- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (05.07.2017, 11:13)
- Mona Scarisoreanu
Preţul locuinţelor a crescut cu 7% în prima jumătate a anului. Cluj-Napoca, cel mai mare salt
Preţul locuinţelor din Cluj-Napoca a înregistrat cea mai mare creştere la nivel naţional, de 10%, în primele şase luni ale anului, iar cea mai mică creştere a fost în Bucureşti, de 5,4%, conform Indicelui Imobiliare.ro.

Preţul locuinţelor a crescut cu 7% în prima jumătate a anului. Cluj-Napoca, cel mai mare salt
După un avans de 0,5% în iunie, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) s-a majorat cu 6,7% în prima jumătate a acestui an, ajungând la 1.120 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.050 de euro pe metru pătrat util la finele lui decembrie 2016).
Cu o singură excepţie, locuinţele noi s-au scumpit vizibil mai mult decât cele vechi în perioada analizată, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.
Cluj-Napoca:
Cu un plus de 10% la şase luni, capitala Transilvaniei şi-a reluat locul în clasamentul naţional al celor mai mari creşteri de preţ; locuinţele clujene costă azi, în medie, 1.372 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.247 de euro pe metru pătrat util la începutul anului – şi, respectiv, faţă de 1.349 de euro pe metru pătrat la finele lunii mai (o diferenţă de 1,7%). În prima jumătate din 2017, apartamentele vechi din oraş s-au apreciat cu 9,6%, de la 1.279 la 1.402 euro pe metru pătrat (de menţionat este însă că o creştere de 2,6% a avut loc doar în luna iunie). Apartamentele noi s-au scumpit însă cu 12,3% în decurs de şase luni (de la 1.184 la 1.330 de euro pe metru pătrat util), ceea ce a contribuit la micşorarea vizibilă a diferenţei de preţ faţă de piaţa veche.
Iaşi:
În mod interesant, capitala Moldovei se situează pe locul al doilea în clasamentul creşterilor de preţ la şase luni, cu un plus de 9,6% (de la 854 la 936 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce în iunie a avut loc un avans de 1%. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 5,9% în prima jumătate a anului (de la 878 la 930 de euro pe metru pătrat), însă cele noi au „sărit” de la 825 la 939 de euro pe metru pătrat util, marcând o diferenţă de 13,8% – acesta fiind cel mai semnificativ avans consemnat în primul semestru pe piaţa nouă.
Timişoara:
În oraşul de pe Bega, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare s-a majorat cu 0,6% în iunie şi, respectiv, cu 8,2% în primul semestru din 2017 (de la 1.027 la 1.111 euro pe metru pătrat util). Timişoara este singurul oraş în care locuinţele vechi s-au scumpit mai mult decât cele noi în ultimele şase luni: astfel, cele dintâi s-au apreciat cu 9,3% (de la 1.018 la 1.113 euro pe metru pătrat), iar cele din urmă cu 4,4% (de la 1.056 la 1.102 euro pe metru pătrat).
Constanţa:
În oraşul de la malul mării, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 1,5% în iunie şi cu 7,3% în prima jumătate a anului (de la 973 la 1.044 de euro pe metru pătrat util). Apartamentele din blocurile ridicate înainte de Revoluţie s-au apreciat cu 6,9% în decurs de şase luni (de la 969 la 1.036 de euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au scumpit cu 9,2% (de la 989 la 1.080 de euro pe metru pătrat util).
Braşov:
În oraşul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă o creştere de preţ de 0,6% în luna iunie şi, respectiv, una de 6,2% în primul semestru din 2017 (de la 900 la 956 de euro pe metru pătrat util). În ultimele şase luni, apartamentele vechi din Braşov s-au scumpit cu 5% (de la 911 la 957 de euro pe metru pătrat); unităţile locative nou-construite, pe de altă parte, au făcut în această perioadă un salt de 9,4% (de la 870 la 952 de euro pe metru pătrat).
Bucureşti:
În ciuda unor tendinţe diferite resimţite pe piaţa veche şi pe cea nouă, locuinţele din Capitală s-au menţinut, per ansamblu, la un nivel de preţ constant în iunie faţă de mai, respectiv 1.203 de euro pe metru pătrat util; pe parcursul primei jumătăţi a anului însă, acestea s-au scumpit cu 5,4%, de la 1.141 de euro pe metru pătrat util la începutul lunii ianuarie. Apartamentele vechi s-au apreciat cu 5% în decurs de şase luni (de la 1.090 la 1.144 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 7% (de la 1.172 la 1.254 de euro pe metru pătrat).






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe