Volksbank a câştigat 71 din cele 75 de procese cu decizii privind conversia la cursul istoric

Volksbank România a câştigat 71 din cele 75 de procese deschise de clienţi care au cerut conversia creditului din franci elveţieni în lei la cursul de la data contractării împrumutului, litigii în care instanţele s-au pronunţat din septembrie până în prezent, potrivit informaţiilor furnizate de bancă.

Urmărește
976 afișări
Imaginea articolului Volksbank a câştigat 71 din cele 75 de procese cu decizii privind conversia la cursul istoric

Volksbank a câştigat 71 din cele 75 de procese cu decizii privind conversia la cursul istoric (Imagine: Mediafax Foto / Gabriel Petrescu)

Din cele 71 de dosare câştigate, banca a obţinut 68 de sentinţe favorabile în prima instanţă şi alte trei au fost soluţionate definitiv, se arată într-un răspuns al băncii la solicitarea MEDIAFAX.

Volksbank a anunţat recent că a câştigat, printr-o decizie definitivă luată de Curtea de Apel Bucuresti, un proces în care un client solicita conversia împrumuturilor din franci în lei la cursul de la data semnării convenţiei de credit. Instanţa a stabilit că un credit în valută nu poate fi convertit la cursul din data acordării, întrucât potrivit principiului nominalismului monetar, consfinţit de Codul Civil, riscul valutar trebuie suportat de către client.

Din cele patru procese pierdute pe aceeaşi temă, trei au fost pronunţate la prima instanţă şi doar o decizie a fost definitivă în favoarea clientului Volksbank, dată de Tribunalul Galaţi. În acest dosar, instanţa a dispus, în noiembrie 2014, transformarea în lei a unui credit acordat în franci, la cursul din 2008, când a fost semnat contractul, plus 10%.

Potrivit avocaţilor Volksbank, decizia Tribunalului Galati este incompletă, nefiind specificat ce dobandă în lei va plăti clientul după conversia creditului din franci. Soluţia instanţei de la Galaţi a fost implementată, creditul fiind convertit în lei, la cursul stabilit de către instanţă, însă aplicându-se costurile pentru creditele în lei din 2008, ajungându-se astfel la o dobânda anuală efectivă de aproximativ 9,5%.

Volksbank şi Banca Transilvania lucrează deja la o oferta de conversie care să ajute clienţii Volksbank care au luat credite în franci elveţieni, însă aceasta va fi anunţată după finalizarea preluării Volksbank de către Banca Transilvania.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici