Ungaria a cerut asistenţă financiară CE şi FMI
Ungaria a cerut luni Comisiei Europene (CE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) un posibil ajutor financiar printr-un program de precauţie, potrivit unui comunicat transmis de executivul european.

Ungaria a cerut asistenţă financiară CE şi FMI (Imagine: Shutterstock)
"Comisia a primit astăzi o solicitare din partea autorităţilor ungare pentru o posibilă asistenţă financiară din partea UE. Autorităţile au transmis o solicitare similară către FMI. Au indicat de asemenea că intenţionează să trateze orice sprijin UE care le-ar putea fi pus la dispoziţie drept unul de precauţie", se spune în comunicatul CE.
Comisia va examina solicitarea Ungariei "în strânsă consultare cu statele membre UE şi cu FMI", notează executivul european.
Totodată, CE a anunţat că o delegaţie europeană aflată la Budapesta în ultimele două săptămâni a revenit la Bruxelles, după ce a efectuat misiunea obişnuită de supraveghere în urma primului acord de sprijin pentru balanţa de plăţi derulat în Ungaria.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina

Ungaria a anunţat vineri că a început discuţiile cu FMI şi cu UE pentru o linie de credit de precauţie care să apere economia locală de criza datoriilor de stat din zona euro.
Ministerul Economiei a arătat că anticipează semnarea unui nou acord cu FMI şi CE la începutul anului viitor şi că nu se aşteaptă ca instituţiile financiare internaţionale să solicite noi măsuri de austeritate.
Ungaria a convenit în octombrie 2008 un pachet de finanţare externă de 20 miliarde euro de la FMI, CE şi Banca Mondială. Guvernul de la Budapesta a accesat două treimi din împrumuturi, însă discuţiile cu FMI în cadrul acestui acord au fost întrerupte în luna iulie a anului trecut, după ce autorităţile ungare au optat să introducă o taxă specială pentru bănci, pentru a evita noi măsuri de austeritate.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului