COMENTARIU Sorin Avram - ”Ce mai v-or şi profesorii ăşti-a?!”

”După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut. Încă o dată, le-a dat tot ce au cerut. Acuma în ce temei să mai continue greva?”, a spus Klaus Iohannis, cel care, conform cv-ului ar fi profesor, şi care, conform legitimaţiei de serviciu, ar fi Preşedintele României. Şi pentru a urca opinia publică în capul profesorilor şi mai mult, cel care şi-ar dori să rămână în istorie ca părintele ”României educate”, a adăugat: ”Cum îndrăzneşte cineva să pună în dificultate examenele naţionale? Este o generaţie întreagă care trebuie să dea Bac şi să meargă la universităţi”.

Cu aceste cuvinte, care cu siguranţă îi dor pe angajaţii din sistemul de educaţie, Klaus Iohannis a dat stingerea mişcării de protest. Sau ar trebui să o dea.

Nici nu mai contează dacă Preşedintele României a minţit sau a spus adevărul atunci când a afirmat că ”Guvernul le-a dat tot ce au cerut” angajaţilor din Educaţie. În următoarele zile, această zicere va fi rostogolită în spaţiul public de toţi oamenii Preşedintelui şi de admiratorii Săi din Presă, şi va deveni un adevăr de necontestat. Aflată în vacanţă prelungită, România va avea timp să citească pe îndelete spusele fanilor Domnului Preşedinte, iar aceştia se vor întoarce acasă convinşi că profesorii sunt vinovaţi pentru că nu-i lasă pe copiii şi nepoţii lor să meargă la şcoală ca să-şi desăvârşească studiile, astfel încât să-şi poată găsi un viitor, iar lor să aibă cine să le plătească pensiile.

E limpede că Guvernul Domnului Preşedinte nu este dispus să mai ofere ceva în plus faţă de ce a dat până acum. Este clar că Guvernul Său nu va ceda din trufie, dar şi de teamă că şi alte segmente ale societăţii ar bate cu furie la uşa Palatului Victoria pentru a solicita majorări salariale.  

Pentru profesori, cel mai înţelept gest ar fi acela să renunţe la grevă cât mai curând. Hai, nu marţi, 6 iunie, când România se va întoarce mirosind a grătare şi a bere din minivacanţă, ca să nu fie cum ar vrea Puterea. Dar pe 7 iunie ar putea să o facă, fiindcă până atunci poporul antrenat cu televizorul ar fi montat maxim împotriva educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor.

Corpul profesoral, care se presupune că la viaţa lui a citit destule cărţi, inclusiv de dragoste, ar trebui să ştie că graniţa dintre iubire şi ură este foarte subţire, iar aceasta poate fi trecută foarte uşor, fără niciun fel de paşaport. Corpul profesoral ar putea să dea timpul înapoi, nu cu mult, şi să-şi aducă aminte că la începutul pandemiei corpul medical era adulat de marele public. Dacă la începutul crizei sanitare medicii erau numiţi ”îngerii în alb”, în câteva luni, poporul s-a întors împotriva acestora, numindu-i cel puţin torţionari.

În prezent, corpul profesoral se bucură de simpatia publică şi este încurajat să nu cedeze în faţa unei Puteri arogante, care nu dă nimănui socoteală. Însă, în câteva zile, simpatia se poate transforme lesne în antipatie. De aceea, corpul profesoral ar trebui să se gândească dacă nu cumva ar fi bine să revină la catedră începând cu 7 iunie, mai ales că nu s-ar întoarce cu mâna goală. Ar reveni cu sentimentul că a fost singura Forţă care a reuşit să îndoaie, cât de cât, un Sistem căruia nimeni nu a reuşit să-i mişte nici măcar un fir din părul atent aranjat pe care Klaus Iohannis are grijă să îl asorteze la costumele bine călcate pe care le poartă mândru pe la şedinţele foto la care participă în străinătate.  

Dacă profesorii şi-au propus să continue lupta pentru un învăţământ de calitate, adică pentru aplicarea legii prin care Educaţiei îi este alocat un procent de 6% din PIB, pentru a arunca la coşul de gunoi tot ce este prost în ”România educată” şi pentru a nu mai lăsa părinţii şi elevii să conducă şcoala, atunci aceştia ar trebui să ia în calcul renunţarea la mişcarea de protest.

Dacă protestul se va prelungi şi, implicit, anul şcolar va fi dat peste cap, atunci părinţii elevilor vor fi extrem de nemulţumiţi, o nemulţumire care se va transmite şi colegilor de muncă, vecinilor şi prietenilor lor. Într-un cuvânt, societatea românească ar fi pornită împotriva profesorilor, iar aceştia cu greu îşi vor putea recăpăta simpatia care în prezent îi înconjoară. Şi dacă simpatie nu e, nimic nu e, iar eventualele mişcări de protest ale angajaţilor de învăţământ, care ar fi complet justificate, ar fi sortite din start eşecului.

Un eşec care pe reţelele de socializare din România cea atât de educată va fi ilustrat cu mesaje de genul: ”Ce mai v-or şi profesorii ăşti-a?!”.