Maros Sefcovic a declarat, în cadrul summitului Aspen, că speră ca România să devină exportator de energie.
„Sunteţi bogaţi în resurse naturale şi cred că vă dezvoltaţi foarte rapid în ceea ce priveşte regenerabilele (n.r. – energiile ). Acum sunteţi parte din cea mai mare economie a acestei lumi, prin urmare sper să reuşesc să vă intrig puţin şi să deveniţi puţin mai activi pe acest pieţe, să vă dezvoltaţi şi mai mult bogăţia în energie, în producţia de energie şi să deveniţi exportatori de energie”, a declarat Maros Sefcovic.
Vicepreşedintele Comisiei Europene a mai precizat România a progresat în ceea ce priveşte domeniul energiei regenerabile.
„Despre energia regenerabilă, ştiu că aţi avut propriile experienţe, că aţi trecut prin faze dificile, (…) dar aţi realizat un progres minunat. Sunteţi una dintre puţinele ţări care şi-au atins targetul înainte de expirarea timpului. Cred că vă veţi putea folosi bunele rezultate (…) şi să ajutaţi sau să vindeţi succesul vostru acelor ţări care au probleme pentru a atinge standardele lui”, a mai spus Maros Sefcovic.