Şeful DIICOT: Mergem până la capăt în cazul Romgaz. Vom pune sub acuzare persoanele faţă de care sunt probe
Şeful DIICOT Codruţ Olaru a afirmat, vineri, că în cazul Romgaz se va proceda la cercetarea, verificarea, punerea sub urmărire penală a tuturor celor implicaţi, inclusiv a celor cu responsabilităţi în ministere, răspunzând unei întrebări privind cercetarea lui Adriean Videanu şi Varujan Vosganian.
Ioan Niculae (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)
Întrebat dacă, în ceea ce îi priveşte pe foştii miniştri ai Economiei, Adriean Videanu şi Varujan Vosganian, DIICOT face cercetări, procurorul şef Codruţ Olaru a declarat: "Vom proceda la cercetarea, verificarea, punerea sub urmărire penală, sub învinuire, a tuturor celor implicaţi. Evident, dacă sunt elemente şi faţă de cei care au avut responsabilităţi în cadrul ministerelor în obţinerea acestor contracte, evident vom merge până la capăt. În măsura în care sunt probe şi pentru aceste persoane cu certitudine vom merge până la capăt".
Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a afirmat, vineri, în conferinţa de prezentare de bilanţului instituţiei pe anul trecut, că instituţia pe care o conduce vrea să amplifice acţiunile investigative în cauze ce au ca obiect securitatea economică a României, Olaru referindu-se la dosare privind tranzacţiile cu gaze naturale şi energie electrică.
Totodată, Codruţ Olaru a spus că cercetările vor viza şi persoanele din instituţiile publice care au contribuit într-un mod sau altul, direct sau indirect, la obţinerea preferenţială a unor contracte în domeniu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Zelenski anunţă că armata ucraineană a capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk
-
Americanii îşi fac provizii de produse străine înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
-
Mii de protestatari au perturbat congresul partidului de extremă dreaptă din Germania
Olaru a sbliniat faptul că activitatea DIICOT a vizat şi investigarea unor cauze complexe - în premieră - sub aspectul săvârşirii infracţiunii de subminare a economiei naţionale prevăzute de articolul 165 Cod penal.
Patruzeci de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) sunt cercetate pentru complot şi subminarea economiei naţionale, de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO