Cristian Hostiuc: Companiile româneşti au început să se bată parte în parte cu multinaţionalele pentru recrutarea de creiere româneşti oferind chiar pachete salariale mai mari

Dacă în anii ʼ90 procesul de recrutare era ceva exotic pentru că românii nu erau obişnuiţi cu aşa ceva, piaţa s-a mai deschis după 2000, atunci când economia a fost asaltată de investitorii străini, care au primit undă verde de a intra în România, odată ce am intrat în NATO şi Uniunea Europeană.

Companiile româneşti fondate şi controlate de antreprenorii români nu aveau în obiectul de activitate procesul de recrutare cu ajutorul firmelor profesioniste de recrutare. Când auzea cât costă o recrutare, niciun patron, niciun antreprenor român nu voia să dea banii, considerând că mai bine face el munca de director financiar / director operaţional decât să plătească cât plăteau multinaţionalele pentru recrutarea profesionistă a cuiva, când ei puteau să-l scoată la cafea fără probleme şi să discute pachetele salariale şi condiţiile unei angajări.

Numai că nu prea aveau succes. Niciun director român care avea mai mulţi ani într-o multinaţională sau în mai multe multinaţionale nu era dispus să vină să lucreze pentru cineva care stătea toată ziua pe capul lui şi îi spunea ce să facă. Dar între timp anii au mai trecut, pe piaţă au apărut mult mai mulţi directori români care au căpătat experienţă nu numai în România, ci şi în afară, iar companiile româneşti au ajuns la un nivel când fondatorii români îşi pun problema ce să facă mai departe. Anii au trecut şi peste ei.

Cei care au fost alături de fondatori, de patroni, şi-au cimentat poziţiile în cadrul companiilor, dar de cele mai multe ori nu mai duc lucrurile înainte. Nici fondatorul, nici ei poate nu mai au energia de la început. În aceste condiţii, piaţa a început să se mai schimbe, iar companiile româneşti, de fapt acţionarii, au început să iasă şi ei să caute executivi aşa cum caută multinaţionalele.

Într-o discuţie pe care am avut-o la ZF Live, Rudolf Fedorovici, consultant în recrutare la Advise Executive Search România, spune că de mai mulţi ani companiile româneşti sunt din ce în ce mai prezente pe piaţa de recrutare şi acum au ajuns să se bată parte în parte cu multinaţionalele în atragerea de creiere. Mai mult decât atât, companiile româneşti încep să plătească sau chiar plătesc mai mult decât multinaţionalele pentru recrutarea unui executiv. Sunt pachete salariale pe care multinaţionalele nu vor şi nu pot să le plătească, dar sunt firme româneşti care fac acest lucru, a menţionat el.

Acest CEO trebuie fie să înlocuiască fondatorul, fie companiile româneşti au fost cumpărate de un private equity şi caută executivi care să conducă aceeste companii, a adăugat el. Acum piaţa este mult mai bogată în creiere faţă de anii ’90 şi 2000, atunci când multinaţionalele recrutau ceea ce găseau, respectiv foşti manageri din perioada comunistă, sau oameni cu relaţii la vârf, care aveau toate instrumentele ca să deschidă uşile şi să obţină contracte.

Multinaţionalele nu aveau probleme existenţiale, dacă ai mâncat sau nu salam cu soia, dacă ai fost sau nu membru PCR, dacă ai fost sau nu nomenclaturist, dacă ai fost sau nu securist, pe ei îi interesa doar să găsească pe cineva care să îi ajute în organizarea companiilor pe piaţa românească, să aibă relaţii, să deschidă uşi, să obţină contracte, să vândă produse şi servicii.

Acum lucrurile sunt mult mai sofisticate, companiile care vor să recruteze pe cineva, fie ele multinaţionale sau companii româneşti, intră mult mai mult în detaliu, pot să caute excutivi pentru perioade de creştere  sau executivi pentru perioade de restructurare.

Între timp, şi executivii români au căpătat o mare experienţă, privesc procesele de recrutare ca fiind ceva normal în business şi nu mai închid telefonul atunci când sună un head-hunter. Companiile româneşti au crescut, iar unele dintre ele au ajuns la un nivel al businessului care să le permită să intre în procesele de recrutare pentru a găsi candidaţi de top, care să ducă businessul mai departe într-un mod mai structurat, mai birocratic, aşa cum operează multinaţionalele.

Este şi asta o formă de a arăta că businessul românesc a crescut.