COMENTARIU Lelia Munteanu: Un titlu tulburător de frumos: „Călătorie în jurul omului"

Autorul însuşi (foto) - „biolog şi explorator", profesor la Babeş-Bolyai - este un personaj, dar despre el presimt că o să mai povestim.

În câteva ore, am învăţat cum să pescuiesc piranha, cum să mă transform într-o pasăre (încă mai ezit să-mi părăsesc condiţia de şoarece de bibliotecă), şi am înţeles, în sfârşit, mai bine decât mi-ar fi explicat orice tratat, că „trăim pe o planetă a imprevizibilului, dintr-un univers dinamic".

(O frază despre condiţia noastră, la care încă mă gândesc - „Am plecat din acelaşi punct, ne-am răspâmdit în timp şi spaţiu şi am devenit o specie a unui interval (...) un interval dat de limita a ceea ce am fost când ne-am dat jos din copaci în Africa şi a ceea ce vrem să fim când, puşi în faţa unei mese, ne gândim: <Oare în ce ordine să folosesc tacâmurile?! Dinspre farfurie sau înspre farfurie?>").

Şi ceva ce mi-aş dori să ţineţi minte:

„În diferitele prezentări pe care le ţin copiilor ca să le trezesc interesul faţă de natură şi faţă de conservarea ei, obişnuiesc să le arăt o imagine cu o pădure. Nu o pădure cum sunt acum mai toate pădurile rezultate în urma managementului silvic, cu arbori de aceeaşi vârstă, drepţi, tineri şi voinici, ci o pădure naturală, rezultată în urma managementului naturii.

Uitându-ne la copaci, vedem că mulţi dintre ei au aceeaşi mărime şi grosime, dar printre aceşti copaci majoritari există şi unii groşi şi bătrâni, cu scorburi în care cuibăresc ciocănitorile şi alte insectivore care protejează pădurea de invaziile insectelor dăunătoare. O pădure echienă (omogenă în ce priveşte vârsta, n.m.), cu copaci <identici>, fără scorburi, este o pădure fără prea multe păsări, expusă atacului dăunătorilor, care o pot distruge în întregime. Tot în scorburi cuibăresc bufniţele, care se hrănesc cu rozătoarele mici din culturile agricole ce împrejmuiesc pădurea şi care, astfel, protejează culturile fără a fi nevoie de prea multe pesticide.

Din loc în loc se vede câte un gigant doborât la pământ de vânt şi de timpul care apasă pe trumchi; din lemnul lui mort se hrănesc larvele insectelor, care au un rol important în lanţul trofic, precum şi bacteriile şi ciupercile, care transformă lemnul mort în sol, un sol fertil pentru puieţii care tocmai răsar în luminişul creat de moartea bătrânului arbore, dar şi pentru ceilalţi arbori care acum alcătuiesc pădurea.

Cu cât este mai diversă, cu atât o pădure este mai sănătoasă, mai frumoasă şi cu şanse mai mari să dăinuiască mii de ani. O pădure este asemenea unei clase de copii...".