Ion Cristoiu: Aş fi vrut să fiu în TAB-ul în care se afla Nicolae Ceauşescu în noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989

1. Nimic nou sub soare. După intrarea noastră în Antantă, englezii ne strică sondele de la Cîmpina ca să nu le folosească nemţii petrolul. Nemţii le repară şi le apără. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, englezii bombardează sondele de la Cîmpina, ca să nu mai aibă nemţii petrol. Nemţii le repară şi le apără.

2. Pe drept nefericita Tincuţa. Parafrazînd un aforism celebru, am putea spune că, în literatură, personajele îşi au soarta pe care şi-o merită. Din cîte se ştie, Tincuţa, din Floare ofilită de Mihail Sadoveanu, e o femeie tragic nefericită, pentru că bărbatul întîrzie din cînd în cînd la crîşmă, unde nu bea, ci socializează, în absenţa facebook-ului de azi. Tincuţa e niţel exgerată. Faţă de alţi bărbaţi din literatura română (vezi, de exemplu, Ion al lui Rebreanu), Vasile Negrea e un soţ ideal. E drept că ajunge tîrziu acasă. Dar, întîi şi-ntîi că ajunge, lucrul cel mai important, de altfel, între obligaţiile sale de soţ, pentru un personaj. Apoi, la întoarcere, nu chiuie, să trezească vecinii, nu dărîmă poarta, nu intră în casă pe fereastră, în fine, nu face nimic din tărăboiul adiacent unei întoarceri acasă de la un pahar de vin. Ba mai mult, îşi sărută nevasta şi recunoaşte cinstit c-a fost la crîşmă. Lăsînd la o parte, deci, aceste lucruri, Tincuţa îşi merită din plin chiar şi ceea ce e (numai pentru ea) nefericire. E atît de plicticoasă în strădaniile ei de-a demonstra bărbatului că-l iubeşte, încît nu faptul că Vasile Negrea se întoarce acasă trebuie să ne mire, ci faptul că, totuşi, se întoarce. Pentru că iată cum îşi exprimă Tincuţa iubirea:

„Ea se gîndea cu bucurie la clipa cînd o să-l mulţumească spunîndu-i, între două sărutări, cît de vrednic s-a purtat (...)”.

Ştiţi ce voia să-i spună eroina bărbatului?

„Tinca pregătea zarzavatul pentru iarnă, punea varză la murat, îşi închidea bulionul în sticle, rînduia cununele de ceapă şi cartoafele în pivniţă”.

Care bărbat abia aşteaptă să se întoarcă acasă pentru ca nevasta să-i spună, între două sărutări, că a pus bulionul în sticle şi varza la murat?

3. Cum au salvat comuniştii o peliculă cu fascistul Antonescu. Una dintre cele mai bune monteoze de pe vremuri, colegă de suferinţă la BAR, îmi spune cum a lucrat la salvarea filmului dedicat Procesului Antonescu. Lucrurile au stat aşa, potrivit mărturisitoarei, care ar da lovitura tipărindu-şi spusele. Fiind cea mai bună monteoză din România lui Ceauşescu, într-o zi au chemat-o nişte tovarăşi mişterioşi, care au dus-o într-o cabină de montaj secretă, unde i-au spus că trebuie trecut un film de pe peliculă inflamabilă pe peliculă nouă, pusă atunci în circulaţie. Cînd a trecut la lucru şi-a dat seama că avea mai mult de făcut decît ce i s-a zis. Şi anume trebuia să lipească vocea de pe o bandă pe imagine, care era pe altă bandă. La vederea primelor secvenţe, îngheţat:

Erau de la Procesul Mareşalului.

Pentru că lucrul se anunţa dificil, a cerut să poată nota vorbele pe hîrtie, urmînd ca ulterior să le pună pe bandă, dar respectivii au refuzat.

Ce concluzie trag eu de aici, împreună cu doamna?

Că-n plin comunism, prin esenţă antifascism, comuniştii salvau o peliculă cu fascistul Antonescu!

4. Unde aş fi vrut să fiu ca musculiţă. Pune mîna pe mine, în sfîrşit, o tînără jurnalistă, care mă bate la cap să-mi ia un interviu. Aşa cum am mai scris, pentru mine talentul unui jurnalist e lesne de dibuit din întrebările pe care mi le pune. Din acest punct de vedere, fata are talent. Una dintre întrebări, din seria Istorie, sună cam aşa:

Dacă aţi fi fost o musculiţă, în ce împrejurare aţi fi vrut să fiţi? Mai mult decît incitatoare această întrebare, cu virtuţi de stimulare a inteligenţei interlocutorului, dovadă încă o dată că întrebările pot fi mult mai importante decît răspunsurile. După un timp de gîndire, răspund:

În TAB-ul în care se afla Nicolae Ceauşescu în noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989.

Nu-i mai spun de ce şi anume pentru că aş fi vrut să aflu punctul de vedere al lui Nicolae Ceauşescu despre Evenimentele din decembrie 1989.

Acum îmi dau seama c-aş fi vrut să fiu o musculiţă şi la întîlnirea dintre Rege şi Mareşal din după amiaza lui 23 august 1944, pentru a afla adevărul despre acest moment istoric.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro