COMENTARIU Marius Oprea / Aceiaşi oameni care ne conduc: ”toxici şi indiferenţi”

România nu are o criză politică, are numai un preşedinte pe care-l doare în cot de ea, în afară de a-şi impune propria voinţă – aceea de a-l vedea din nou pe Florin Cîţu premier ”plin”. Motivul încrîncenării, pentru care Klaus Iohannis calcă pe cadavre, la propriu? Orgoliul lui. Parlamentul i-a dat jos premierul ”său”, parlamentul trebuie pus cu botul pe labe. Şi nu se va lăsa, pînă nu o va face într-un fel sau altul, pînă nu-l va vedea pus la loc pe Cîţu, chiar dacă nu va mai rămîne piatră peste piatră în ţara asta, şi nimic de guvernat.

Ce se întîmplă în România cînd conducătorii ei sînt aceia care îi ameninţă securitatea şi viitorul? Se petrec scene antologice, aproape comice, dacă fundalul şi cataclismul provocat de şirul morţilor de Covid, datorat unor decizii politice, precum UNTOLD şi congresul PNL care au dat frîu liber infectărilor, n-ar fi unul apocaliptic.

La începutul acestei luni, în Reşiţa a fost finalizată construcţia unei noi grădiniţe, după 14 ani de la începerea proiectului. Acest record de ”eficienţă”, realizat cu fonduri din PNDL-ul pentru care se bate toată lumea, nu e chiar gata. La inaugurare, în mijlocul unor munţi de moloz, s-a anunţat că în viitoarele săptămîni, se va amenaja spaţiul înconjurător – grădiniţa e în mijlocul unui şantier. Şi că ”urmează să accesăm finanţare şi pentru dotarea acestei grădiniţe, cu echipamente moderne”. Ceea ce, cu siguranţă, pînă să arate ca o grădiniţă, săptămînile promise se vor transforma cel puţin în luni de zile, pentru curăţirea zonei şi în ani, pentru amenajarea interiorului. Deocamdată, s-a tăiat panglica la o clădire goală, în mijlocul molozului, după 14 ani de la începerea şantierului. 

O altă grădiniţă nouă, începută în 2008, a fost recent terminată şi inaugurată în comuna sibiană Vurpăr, tot la începutul acestei luni. Dar zace cu lacătul pe ea. Construită în mai mult de un deceniu, cînd totuşi a fost gata, a fost închisă, pentru că nu are autorizaţia de securitate la incendiu şi grădiniţa se află foarte aproape de şura plină cu fîn a unui vecin. Mai trebuie doar să se ridice simplu zid despărţitor de această vecinătate periculoasă, dar primăria spune că nu are bani pentru el. Pînă cînd zidul va fi ridicat, într-u viitor incert, copiii merg în grădiniţa de pe vremuri, o ruină, aceeaşi clădire în care au învăţat şi bunicii lor, la cîteva sute de metri distanţă. În clădirea veche plouă prin acoperiş, porţiuni din tavan stau să cadă, tencuiala se desprinde, iar ferestrele nu se mai închid bine. Pentru ca noua grădiniţă să funcţioneze, ar trebui un zid de opt metri lungime şi tot atîta înălţime, ca să o separe de şura vecinului. Dar nimeni nu se grăbeşte să-l facă. Au tăiat, în schimb, panglica.

Şi la Bucureşti se întîmplă acelaşi lucru. La începutul anului şcolar, ministrul Câmpeanu şi primarul Băluţă de la sectorul 4 au inaugurat cu mare fast o grădiniţă, despre care Daniel Băluţă afirma că ”pune la dispoziţia copiilor toate facilităţile necesare pentru a face performanţă”, fiind ”o grădiniţă nou-nouţă, pe care tocmai am dat-o în folosinţă astăzi, şcoală modernizată şi autorizată ISU, terenuri de sport, pistă de atletism şi nu în ultimul rînd, un bazin de înot semiolimpic, singurul din Bucureşti omologat”. Era o minciună: n-a fost dată în folosinţă. În realitate, uşile grădiniţei nr. 190, care a costat peste 14 milioane de lei şi ar fi trebuit să fie gata la finalul lunii august a anului trecut au rămas închise după inaugurare, pentru că, de fapt, de fapt, ”clădirea nu a fost inaugurată pentru a putea fi folosită de copii, ci doar s-a încheiat recepţia lucrărilor. S-au încheiat lucrările, urmează să se dea avizele ceea ce probabil va mai dura”. Cei ”400 de prichindei” despre care primarul Băluţă anunţa că se vor bucura de noua grădiniţă au continuat să se bucure de grădiniţa veche, de la parterul unui bloc.

Dar de departe, cea mai spectaculoasă tăiere de panglică a avut-o drept protagonistă pe Raluca Turcan, care alături de alte şase notabilităţi locale din Tulcea a inaugurat la finele lunii trecute un ponton pe Dunăre, destinat copiilor cu dizabilităţi din ţară, care ar fi trebuit să-şi petreacă pe el cîteva zile în Deltă. Inaugurat oricum la începutul sezonului rece, cînd în stufărişul deltei se mai aventurează numai pescarii de ştiucă, deci pentru a fi închis cel puţin o vreme, după ce s-a tăiat panglica, pontonul de la Mahmudia s-a şi scufundat, pe jumătate, în apele Dunării. Scura viaţă a ”Centrului itinerant pentru copiii cu dizabilităţi” din ţară s-a încheiat, îaninte de a începe.
 
Care e explicaţia acestui comportament deviant al clasei politice din România, în plină criză, aproape apcocaliptică, a sistemului de sănătate, în momente în care nu numai că salvările nu mai fac faţă, dar nici maşinile de morgă? O explicaţie a oferit-o, într-o probă de umor involuntar, Dacian Cioloş, premierul desemnat al României. Aflat el însuşi la o ”tăiere de panglică”, în oraşul Victoria din judeţul Braşov, de astă dată la un spital, la finele săptămînii trecute, Cioloş explica doct că în ţara asta ”o minoritate şi-a impus valorile: şmechereala, combinaţiile şi bătutul din buze”. Adică ei înşişi. Ei înşişi sînt cei care distrug, ”pas cu pas”, România. Dacian Cioloş a rostit adevăruri grele şi filosofice, precum acela potrivit căruia ”cel mai greu lucru de făcut în România e să fii un om normal” şi că ”e de neexplicat de ce cîştigă şi stau în lumina reflectoarelor aceiaşi oameni toxici şi indiferenţi”. E simplu, pentru că nu se dau la o parte, deşi e evident că nu mai au ce căuta acolo, că se încrîncenează să piardă timp preţios, cu formarea unui ”cabinet minoritar” fără nicio şansă în parlament. Că, aşa cum spunea însuşi Cioloş, vorbind practic în numele său şi al colegilor liberali din defuncta coaliţie de guvernare, ”discuţia publică e mereu despre orgolii şi combinaţii”.

Da. Aşa stau lucrurile. Ce mai avem, în afară de grădiniţe inaugurate cu lacăt pe ele, sînt politicienii lucizi. Cioloş are dreptate, cînd descriindu-i pe ceilalţi se descrie de fapt pe sine. Şi Iohannis a a vut dreptate. Statul român e eşuat. E ca pontonul de la Mahmudia, pe care s-au întîlnit pentru a tăia panglica unui naufragiu, aceeaşi oameni, ”toxici şi indiferenţi”, care ne conduc.