Soros: Grecia poate încă intra într-o "spirală a morţii"; costul ajutorului UE este prea mare

Grecia încă se confruntă cu pericolul de a inta într-o "spirală a morţii", deoarece costul ataşat pachetului de ajutor extern pregătit de liderii zonei euro este prea mare, a declarat miliardarul George Soros, citat de Bloomberg.

Urmărește
55 afișări
Imaginea articolului Soros: Grecia poate încă intra într-o "spirală a morţii"; costul ajutorului UE este prea mare

Soros: Grecia poate încă intra într-o "spirală a morţii"; costul ajutorului UE este prea mare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Deşi este mai bine decât ceea ce oferă acum piaţa, este încă (un cost - n.r.) relativ ridicat. Este o chestiune de solvenţă. Dacă începi să percepi dobânzi foarte mari, la fel de ca piaţa, anticipând solvenţa, poţi fi împins către insolvenţă", a arătat Soros la un eveniment organizat marţi seară la Londra de The Economist.

Miniştii Finanţelor din zona euro au aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, un pachet de ajutor extern de 30 de miliarde pentru Grecia, care ar fi acordat în acest an sub forma unor împrumuturi pe trei ani cu o dobândă de 5%, dacă statul elen ar solicita activarea iniţiativei.

Dobânda este mai redusă decât costurile de finanţare cu care se confruntă Grecia pe pieţe, însă mai ridicată decât ratele percepute în mod normal pentru împrumuturi către state din zona euro, şi a fost aleasă pentru a reda încredere investitorilor că statul elen se poate finanţa în condiţii normale.

Soros subliniază însă că "o dobândă mai îngăduitoare" ar ajuta Grecia să-şi îndeplinească necesarul de finanţare.

"Dacă nu reuşesc, atunci trebuie să strângă şi mai mult cureaua, ceea ce înseamna că veniturile din taxe scad şi economia se duce şi mai rău la fund, şi atunci se intră într-o spirală a morţii. Acest pericol continuă să existe", a avertizat reputatul investitor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici