COMENTARIU Lelia Munteanu / Harari: Criza climatică - interese şi manipulări

Câteva excerpte:

„Cu cât criza climatică se adânceşte, cu atât oamenii sar de la negare la disperare. Până acum câţiva ani, era ceva obişnuit să auzi persoane care negau criza climatică, minimalizând gravitatea situaţiei sau susţinând că e prea devreme să ne îngrijorăm. Acum, mulţi spun că e prea târziu, sfârşitul lumii e aproape şi nu putem face nimic pentru a-l preveni.

Disperarea e tot atât de periculoasă ca negarea şi la fel de eronată. Omenirea are resurse imense, iar dacă le vom folosi cu cap, încă mai putem preveni catastrofa climatică. Dar cât ne va costa să ne salvăm de schimbările climatice distrugătoare? Cât de mare trebuie să fie preţul?

Evident că nimeni nu ştie exact. Eu şi echipa mea am investit săptămâni în şir în cercetări şi rapoarte, până ne-au obosit ochii de atâtea cifre. Şi, în timp ce modelele care se ascund în spatele cifrelor sunt foarte complicate, concluzia este chiar încurajatoare. Conform Agenţiei Internaţionale a Energiei, pentru a reduce la zero emisiile noastre de dioxid de carbon va trebui să investim anual în sistemele noastre energetice - mai mult decât, oricum, investim - o sumă echivalentă cu 2 la sută din produsul global brut (...).
Toate aceste calcule pun accentul pe îmbunătăţirea sistemelor energetice şi a mijloacelor de transport, acestea fiind cele mai mari generatoare de poluare.

Există evident şi alte generatore de poluare, cum ar fi defrişările şi agricultura. Ştiţi la ce mă refer, la renumitele băşini şi râgâieli ale vitelor. Vestea bună este  că se pot limita multe dintre aceste emisii la un cost foarte mic, schimbând comportamentul uman, prin micşorarea consumului de carne şi lactate şi mărirea consumului de alimente de origine vegetală. Nu ne costă nimic să mâncăm mai puţină carne, dar mai mult orez şi linte, ceea ce ne-ar putea ajuta să trăim mai mult şi noi, şi pădurile tropicale (...).

Vorbim despre finanţarea unor investiţii în tehnologii şi suprastructuri avansate, cum ar fi dezvoltarea unor mijloace înaintate de stocare a energiei solare şi construire a unor reţele electrice îmbunătăţite. Aceste investiţii vor crea multe locuri de muncă şi multe oportunităţi financiare, care vor aduce beneficii pe termen lung, cum ar fi reducerea costurilor medicale şi salvarea multor vieţi afectate de boli generate de poluare. Vom putea apăra populaţiile subdezvoltate de catastrofe natuarale, vom putea asigura viitorul generaţiilor care urmează într-un cadru care va asigura prosperitate.

Aceste veşti minunate au fost omise din discuţiile despre modificările cilmatice. Ar trebui aduse în prim plan, nu doar pentru că ar da speranţă oamenilor, ci şi pentru că se pot transforma în planuri politice. Am învăţat în ultimii ani să definim ţinta prin numărul unic 1,5 grade Celsius. Putem defini căile de a atinge acest număr printr-un alt număr: 2 la sută. Trebuie să mărim investiţiile în tehnologii şi suprastructură cu 2 la sută peste cele din 2020 (...).

2 la sută ne spune că e posibil să evităm o catastrofă, chiar dacă asta ne va costa nişte bani. Având în vedere că acum produsul global brut este 85 trilioane de dolari, avem nevoie de 1,7 trilioane de dolari. Doar 2 la sută! Asta înseamnă că pentru a salva echilibrul mediului înconjurător nu trebuie să ne distrugem economia sau să părăsim toate realizările culturii moderne. Trebuie doar să ne stabilim priorităţile cu cap.

Chiar dacă vom semna cecul de 2 la sută din produsul global brut, asta nu e tot. Nu va rezolva toate problemele mediului, cum ar fi oceanele pline de plastic sau extincţia a încă şi încă alte animale şi plante. Ca să împiedicăm o schimbare climatică catastrofală, va trebui să ne asigurăm că banii vor merge acolo unde trebuie, fără a genera şi alte consecinţe ecologice şi sociale negative. Dacă vom începe să distrugem zone întregi pentru a extrage metale rare, pentru a dezvolta energii alternative, s-ar putea ca răul să fie mai mare decât beneficiul. Va trebui să ne modificăm comportamentul şi felul de a gândi, ce mâncăm şi cum călătorim.

Toate astea n-o să fie uşoare. Dar tocmai de aceea există politicieni - sarcina lor e de a se confrunta cu problemele grele. Politicienii sunt foarte pricepuţi în a transfera 2 la sută dintr-un domeniu spre altul. Cu asta se ocupă tot timpul. Diferenţele dintre partidele de dreapta şi cele de stânga se rezumă de multe ori la mai puţin de câteva procente din produsul anual. Când izbucneşte câte o criză, politicienii sunt capabili să devieze resursele cu repeziciunea fulgerului. De exemplu, în 1945 Statele Unite au cheltuit 36 la sută din PIB ca să învingă în cel de-al Doilea Război Mondial (...).

În 2020 guvernele au scos două trilioane de dolari pentru armatele lor – 2,4 din produsul global. La fiecare doi ani, încă 2,4 la sută se duc pe alimente, sub diverse forme. Guvernele mai acordă şi prime în valoare de 500 de miliarde de dolari, ca subsidii directe pentru...  industriile de petrol, gaz şi cărbune! Ceea ce înseamnă că, la fiecare  trei ani şi jumătate, guvernele semnează un cec gras de 2 la sută din produsul global anual în favoarea responsabililor principali ai crizei climatice. Mai grav de atât, dacă ne gândim în continuare şi adăugăm pagubele ecologice create de aceste industrii, care nu sunt puse să le plătească, subsidiile guvernamentale se ridică la 7 la sută din produsul global anual (...).

Uniunea Europeană estimează că bogaţii ascund în paradisurile fiscale cam 10 la sută din produsul global. În fiecare an, corporaţiile sustrag fiscului încă 1,4 trilioane de dolari din câştigurile lor obţinute în paradisurile fiscale, ceea ce reprezintă 1,6 la sută din produsul global. Ca să evităm catastrofa climatică, va fi nevoie să impunem noi taxe - dar de ce nu începem prin a le percepe pe cele vechi?
Banii există. Evident că a vorbi despre perceperea taxelor, reducerea bugetelor de apărare, stoparea risipei de alimente şi micşorarea subsidiilor, este mult mai uşor decât a le aplica, mai ales că asta înseamnă a te confrunta cu interese şi manipulări ale celor mai puternice foruri din lume. Dar, pentru asta nu e nevoie de o minune, e nevoie doar de organizare şi perseverenţă.

(...) Dacă încălzirea globală va continua, ţări întregi se vor prăbuşi şi milioane de oameni vor suferi. Problema este că, în timp ce miliardarii şi companiile petroliere se vor organiza foarte bine pentru a-şi apăra interesele înguste, cei care vor suferi de-adevăratelea au mai puţine capacităţi de a se organiza”.