COMENTARIU Valeriu Şuhan: Spartacus şi „banii ţiganilor”

În special hoţi de buzunare, cădeau repede în plasa vestitei brigăzi ”furturi din buzunare”, care rădea tot ce mişca prin pieţe, tramvaie, autobuze.

Copiii ăia, când îi întrebai, de unde eşti mă, ziceau ”din Racova”, ori ”din Felentari”. Mă amuza, dar mă şi întrista foarte tare faptul că nu pronunţau corect numele locurilor unde se născuseră şi unde locuiau. Abia dacă ştiau să scrie sau să citească.

Nu aveau ei nici o vină că deveniseră infractori de la o vârstă atât de fragedă.

De mici, foarte mici, fuseseră învăţaţi că singura modalitate de a supravieţui, este să fure, să şmecherească ceva. Şcoala era o iluzie, o nălucă, timp pierdut, când burta era goală iar mă-sa ori ta-su erau ori beţi, ori în puşcărie, ori bolnavi copţi.

Auzind de viteazul ăsta, Spartacus, ”Idolu’ la femei” că ar sta în Rahova, la cartier mă refer, m-am gândit că ar fi interesant să vedem despre ce-i vorba.

Să vedem cine e băiatul ăsta prost ca noaptea de s-a cerut singur în puşcărie. Numele nu-mi spunea nimic şi-atunci am apelat la ”amici” de pe vremuri, să-i întreb, cine e mă, târtanu’ ăsta, al cui e, din neamul cui, cine sunt mă-sa, ta-su, Grigore fra-su, Aurica sor-sa, mama, tata şi baraca, adică.

Ceea ce am aflat, mi-a confirmat bănuiala. Spartacus ăsta e un neica nimeni.

A venit de mai mulţi ani împreună cu neamurile lui în Bucureşti şi s-au aciuat aiurea pe o bucată de teren, undeva pe Alexandriei, cam vis-a-vis de Penitenciarul Rahova.

El şi ai lui, sunt originari de undeva de prin Giurgiu sau Teleorman iar cam în aceeaşi perioadă cu ei , s-au mai aşezat în zonă nişte ţigani alungaţi din nu-ştiu-ce comună de pe lângă Bucureşti.

Si uite-aşa, de la câţiva, s-a ajuns la o adevărată ”comunitate”.

Pentru că aşa-i la noi, un primar de pe vremea aia, e vorba de sectorul 5, care este, s-a gândit că n-ar fi rău să fie bine şi să mai adune nişte voturi, aşa că i-a ”indigenat” pe noii locuitori şi ”i-a pus în legalitate”, adică le-a făcut buletine de identitate cu adresa de domiciliu în coşmeliile pe care şi le încropiseră. Nu tu acte, nu nimic.

Oricum, buni de vot ! Şi-au votat !

Ideea e că venirea lor în zonă n-a bucurat pe nimeni în afară de primar şi aia numai cu ocazia alegerilor. Au adus cu ei mizerie, debandadă, furtişaguri.

Am vorbit cu ţigani pe care îi cunosc şi care stau în zonă. Şi nu numai cu ei. Toţi mi-au zis că au avut numeroase altercaţii cu ”spoitorii” ăia, unele terminate cu capete sparte. De partea, veneticilor, ziceau ei. Eu, îi cred.

Apropos, să ştiţi că nu folosesc cuvântul ţigan în sens peiorativ. Chiar, nu mi-aş permite ! Mi s-a spus în mod clar şi repetat de către toţi cei pe care eu îi cunosc din această etnie, să nu cumva să folosesc alt cuvânt pentru a-i defini.

Mai în glumă, mai în serios, îmi zice unu’ odată, cum e bre, să-mi zici mie Gheorghe Romu’, când toată lumea mă ştie de Gheorghe Ţiganu’. Hai, dă-o-n….

Pentru ei nu e nici o ruşine să se numească astfel, ba chiar sunt mândri. Şi e chiar, firesc, ăsta-i numele lor dintotdeauna. Eu, nu fac decât să le îndeplinesc dorinţa.

Am cunoscut o grămadă de ţigani oameni de mare calitate, indiferent de raporturile lor cu legea. I-am respectat şi m-au respectat. De aceea îmi permit să le calc pragul, chiar şi acum.

Nu vreau să creez o imagine idilică. Staţi liniştiţi, există şi printre ei o grămadă care s-ar bucura de răul meu. Eu însă, o să-i dezamăgesc şi o să-i las să coclească.

După ce m-am lămurit cu Spartacus ăsta, am mai stat de poveşti cu oamenii ăia şi mi-a fost drag. Ne-a făcut bine.

Ne-am amintit de una de alta, de ”şahaimas”-ul (e o mâncare specifică făcută din varză) din care tot mânca un subofiţer pofticios în timpul unei percheziţii iar ţiganca a bătrână îi zicea, ptiu, mânca-ţ-aş, las-o că nu-i fiartă destul, dar la fundul oalei erau bijuteriile corp delict dintr-o spargere.

Ne-am amintit de multe. Şi mai bune şi mai rele…

Dar, ne-am dat seama că vremurile alea au trecut, iar bididiii care vin din urmă sunt tot mai rău afundaţi în rău. Ceea ce credeam că nu poate fi depăşit, a fost demult, lăsat în urmă.

Până când, unul dintre ei, mă-ntreabă, auzi domn’e, da’ avem şi noi oameni mari de-ai noştri p-acolo pă sus, ce fac ăştia pentru noi, c-am auzit că iau o grămadă de lovele ca să ne-ajute să ieşim, barem copiii noştri, din sărăcie şi din mizeria asta.

Mă-ntreb, continuă ţiganul, mă nene, unde-s banii ţiganilor de îi dă UE asta, că îi văd pe ăştia, ţigani de-ai noştri, de zic că ne apără, că ne ajută că fac, că dreg, da’ nu i-am văzut vreodată pe-aici, pe la noi. Şi nici n-am simţit că ar mişca ceva.

Chiar, zic, ce-or fi făcând în mod concret, toate ONG-urile alea care pare că ies doar ca să ne spună că suntem rasişti şi să ne apostrofeze că nu avem o atitudine europeană. Din câte înţeleg, UE n-o fi chiar generoasă în privinţa asta, poate nici foarte conştientă de gravitatea problemei, dar vorba aia, dacă nu curge, pică.

Ca urmare, întreb şi eu unde-or fi banii ăia pentru educaţie, pentru formare profesională, pentru integrare socială. Ăia pentru scoaterea din sărăcie a acestor oameni, pentru emanciparea lor.

Şi ei merită tot atât de mult loc sub soare, ca oricare altul dintre noi.