- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (22.03.2017, 15:57)
- Dan Straut
Sindicaliştii şi conducerea CFR au început negocierile
Liderii sindicali ai mecanicilor de locomotive au intrat la negocierile salariale cu conducerea companiilor de căi ferate şi, deocamdată, nu pot da asigurări că greva generală nu va fi declanşată.
![Imaginea articolului Sindicaliştii şi conducerea CFR au început negocierile](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/16204439/1/img-0366.jpg?width=560)
Sindicaliştii şi conducerea CFR au început negocierile
Rodrigo Maxim şi Marian Costache, preşedinţii sindicatelor care îi reprezintă pe mecanicii de locomotive au declarat, miercuri, la intrarea în negocierile programate cu conducerea CFR, că salariaţii sunt deosebit de nemulţumiţi pentru faptul că nu au primit majorările salariale cerute anterior. Cei doi lideri afirmă că mecanicii de locomotive sunt decişi să oprească trenurile dacă nici la negocierile de acum nu se va ajunge la un rezultat favorabil.
"Orice este posibil, noi nu îi mai putem ţine la lucru, ne trebuie un document scris din partea conducerii CFR în care să scrie negru pe alb cu cât vor creşte salariile", au spus liderii sindicali.
Contractul Colectiv de Muncă din domeniul feroviar a expirat pe 21 martie, astfel încât în orice moment este posibilă declanşarea conflictului de muncă, lucru care ar putea duce, în scurt timp, la o grevă generală pe căile ferate, care, de data aceasta, va fi una programată, nu spontană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/16199485/1/tren-gara-razvan-chirita.jpg?width=110)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/16203737/9/img-0366.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10368/22702753/1/hepta-8039494.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/acc-1739989184.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/screenshot-2025-02-19-181831-1739981932.png?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=16204439&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe