Philippe Gustin: Franţa susţine o decizie pentru aderarea României la Schengen, în septembrie
Noul ambasador al Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, a declarat, marţi, că Franţa şi-a exprimat susţinerea privind luarea unei decizii pozitive cu pentru aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen în luna septembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Philippe Gustin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Noul ambasador al Franţei, Philippe Gustin, a făcut declaraţia în cadrul întâlnirii pe care a avut-o, marţi, la sediul MAI cu şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, Marian Tutilescu.
"Întărirea Guvernanţei Schengen a constituit un alt subiect de discuţie, partea română exprimându-şi sprijinul pentru îmbunătăţirea regulilor care stau la baza guvernanţei, a eficientizării procesului de evaluare şi a procesului de follow-up, precum şi pentru introducerea de noi reguli corectoare suplimentare pentru a evita orice disfuncţionalitate în funcţionarea spaţiului Schengen", se arată într-un comunicat al MAI remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii l-a constituit desemnarea, în cel mai scurt timp, a unui nou ataşat de afaceri interne român în Franţa, care, alături de cel aflat în funcţie, să contribuie la combaterea infracţionalităţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
"Excelenţa Sa Philippe Gustin a subliniat faptul că rezultatele obţinute în urma cooperării operative au fost apreciate în repetate rânduri de către autorităţile franceze, la cel mai înalt nivel, fiind considerate un adevărat succes pe plan operativ", se arată în documentul citat.
Astfel, numărul poliţiştilor români detaşaţi în Franţa ar putea fi mărit, iar misiunea operativă a dispozitivului comun româno-francez ce acţionează la Paris în perioada estivală ar putea fi prelungită.
"În vederea consolidării dispozitivului comun româno-francez ce acţionează la Paris în perioada estivală, partea română analizează posibilitatea atât a prelungirii misiunii operative, cât şi creşterea numărului de poliţişti români detaşaţi în Franţa, decizia finală urmând să fie comunicată după primirea unei solicitări oficiale din partea franceză", potrivit comunicatului MAI.
Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale s-a întâlnit, marţi, cu directorul adjunct al Direcţiei Europa Centrală - Estică şi zona Mării Baltice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Europene din Republica Franceză, Stéphane Crouzat, întâlnire la care a luat parte şi noul ambasador francez.
În 30 martie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că este momentul ca la nivel european să die depăşite falsele probleme, cum ar fi aşa-zisa vulnerabilizare a Spaţiului Schengen prin accesul României, cu atât mai mult cu cât sunt create indirect de mişcări politice cu vederi extremiste.
"Este momentul ca la nivel european să depăşim falsele probleme, cum ar fi aşa zisa vulnerabilizare a Spaţiului Schengen prin accesul României, cu atât mai mult cu cât sunt create indirect de către o dinamică politică internă, în terţe state, de mişcări politice cu vederi extremiste, şi să ne ocupăm de marile provocări ale Europei, cum sunt disciplina fiscal-bugetară, reluarea creşterii, sporirea coeziunii, creşterea competitivităţii, menţinerea în leadership-ul globalizării. Consiliul Afacerilor Interne din septembrie 2012 ar trebui să ia o decizie favorabilă accesului României în Spaţiul Schengen", a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la finalul reuniunii din 30 martie cu delegaţia Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Olandeză, la cererea preşedintelui acesteia, Peter de Ruiter.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO