COMENTARIU Valeriu Şuhan. Despre murături...

Despre murături...

A venit vremea lor, a murăturilor.

Degeaba.

S-au dus dracului munţii ăia coloraţi de ardei, gogoşari, castraveţi, conopide şi tot restul, pentru că aşa le-a trecut prin cap celor de ne conduc.

Că nu mai vedem toată bogăţia aia a pământului în pieţele noastre, hai să zici că mai treacă-meargă, om vedea-o din nou la anu’, dar n-o s-o mai avem în borcanele din cămară ca să ne-ncânte papilele laolaltă cu pomana porcului.

Tot pentru că nu vrea ştăbimea.

Ştăbimea asta a devenit atoateştiutoare.

De ceva timp, ea ştie ce trebuie să ne placă şi ce nu, când şi ce avem voie şi ce nu, unde avem voie, până când, cum şi mai ales, cu cine.

Ce mai, ăştia ştiu tot !

Noi nu mai trebuie să gândim, o fac ei pentru noi.

Caterincă maximă ! Să nu mai putem pune murături că ne-nchid ăştia pieţele şi ioc, legume. Cine s-ar fi gândit ?!

Cred că deja, chiar suntem în filmele cu proşti...

Cu proştii, asta e, ne-am obişnui dacă ar fi doar proşti şi-atât. Dacă n-ar provoca daune. Dar asta e exclus, ei provoacă ravagii.

”Înţelepciunea” asta cu închisul pieţelor, aduce nenorocirea pentru milioane de oameni.

Pe unii dintre ei, pe producători dar şi pe cei cărora li se spune dispreţuitor pieţari, deşi oamenii muncesc pentru câştigul lor, i-a terminat.

Pur şi simplu, le-a luat pâinea de la gură.

Harşt ! Şi pâinea lor a fugit în gura ălora deja graşi, obezi, de fapt. Li se zice hypermarket-uri. Şi nu-s româneşti, cum altfel...

Prin noi înşine, nu ?!

Momentul ales, cu aceeaşi înţelepciune desigur, este şi el perfect.

Înainte de sărbătorile de iarnă, de Crăciunul tradiţional, adică.

Ce brad de Crăciun, ce cadouri, ce colinde, ce bucurie, nimic.

Bisericile, indiferent care, rămân deschise doar ca să ne mai „prindă” şi să mai plătim vreo amendă. Capcane ezoterice...

Staţi în casă ni se spune şi mai vedem dacă vă aprobăm să muriţi de foame. Poate doar de covid.

Asta nu ni se spune, deocamdată. Încă sunt reticenţi a ne împărtăşi chiar tot.

Pe bune, gândiţi-vă măcar un minut la ce o să facă oamenii ăştia care de generaţii, indiferent de regimul politic, au fost doar grădinari pe lângă marile oraşe.

Comune întregi, trăiesc exclusiv din asta, din grădinărit. Ceea ce produc vând în pieţele de la oraş.

Şi-acum ?! Ce să facă cu sutele de mii de tone de legume proaspete ?!

A, da ! Să le vândă pe trotuar, ca umilinţa să fie maximă.

Asta doar dacă n-o veni sanepidu’ să-i amendeze...

O tâmpenie mai mare ca toată tărăşenia asta, cu greu îmi pot închipui. Dar, cine ştie, poate n-am eu suficientă imaginaţie.

Sau nu e pe măsura capacităţii lor în domeniu. Al tâmpeniei, adică.

Cică, în pieţe e multă indisciplină şi din cauza asta, acolo se răspândeşte covidu’.

O fi greu să plantezi poliţia locală pe-acolo ?! Nu, nu ca să dea amenzi, ci ca să-i prevină pe oameni şi să-i atenţioneze să respecte regulile.

Doar atât ar fi trebuit pentru a nu lăsa o grămadă de oameni fără pâine şi pe noi fără murături ?!

Hai, nu-mi da vestea asta…

Murăturilor !