COMENTARIU Marius Oprea: Aritmetica guvernării: de la nimic la minus, spre nimic

Toate se scumpesc. Acum, materialele de construcţii au sărit cu preţul de la 40 pînă la peste 100%, şi asta se va vedea în două direcţii: pe termen scurt, o prăbuşire a industriei construcţiilor, cea care măcar dădea impresia că se mai mişcă totuşi ceva în ţara asta. Şantierele deschise deja nu-şi mai pot onora contractele, în forma anterioară. Pe termen lung, o creştere a preţului la locuinţe, care le va face de neatins pentru români.

Şi multe vor deveni de neatins, în condiţiile în care guvernul Cîţu şi premierul însuşi, pe cînd era doar ministru de finanţe, a dus o politică de supraîndatorare a României. La o datorie de peste 50% din PIB, Banca Mondială a şi venit la Bucureşti, spre a-şi dicta punctul de vedere. În primul rînd, îngheţarea salariilor, apoi concedieri în sfera bugetară şi în valul trei, îngheţarea tuturor măsurilor de protecţie socială. Cu orice creştere economică, ţara e şi va rămîne multă vreme de acum înainte pe minus.

Pe fundalul acestor crize, care ating diferite segmente ale activităţilor şi populaţiei, cum răspunde premierul Florin Cîţu? Că totul e bine, nu vedem noi cît de bine e! O orbire ca aceea a lui Ceauşescu. Am observat prima oară această asemănare acum o lună, cînd premierul, în campanie electorală la Deveselu, în Oltenia, unde erau alegeri parţiale locale, a răspuns unei întrebări privind scumpirile cam în felul următor: ”Ce scumpiri? Datele arată că puterea de cumpărare a crescut”. Primarul susţinut de el, fiul primarului ales în funcţie de localnici, chiar dacă murise de Covid, a pierdut alegerile, cîştigate de vărul acestuia, din PSD. Cu aceste alegeri şi cu scutul NATO antirachetă, Deveselu e o imagine-simbol a României.

De fapt, lucrurile merg din prost în mai prost şi n-au cum să meargă altfel: pe calea asta a luat-o preşedintele Iohannis, iar după principiul şirului indian, ”guvernul său” îl urmează – cu două excepţii: UDMR, care ”mişcă în front” şi partea din PNL, care îl susţine pe Ludovic Orban. Aceste sciziunui în corpul coaliţiei pot prefigura, alături de nemulţumirile populaţiei, scenariul politic al unei posibilie prăbuşiri a guvernului Cîţu. Şi de intrare definitivă a lui în istorie: dacă nu mai e prim-ministru, nu  mai e nimic. Cam cum a fost şi înainte de a fi numit în această funcţie.

Mai sînt încă două elemente, care-i pot grăbi recăderea lui Cîţu în anonimat: valul patru al pandemiei, care prinde iarăşi România nepregătită: relaxată total şi prea puţin vaccinată, cu toate că şi aici premierul a susţinut întodeauna că ”stăm bine”. Omul vede numai cifre şi partea plină a paharului, pe care o arată ele. Precum Ceauşescu, cu raportările producţiei la hectar. E treaba lui, s-ar putea spune, dar cîtă vreme e prim-ministru, e şi a noastră.

Peste toate cele de mai sus, Cîţu mai are o problemă. În situaţia în care la Bruxelles ar fi respins încă o dată PNRR-ul, guvernul chiar că nu prea mai are cum supravieţui. Aici nu e vorba nici de politică, nici de negocierea termenilor unui împrumut – ci de un proiect, un contract care angrenează o ţară. Dacă nu va fi în stare să treacă examenul la Bruxelles, chiar de va alege să-l dea după alegerile de la PNL, pentru a nu-şi risca fotoliul de preşedinte la partid, Florin Cîţu nu va supravieţui, aşa cum a făcut-o în faţa examenelor picate în ţară, în tinereţea lui.  

Sînt multe variabilele ameninţărilor care planează asupra capului premierului. Separat, le poate învinge, mai ales că are sprijin de la Cotroceni. Sprijinul nu va merge însă împotriva tuturor. Chiar Klaus Iohannis se poate răzgîndi, deşi o face greu. Atunci cînd două-trei din auspiciile nefaste sub care guvernul Cîţu s-a plasat singur îşi vor produce efectele deodată, spre finalul toamnei s-ar putea să o facă chiar toate, Florin Cîţu va redeveni ceea ce a fost. Nimic.