Planurile UE de a liberaliza piaţa energiei subminează investiţiile Rusiei din domeniu - oficial rus

Planurile statelor Uniunii Europene (UE) de a liberaliza piaţa energiei subminează investiţiile Rusiei în aceste sector, inclusiv dezvoltarea celei de-a doua faze a proiectului de gaze naturale Nord Stream, a declarat vicepreşedintele Dumei de Stat ruse, Valery Yazev, citat de Reuters.

Urmărește
4 afișări

Legile destinate liberalizării pieţei energiei din UE vizează încurajarea competiţiei prin desfiinţarea monopolurilor din domeniul electricităţii şi gazelor naturale pentru a permite companiilor mai mici să-şi asigure uşor accesul la infrastructură. Legile limitează, astfel, infrastructura deţinută de furnizorii de gaze naturale.

"Nord Stream va efectua livrări pilot către Germania, în condiţiile în care prima conductă a gazoductului a devenit o certitudine. Construcţia celei de-a doua conducte a fost suspendată deoarece aceasta şi-a pierdut atractivitatea", a afirmat Yazev, care ocupă totodată funcţia de preşedinte al Societăţii Ruse a Gazelor Naturale.

El a adăugat că premierul rus, Vladimir Putin, va discuta cu oficialii europeni despre probleme energetice cu ocazia vizitei pe care o va efectua joi la Bruxelles.

"Am prezentat propunerile noastre comisiei ruse care se ocupă cu dialogul cu Comisia Europeană pe teme energetice. Una dintre cele mai importante propuneri este ca investiţiile ruse deja efectuate să fie protejate", a menţionat Yazev.

Nord Stream este dezvoltat de Gazprom în parteneriat cu mai multe companii vest-europene, printre care E.ON şi GDF Suez. Proiectul vizează transportul de gaze naturale ruseşti către statele din vestul Europei, ocolind ţări de tranzit tradiţionale precum Ucraina şi Belarus.

Un alt proiect important dezvoltat de Rusia în Europa este South Stream, gazoduct prin care ar urma să fie transportate gaze naturale spre Europa pe sub Marea Neagră, prin Bulgaria.

Acest gazoduct concurează Nabucco, investiţie evaluată la 7,9 miliarde euro, care va alimenta pieţele din Europa cu gaze naturale din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu. Proiectul, cu o capacitate de aproximativ 30 de miliarde de metri cubi, este derulat de un consorţiu format din companiile Botas (Turcia), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), MOL (Ungaria), OMV (Austria), RWE (Germania), Transgaz (România).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici