În perioada petrecută în guvern, el a propus lansarea mai multor programe de finanţare, inclusiv pentru startup-uri şi pentru susţinerea exporturilor firmelor româneşti.
Programul de susţinere a startup-urilor, Romania Startup Nation, urmează să devină operaţional de la 1 mai, antreprenorii având posibilitatea de a aplica pentru un grant de maxim 200.000 lei, respectiv 100% din investiţie.
Florin Jianu şi-a anunţat demisia din guvern pe 2 februarie, după aprobarea Ordonanţei 13, motivand că nu poate ” accepta impostura sau minciuna”.
În opinia lui, România trebuie să se ocupe acum de atragerea şi utilizarea fondurilor europene, ” nu de năzbâtii”.
În plus, Florin Jianu consideră că mediul de afaceri trebuie să joace rolul e mediator în situaţia creată pe plan politic şi să arate că impactul economic se reflectă asupra întregii societăţi. ”Când ai sute de mii de oameni în stradă trebuie să îţi pui un semn de întrebare”.