COMENTARIU Valeriu Şuhan: Republica Contravenţională România

S-a-ntâmplat în New York în 1899, pentru depăşirea vitezei legale, autoturismul sau ce-o fi fost chestia aia, circulând cu 20 km/h, iar amenda a fost de 150 USD. Fabulos, pentru timpurile alea !

În aceste timpuri pe care suntem fericiţi să le trăim, obsesia amenzii a devenit a noastră, dar mai ales a lor, a ”şefilor” noştri.

Oamenii ăştia au devenit atât de tare fanii amenzilor, încât o să ajungă cât de curând, să se amendeze pe sine, închipuindu-şi, în felul ăsta, ca sunt autoritari.

De altfel, am auzit că deja în Parlament s-a pus problema ca unii dintre aleşii care nu purtau mască să fie sancţionaţi contravenţional.

Chiar domnul Ludovic Orban, prim-ministrul României, zicea ceva în sensul ăsta.

Breaking news! Ar fi de senzaţie maximă sau supremă, tot îi plac domniei-sale superlativele, să-l vedem ”dresând” procese-verbale prin Parlament.

În general, ”filozofia” statului ai cărui cetăţeni avem onoarea să fim, este de a ne ”prinde”. E ca într-un ”game” în care una dintre regulile de bază este că el, statul, nu ia prizonieri. E o condiţie de bază, pentru că el zice că nu ştie altfel.

Funcţia sa coercitivă e precum o măciucă şi o foloseşte exclusiv, ca atare. Te plezneşte de nu te vezi, pentru că aşa crede el că se rezolvă orice problemă în relaţia cu cetăţenii săi. Cu noi, adică!

Printre puţinele lucruri, mă rog, concepte, pe care Statul Român le-a preluat ad-litteram de la vestici, este componenta strict coercitivă, sancţionatorie. N-ai văzut dom’le cum e la nemţi, cum îi prinde, cum îi arde, nimeni nu mişcă, d-aia-i disciplină la ei, îşi zic diriguitorii.

Sunt multe, foarte multe pe care vesticii le fac pentru a da greutate măsurilor pe care le iau în materia reglementărilor, a normelor, până să aplice amenzi.

La noi, în multe cazuri, inclusiv când le aplicăm, deh, ”fermitatea”, efectul e rizibil, pentru că execuţia efectivă e atât de depărtată că unii au adunat amenzi cu miile în decursul a mulţi ani şi sunt ”bine mersi”. Ce să zici?! Minunat, fermitate maximă...

Acum, în perioada asta de stare de urgenţă, de stare de alertă, de maximă alertă, ori supremă, ori cum i-or mai zice, când avem legi peste haşgeuri, hotărâri peste ordonanţe militare sau civile, toate date doar din raţiuni politice, un talmeş-balmeş din care cu greu mai pot înţelege ceva inclusiv cei experimentaţi, am fost, suntem şi vom fi ”arşi” la greu.

Dacă până acum ţintele au fost persoanele fizice care au fost ”secate” de vreo 70 milioane de euro, e adevărat, teoretic, de-acum încolo, colimatorul se va muta asupra firmelor, mai ales cele mici şi mijlocii. Adică, cei care sunt cei mai expuşi, cei mai slabi. Tocmai pentru că ”pe persoană fizică” s-au ars.

Ideea asocierii pentru o reprezentare mai bună, nu este ceea ce micul întreprinzător român înţelege foarte bine şi de aici, vulnerabilitatea sa.

Oricum, cei care îi vizează, Puterea adică, indiferent de cine e reprezentată, zici că-şi lasă unii altora prin testament, ştiu că IMM-urile sunt prada cea mai lesnicioasă. Călare pe ei, deci.

În ceea ce priveşte cele 70 de milioane euro pe care statul ar trebui să le încaseze de la oamenii amendaţi, aici treaba e tragi-comică.

Ştim cu toţii că textul de lege care se referea la amenzile alea a fost declarat neconstituţional. Ok, ai zice. Numai că, pentru a nu plăti amenzile respective, cei sancţionaţi, contravenienţii deci, trebuie să se adreseze instanţelor cu o plângere împotriva proceselor-verbale respective.

Să vezi aglomerare a instanţelor competente în materie, să vezi pierdere aiurea de timp. E vorba de zeci de mii de procese, oameni buni ! Asta înseamnă milioane de ore pierdute de justiţiabili, dar şi de instanţe.

Încă ceva ! Sunt gata să pun pariu că şi ultimele norme sancţionatorii sunt atacabile, destinate a fi desfiinţate într-un fel sau altul, pentru că sunt prost făcute. Mai vorbim...

Toate astea, de ce? Dintr-o stare de spirit !

Ouch! Iată titlul pe care ar fi trebuit să-l dau comentariului: Amenda ca stare de spirit…