COMENTARIU Lelia Munteanu. Papa Francisc: Societatea globalizată, care face din durere un spectacol

Evocând istoria locului unde s-a desfăşurat întrunirea (lângă Colosseum), Suveranul Pontif a spus: „Şi astăzi asistăm la violenţă, la război, la fratele care îşi ucide fratele ca şi cum ar fi un joc privit de la distanţă, indiferenţi şi convinşi că nu ne va afecta niciodată. Durerea celorlalţi nu ne determină să simţim graba. Şi nici chiar durerea celor căzuţi, a migranţilor, a copiilor încercuiţi în războaie, lipsiţi de seninătatea unei copilării a jocurilor. Însă cu viaţa popoarelor şi a copiilor nu ne putem juca. Nu putem rămâne indiferenţi. E necesar, dimpotrivă, să intrăm în empatie şi să recunoaştem umanitatea comună căreia îi aparţinem, cu eforturile ei, cu luptele şi fragilitatea ei (...).

În societatea globalizată, care face din durere un spectacol, dar nu  compătimeşte, avem nevoie să construim compasiune. Să-l auzim pe celălalt, să facem din suferinţele lui suferinţele noastre, să-i recunoaştem chipul. Acesta e adevăratul curaj, curajul compasiunii, care te face să mergi dincolo de traiul liniştit, dincolo de <nu mă priveşte> şi de <nu ţine de mine>, pentru a nu lăsa ca viaţa popoarelor să se reducă la un joc între cei puternici. Nu, viaţa popoarelor nu e un joc, e ceva serios şi îi priveşte pe toţi; nu poate fi lăsată la voia intereselor câtorva persoane sau pradă unor pasiuni sectare şi naţionaliste (...).

Ca reprezentanţi ai religiilor, suntem chemaţi să nu cedăm ademenirilor puterii lumeşti, ci să dăm glas celui care nu are voce, sprijin celor suferinzi, consiliere celor asupriţi, victimelor urii (...) Aş vrea să exprim încă o dată îndemnul pe care l-am făcut la Abu Dhabi (Declaraţia despre Fraternitatea Umană, semnată în 2019 de Papa Francisc şi de Marele Imam al moscheii Al-Azhar din Cairo, n.m.), privind o îndatorire care nu mai suferă amânare şi revine religiilor în această clipă delicată a istoriei: să demilitarizăm inima omului (...).

Mai puţine arme şi mai multă hrană, mai puţină ipocrizie şi mai multă transparenţă, mai multe vaccinuri distribuite echitabil şi mai puţine puşti vândute cu nepăsare (...).

Reiterez ceea ce ne-a arătat pandemia: că nu putem rămâne mereu sănătoşi într-o lume bolnavă. În ultima vreme, mulţi s-au îmbolnăvit de uitare, uitarea de Dumnezeu şi de fraţi. Aceasta a dus la o cursă nebună a  autosuficienţei individuale, care a alunecat într-o lăcomie neostoită, de pe urma căreia pământul pe care călcăm poartă cicatrice, în timp ce aerul pe care îl respirăm este bogat în substanţe toxice, dar sărac în solidaritate. Am revărsat, astfel, asupra Creaţiei poluarea inimii noastre. În acest climat deteriorat, e consolator gândul că aceleaşi preocupări şi acelaşi efort se maturizează şi devin patrimoniu comun al multor religii. Rugăciunea şi acţiunea pot reorienta cursul istoriei. Curaj, fraţi şi surori! Avem înaintea ochilor o viziune, aceeaşi pe care o au atât de mulţi tineri şi oameni de bună intenţie: Pământul ca o Casă comună, în care locuiesc popoare-fraţi. Da, să visăm religii-surori şi popoare-fraţi! Religii-surori, care să ajute popoarele să fie fraţi în pace, custozi reconciliaţi ai Casei comune a Creaţiei”.