Zelenski spune că e foarte important ca Ucraina să fie auzită, după disputa din Biroul Oval

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că este „foarte important” ca situaţia dificilă a Ucrainei să fie auzită şi să nu fie uitată, la o zi după o întâlnire aprinsă la Casa Albă cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Urmărește
961 afișări
Imaginea articolului Zelenski spune că e foarte important ca Ucraina să fie auzită, după disputa din Biroul Oval

Este foarte important pentru noi ca Ucraina să fie auzită şi ca nimeni să nu o uite, nici în timpul războiului, nici după”, a declarat Zelenski într-o postare pe reţelele sociale, alături de imagini de la o întâlnire cu comunitatea ucraineană din Washington.

Este important ca oamenii din Ucraina să ştie că nu sunt singuri, că interesele lor sunt reprezentate în fiecare ţară, în fiecare colţ al lumii”, a adăugat el.

Zelenski a văzut întâlnirea din Biroul Oval de vineri cu Trump şi vicepreşedintele J.D. Vance ca pe o şansă de a obţine mai mult sprijin pentru Ucraina împotriva Rusiei.

Dar întâlnirea s-a transformat într-o dispută publică fără precedent.

„Este crucial pentru noi să avem sprijinul preşedintelui Trump”, a declarat liderul ucrainean sâmbătă la sosirea în Marea Britanie. „El vrea să pună capăt războiului, dar nimeni nu doreşte pacea mai mult decât noi”.

„O încetare a focului fără garanţii de securitate este periculoasă pentru Ucraina”, a adăugat Zelenski.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici