicios care nu va face decât să adâncească criza. De asemenea, consumatorii, la fel de panicaţi, îşi fac rezerve, ceea ce ar putea duce la o penurie de alimente.
Pe fondul panicii privind masiva criză a lanţurilor de aprovizionare, retailerii şi producătorii se grăbesc să plaseze comenzi supradimensionate sau plasează comenzile prea devreme, iar acest lucru intensifică blocajele, oficiali ai industriei au declarat pentru CNBC. „Pentru că problemele sunt binecunoscute, comenzile pentru materii prime, componente şi bunuri finite sunt plasate mai devreme decât ar fi normal, lungind cozile şi creând un cerc vicios“, potrivit analiştilor RBC Wealth Management.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
Odată cu apropierea perioadei sărbătorilor, apar avertismente privitoare la posibile penurii de bunuri sau creşteri puternice de preţuri datorate cererii ridicate şi ofertei scăzute.
Un studiu al RBC Elements arată că criza lanţurilor de aprovizionare se adânceşte. Problemele la nivel mondial s-ar putea prelungi timp de „câteva luni“ în condiţiile în care companiile de transport maritim întâmpină dificultăţi în atingerea unui echilibru între ofertă şi cerere şi soluţionarea problemei penuriei persistente de containere, declara la rândul său recent şefa Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Ngozi Okonjo-Iweala, potrivit Financial Times.
Stimulentele de ordinul miilor de miliarde de dolari alimentează o creştere uriaşă a cererii de consum, determinând companiile să-şi facă rezerve de produse ce nu pot fi procurate uşor. „Când vorbesc cu oamenii, aceştia sunt panicaţi că lanţurile lor de aprovizionare vor fi afectată“, a arătat aceasta.
Companiile de transport maritim nu au anticipat forţa revenirii, au scăzut disponibilitatea containerelor, iar acum avem o criză de containere. Odată cu apropierea sezonului festiv în multe părţi ale lumii, astfel de dificultăţi vor persista probabil, a avertizat Ngozi Okonjo-Iweala.
Oamenii sunt şi ei panicaţi, ceea ce-i determină să-şi facă stocuri de bunuri, în special alimente. Iar acest lucru ar putea duce la penurii pe acest segment, relatează Bloomberg.
Alimente există din abundenţă, însă nu există întotdeauna capacitatea de procesare şi transport necesare acoperirii cererii în creştere odată cu revenirea economiilor.
În SUA, la mai mult de un an şi jumătate după ce pandemia a dat peste cap vieţile oamenilor, aprovizionarea cu bunuri de bază în magazine şi restaurante cade victimă penuriilor intermitente şi amânărilor.
Şi Marea Britanie se confruntă cu o criză de alimente, problema lanţurilor de aprovizionare fiind dublată de Brexit şi o criză de forţă de muncă.
În Europa, criza lanţului de aprovizionare cu energie provoacă deja victime în rândul producătorilor de îngrăşăminte, riscând să ducă la penurii similare de alimente.
Contrar aşteptărilor generale, unii executivi şi experţi consideră că vom lăsa în curând în urmă criza lanţurilor de aprovizionare, scrie CNN.
Şeful JPMorgan Jamie Dimon declara recent că problemele vor fi în curând o amintire îndepărtată. Alţii remarcă faptul că cele mai mari companii şi operatorii de transport iau deja măsuri pentru diminuarea problemelor.
Jack Janasiewicz, strateg în cadrul Natixis Investment Managers, arată că giganţi ca Toyota, Samsung şi Intel plănuiesc să-şi majoreze puternic producţia în ultimele luni ale anului.
Porturi majore analizează de asemenea menţinerea activităţilor non-stop pentru eliminarea blocajelor.
„Lanţul global de aprovizionare a fost întins la limită, însă asistăm probabil la un vârf al crizei, impactul urmând probabil să se atenueze până în prima jumătate a anului viitor“, se arată într-o notă a Jefferies.
Este posibil însă ca unele companii şi strategi să fie prea optimişti.
Datele colectate de la deţinătorii a aproximativ 13.500 de companii din peste 40 de ţări indică faptul că actualele probleme sunt chiar mai serioase decât în primăvara anului trecut, când multe fabrici au fost închise pe fondul restricţiilor anti-coronavirus, scrie Financial Times.
Iar aproape toate sectoarele manufacturiere sunt afectate. Timpurile de livrare sunt cel mai puternic afectate în sectoarele tech şi auto, însă şi producătorii de alimente şi băuturi se confruntă cu perturbări aproape record.
Costurile legate de transportul maritim au înregistrat oarecare corecţii în ultimele săptămâni ca urmare a crizei energiei din China, însă acestea se menţin ridicate şi nu sunt aşteptate să scadă pe termen mediu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate