COMENTARIU Lelia Munteanu: Îl va pune Netanyahu la colţ (şi) pe preşedintele Biden în faţa Congresului american?

Urmărește
852 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Îl va pune Netanyahu la colţ (şi) pe preşedintele Biden în faţa Congresului american?

Premierul Netanyahu a primit o invitaţie din partea liderilor, democraţi şi republicani, ai Congresului american, să vorbească în plenul reunit al celor două Camere. De ce? Scrie în invitaţia trimisă vineri, 31 mai, înaintea Shabbatului: „Pentru a construi pe baza relaţiei noastre de durată şi pentru a evidenţia solidaritatea Americii cu Israelul, vă invităm să împărtăşiţi viziunea guvernului israelian pentru apărarea democraţiei, combaterea terorii şi stabilirea unei păci juste şi durabile în regiune". Între cei patru semnatari - senatorul Chuck Schumer care, într-un discurs incendiar rostit la începutul acestui an, îi ceruse la Netanyahu să demisioneze. (Probabil stima senatorului Schumer faţă de şeful Executivului israelian a crescut odată cu numărul morţilor din Gaza).

Cel care nu şi-a schimbat poziţia, ba a devenit chiar mai intransigent este este senatorul Bernie Sanders: „Este o zi foarte tristă pentru ţara noastră că prim-ministrul Benjamin Netanyahu a fost invitat, de lideri din ambele partide, să se adreseze unei reuniuni comune a Congresului Statelor Unite. Israelul, desigur, avea dreptul să se apere împotriva oribilului atac terorist al Hamas din 7 octombrie, dar nu a avut şi nu are dreptul să intre în război împotriva întregului popor palestinian. Israelul nu are dreptul să ucidă mai mult de 34.000 de civili şi să rănească peste 80.000 – 5 la sută din populaţia Gazei. Nu are dreptul să lase 19.000 de copii orfani. Nu are dreptul să strămute din casele lor 75 la sută dintre locuitorii Gazei (...). Nu are dreptul să distrugă infrastructura civilă din Gaza, să distrugă sistemele de apă şi canalizare şi de a refuza electricitatea oamenilor din Gaza. Nu are dreptul să anihileze sistemul de sănătate din Gaza, scotând din funcţiune 26 de spitale şi ucigând peste 400 de lucrători din domeniul sănătăţii. Nu are dreptul să bombardeze toate cele 12 universităţi din Gaza şi 56 de şcoli (...). Cu siguranţă nu are dreptul să blocheze ajutorul umanitar – alimente şi provizii medicale  (...). Nu are dreptul de a condamna sute de mii de copii la moarte de foame. Aceasta este o încălcare clară a dreptului american şi internaţional. Curtea Penală Internaţională (ICC) a anunţat recent că solicită mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, şi Yahya Sinwar, liderul Hamas. ICC are dreptate. Ambele persoane sunt implicate în încălcări clare şi scandaloase ale dreptului internaţional. Benjamin Netanyahu este un criminal de război. El nu ar trebui să fie invitat să se adreseze la o reuniune comună a Congresului. Cu siguranţă, nu voi participa".

Pe invitaţie, în mod neobişnuit, nu e trecută o dată. Prim-ministrul Israelului va ajunge în faţa Congresului „foarte curând", s-a spus. Va stabili atunci ceea ce Cabinetul său de la Ierusalim a subliniat cu mândrie: recordul de a se fi adresat de patru ori Legislativului american. În 2015 (foto), de pildă, premierul Israelului, lupta cu însuşi preşedintele Obama, încercând să împiedice acordul nuclear cu Iranul.

Atunci, în urmă cu nouă ani, Marele Bibi a pus la colţ un preşedinte al Americii. Acum, cu un preşedinte - Biden – ale cărui avertismente le-a ignorat în repetate rânduri în ce priveşte mersul războiului din Gaza, Marele Bibi poate exersa la Washington şi o retorică menită să-şi  convingă propriii cetăţeni (pe cei care îi cer în stradă demisia), că rămâne liderul providenţial. Cu un Israel pe care acţiunile guvernului său de extremă-dreapta l-au izolat pe scena internaţională, Marelui Bibi îi va fi mai greu ca oricând.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici