COMENTARIU Bogdan Nicolae: Rusia nu dă înapoi. Este momentul ca nici SUA să nu dea înapoi

Atât de multe semnale de alarmă s-au acumulat în ultima perioadă pe tema activismului fără precedent al Rusiei pe flancul estic al NATO şi la graniţa cu Ucraina, încât trebuie să fie ceva semnificativ acolo. Discuţia despre o nouă invazie armată rusă pe teritoriul Ucrainei nu a ieşit din calcul, nici după ce preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin au discutat marţi, prin videoconferinţă.

 

Ce putem aştepta de la Rusia, date fiind precedentele din conduita sa faţă de vecinii din Vest? Care sunt obiectivele reale pentru care Putin creşte presiunile asupra Ucrainei şi asupra NATO?

 

Continuăm astăzi seria de evaluări asupra situaţiei şi redăm felul în care decidenţi politici, analişti şi experţi militari din Ucraina, Republica Moldova, Polonia şi Lituania percep tabloul din teren. Urmăriţi pe Mediafax, Aleph News şi în Monitorul Apărării şi Securităţii contribuţiile acestora la înţelegerea Rusiei şi a limitelor pe care regimul de la Kremlin vrea să le testeze. 

 

O analiză specială a temei va fi inclusă în ediţia nr.12 a revistei trimestriale a Monitorului Apărării şi Securităţii, pe care o veţi putea procura de la Editura Mediafax.

Marţi, 7 decembrie, preşedinţii Biden şi Putin au discutat timp de două ore, de la distanţă sigură şi pe canale complet securizate, despre ce vrea fiecare în legătură cu Ucraina. Urmările pozitive ale acelei discuţii se lasă încă aşteptate. Relatările oficiale de după video-conferinţă prezintă un cadru îngheţat. Din video-conferinţă, fiecare a plecat cu varianta proprie de succes.

 

Nicio dezamorsare. Din contră, aş zice. Armata rusă este pe aceleaşi poziţii şi, dacă luăm ca reper informaţiile părţii ucrainene, Rusia chiar a mărit efectivele sale la 120.000 de soldaţi mobilizaţi în preajma Ucrainei. Până când nu vedem demobilizarea armatei cu care Putin presează Ucraina, discuţia se prea poate să fi fost în zadar. Aparent, Vladimir Putin a smuls o concesie de la Joe Biden: continuarea discuţiilor într-un format atipic, în care Rusia, pe de-o parte, şi SUA plus patru aliaţi europeni, pe de altă parte, vor căuta să găsească formula cea mai potrivită pentru acomodarea intereselor Est-Vest de-a lungul flancului răsăritean al NATO.

Oare, a câta încercare să fie aceasta, în care Rusia vrea să spargă unitatea aliaţilor şi să creeze noi disensiuni pe tema relaţiilor NATO-Rusia? La mijloc este Ucraina, într-adevăr, care acum pare să fie folosită de Rusia pe post de ostatic. Moscova ameninţă integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei cu scopul de a obţine schimbări majore în politica SUA pe continentul european şi, mai ales, în privinţa coeziunii Alianţei nord-atlantice. Prefigurarea unui format în care Rusia poate să condiţioneze (ne)participarea unor aliaţi este în sine un neaşteptat cadou pentru Moscova şi, de fapt, naşte un parcurs incert care ne îndepărtează de posibila soluţie la actuala problemă. 

 

Problema este nesiguranţa Rusiei, lipsa de voinţă politică a Moscovei de a schimba cleptocraţia şi de merge către democraţie. La 30 de ani de la dispariţia URSS, spiritul Kremlinului de atunci nu a dispărut din gândirea regimului Putin. Presiunile asupra Ucrainei sunt, în esenţă, mijloace prin care Putin vrea să provoace tensiuni, neîncredere şi crize prelungite cu care să ţină în şah UE şi NATO până la erodarea acestora, sub orice formă. Iar, dacă din jocul acesta complex se nasc conjuncturi favorabile, cine ar putea să îl oprească pe Vladimir Putin să ordone iubirea Ucrainei cu forţa?

L-am întrebat pe dr. Adam Eberhardt, director al Centrului pentru Studii Orientale (OSW) din Varşovia şi totodată reprezentant special al prim-ministrului polonez pentru susţinerea reformelor în Republica Moldova, cum crede că ar trebui să fie răspunsul Vestului în faţa unei noi şi probabile escaladări din partea Moscovei.

 

Ţările occidentale ar trebui să prezinte consecinţele clare pe care le-ar avea destabilizarea Ucrainei de către Rusia, consideră dr. Eberhardt. Discutăm despre sancţiuni suplimentare dar, mai presus de orice, discutăm despre mesajul Occidentului către Rusia de a nu pricinui vreun rău Ucrainei. „Orice concesii unilaterale, cum ar fi limitarea cooperării NATO cu Ucraina, vor fi văzute la Kremlin nu ca un gest de bunăvoinţă, ci ca o dovadă a slăbiciunii noastre. Pentru Putin, slăbiciunea este o invitaţie pentru o nouă escaladare”, afirmă dr. Adam Eberhardt. Presiunea militară şi cea psihologică şi-au făcut efectul. Rusia şi-a adunat trupele la graniţa cu Ucraina pentru a doua oară în acest an. În aprilie, Rusia a ameninţat Ucraina cu agresiune armată, mobilizând aproximativ 100.000 de soldaţi. Prin aceasta, a forţat concesii unilaterale din partea SUA, observate prin acordul Casei Albe pentru ridicarea sancţiunilor asupra consorţiului care construieşte gazoductul Nord Stream 2. Nu ar fi, prin urmare, o surpriză să vedem că, la distanţă de câteva luni, preşedintele Putin recurge din nou la acest instrument.

În opinia lui Adam Eberhardt, preşedintele Rusiei ar dori să-şi refacă influenţa în Ucraina, forţând-o să pună în aplicare unilateral Acordul de la Minsk. Scopul major al Kremlinului este de a integra republica separatistă Donbas pentru a destabiliza complet Ucraina şi pentru a o împiedica să-şi continue reformele care ar duce-o în UE. În acelaşi timp, autorităţile ruse doresc să evite o cooperare mai profundă între NATO şi Ucraina, să blocheze furnizarea de armament occidental Ucrainei. Este o modalitate de a priva Ucraina de mijloace de apărare, atât din punct de vedere militar, cât şi politic. Rusia vrea, de asemenea, să reducă prezenţa NATO pe flancul estic al NATO, să slăbească influenţa ţărilor din formatul „B9” asupra politicii de securitate europene şi atlantice, mai spune dr. Eberhardt.

 

Reasigurările SUA pentru Kiev şi pentru aliaţii din flancul răsăritean devin cu atât mai importante acum. Spre deosebire de Rusia, omniprezentă pe continent în atât de multe moduri, inclusiv ca urmare a zeci de ani de propagandă subtilă în spaţiul mediatic şi pe platformele sociale, SUA şi aliaţii europeni din NATO au mult mai mult de lucru. Ne uităm la o situaţie de insecuritate, creată de Rusia şi vrem să vedem determinarea euro-atlantică pentru a salva Ucraina şi, o dată cu ea, Republica Moldova, flancul estic al NATO şi perspectiva unei normalizări a situaţiei pe continent.

 

********

 

Dr. Adam Eberhardt este director al Centrului pentru Studii Orientale (OSW) din Varşovia şi totodată reprezentant special al prim-ministrului polonez pentru susţinerea reformelor în Republica Moldova. 

Anterior, a lucrat ca şef de cercetare la Institutul Polonez de Afaceri Internaţionale (PISM) şi a fost corespondent-şef al agenţiei poloneze de ştiri PAP la Moscova.

 

Prin activităţile şi experienţa sa de excepţie, dr. Adam Eberhardt contribuie la înţelegerea unor domenii importante, de actualitate, precum politicile interne şi externe ale Rusiei, Belarusului şi Ucrainei, relaţiile internaţionale în spaţiul post-sovietic, Politica Europeană de Vecinătate şi Parteneriatul Estic.