COMENTARIU Lelia Munteanu: Poveste din Telerepublica Buimacă şi Extrovertită

În urmă cu 13 ani, scriam "Fascinanta poveste a guguştiucilor prefăcuţi în porumbei, cuibăriţi în cutia televizorului şi hrăniţi cu cristale Swarovski".

Prin 2011, m-am gândit că, dacă ar fi să rescriu povestea, n-aş face decât să pun "sfârşit" la început. Există oameni pe de-a-ntregul inventaţi de media, clociţi în incubatoarele presei. Când reflectoarele se sting, vieţile lor din celuloid mai pâlpâie o vreme, ca luminile vaselor-fantomă în nopţile întunecate.

Şi-aseară, dintr-o dată, breaking news: "Arde fosta vila a lui Irinel Columbeanu din Izvorani. Flăcările se manifestă generalizat, iar pompierii acţionează la faţa locului".
Ultimele care se prefac în cenuşă sunt cuvintele:

... Odată ca niciodată, pe malul lacului Snagov, acolo unde soarele e plătit să nu apună, unde luna e angajată part-time la petrecerile cu focuri de artificii, într-o casă maaare cât un hangar de avioane, trăia singur-singurel un omuleţ simpatic ca un pitic de grădină.

În jurul lui totul era imens: zidurile căptuşite cu picturi pe care le admirai cu scara mobilă, treptele înalte de marmură, candelabrele, mobila masivă, statuile parcului în care - fără hartă - nu o dată s-a pierdut, rollsroyceurile planturoase, maybachurile ca nişte balene eşuate pe pajişte. Şi, pentru că între toate acestea mai lipsea un accesoriu monumental, omuleţul nostru şi-a achiziţionat într-o bună zi o soţie.

Chiar de atunci, în existenţa lor minunată, a intrat ca într-un ménage à trois, o cameră de luat vederi. Viaţa lor a devenit o carte deschisă, pe care o răsfoiau zilnic şi chiar de mai multe ori pe zi, în reluare, toţi cetăţenii Telerepublicii Buimace şi Extrovertite. Putea să-i vadă poporul discutând (mereu cu voce scăzută, parcă de teamă ca ecoul din imensul lor cămin să nu se întoarcă şi să-i lovească în creştet), tăcând mult, giugiulindu-se sobru, aventurându-se în excursii - cu popas de picnic – între living şi dormitor, sorbind cu înghiţituri mici multă şampanie. Mariajul lor era plin de bule, uneori îi zăreai cu greu, îndărătul acestei arteziene festive, cu bule.

Nu se ştia prea bine cu ce se ocupă mărunţelul fără portofel. Din când în când, pe bulevardul din faţa casei se înşirau personaje tenace, cărând pachete cu cele mai diverse furnituri. Aşezaţi pe canapea, soţii le studiau pe îndelete, le cântăreau, opreau ce le trebuie, dar nu i-am văzut plătind niciodată. S-au perindat multe gadgeturi spectaculoase pe ecranul care ne desparte de ei ca un ţarc de protecţie, însă niciodată o bancnotă de 50. Părea că micuţului îi vin banii discret, pe firul telefonului, atunci când aparatul suna şi el devenea brusc atent şi după 30 de secunde răspundea bisilabic „Mişto!" şi închidea tacticos.

Anul trecut, de Crăciun, le-au venit colindători – nişte copii zgribuliţi din sat, flancaţi de doi profesori lihniţi. Ei i-au privit de suuus, din balcon, încât au trebuit să vină pompierii şi să ridice autoscara cu nacelă ca să ajungă până la ei vestea minunată.

Astă-vară ciuguleau, din aceeaşi farfurie, nişte fructe de mare. O făceau cu o lehamite politicoasă şi m-am gândit o clipă că totul e butaforie, şi fructele de mare, şi briza de piscină care umfla uşor draperia, şi sentimentele lor delicate - hârtie şi clei.

Cu câteva zile în urmă s-au regăsit, după o despărţire de 25 de zile: efuziuni de pâslă, şampanie, discuţii şoptite, şampanie, cadouri desfăcute cu încetinitorul, şampanie, impresii, mai multe onomatopee de călătorie, şampanie, îmbrăţişări, şampanie, sărutări caste, şampanie. Priveam scena cu pioşenia cu care, din tumultul colcăind de microbi al străzii, intri în farmacie.

Într-o zi cineva le-a băgat obiectivul aparatului de filmat pe gaura cheii, cu brutalitate. Cei doi erau într-o pauză de filmare, păreau alţi doi, gesturi febrile, acţiune, scop, ţintă, target. Foarte vii, foarte grăbiţi să trăiască pe şest, egoist, repede, pentru ei înşişi. M-a cuprins o milă violentă de amândoi, hangarul de avioane în care locuiesc a început să se micşoreze brusc, pereţii s-au strâns ca un burduf de acordeon, picturile curgeau spre piscină ca un şuvoi de rimel, ea a devenit mică-mică, doar el,mărunţelul cumsecade, a început să crească, să se umfle, să spargă camera. S-a auzit atunci un pocnet înfundat, ca de dop de şampanie, curentul s-a întrerupt, totul s-a întrerupt, amărâţii de ei n-au putut funcţiona pe baterie. Sfârşit.