COMENTARIU Lelia Munteanu: 5783, în prizonieratul speranţei

Rosh Hashana nu e o sărbătoare exuberantă. E începutul celor zece zile de pocăinţă care preced Yom Kippur (Ziua Iertării).

Alung de pe umărul stâng Yetzer Hora, Îngerul Rău, care mă ademeneşte în turbioanele murdare ale prezentului şi întorc capul spre umărul stâng, spre Yetzer Tov, Îngerul Bun, care mă îndeamnă să mă ascund între coperţile unei cărţi, până dispare gustul amar al anului 5782 şi intrăm adânc în anul care începe acum: 5783. 

Yetzer Tov mă însoţeşte în peregrinarea mea printr-o limbă ale cărei consoane le pipăi ca orbii, ale cărei vocale îmi zboară ca porumbeii din căuşul palmelor.

Ne aflăm, şi în 5783, tot în prizonieratul speranţei. Poate că viaţa însăşi aşa trebuie trăită.

Nimic din ce spun n-are a face cu tristeţea, dragostea mea, ci cu bucuria primului Rosh Hashana împreună, prăznuind o veşnicie şi un an în plus. Îţi traduc - tu înţelegi mai bine mistica tulburătoare a cuvântului - celebra parabolă cu cei zece evrei care plâng şi pentru care Dumnezeu l-a creat pe al unsprezecelea ca să-i facă să râdă.