Premierul Spaniei anticipează un an foarte dificil şi nu exclude un ajutor internaţional

Premierul Spaniei Mariano Rajoy se aşteaptă ca anul 2013 să fie foarte dificil şi nu exclude posibilitatea solicitării unui ajutor financiar internaţional.

Urmărește
166 afișări
Imaginea articolului Premierul Spaniei anticipează un an foarte dificil şi nu exclude un ajutor internaţional

Premierul Spaniei anticipează un an foarte dificil şi nu exclude un ajutor internaţional (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Avem în faţă un an foarte greu, în special prima jumătate, şi trebuie să perseverăm cu reformele. În prezent Spania nu intenţionează să solicite ajutor, dar acest instrument foarte util rămâne disponibil", a declarat vineri Rajoy, în conferinţa de presă organizată pentru a marca primul său an de mandat, relatează Bloomberg.

Rajoy a spus spaniolilor să se pregătească pentru un an dificil, în condiţiile în care şomajul este de peste 26%, iar Banca Spaniei estimează că economia s-a contractat în ultimele trei luni ale acestui an pentru al şaselea trimestru consecutiv.

Premierul a arătat că priorităţile economice ale anului viitor vor fi măsuri de reformă precum cea privind legislaţia în domeniul pensiilor şi disciplina bugetară.

Guvernul a avut pentru acest an o ţintă a deficitului bugetar de 7,4% din PIB, dar Rajoy a refuzat să estimeze la cât se va ridica indicatorul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici