Ion Cristoiu: Cum discută ruşii despre „Putredul Apus”

Brambureală. Hotărît să fac ordine în dulapurile cu cărţi (a găsi o carte din bibliotecă e deja un coşmar, dat fiind că multe sînt aruncate pe jos, iar altele sînt puse de femeia cu aranjatul în locuri fără nici o legătură cu conţinutul, ca de exemplu, o carte de Octavian Goga o găsesc după avataruri importante pe raftul cu primii cronicari, aflat mai sus decît cel cu Goga şi prin urmare la îndemîna minţii ei), am luat la mînă dulapul cu literatură rusă şi sovietică, mai precis cele trei rafturi de dulap repartizate acestui domeniu. Cărţile din acest sector se împart în două. Unele alcătuind opera aproape completă a unui autor, altele reprezentînd cărţi disparate dintr-un autor, de regulă, sovietic. Cîţiva scriitori au beneficiat de a lungul timpului de atenţia mea de cumpărător înrăit: Cehov, Gogol, Dostoievski, Turgheniev, Ilf şi Petrov, Soljeniţîn, Bulgakov.

Clasicii îmi ridică o problemă, greu de rezolvat în situaţia mea:
Sînt cocoţat pe o scară scundă şi e după miezul nopţii.
Gogol, Turgheniev, de exemplu, îi am atît în cărţi disparate apărute haotic după 1989, cît şi în opere fundamentale, tipărite pe vremuri.

Dilema e următoarea:
Dacă scot de pe rafturi cărţile luate disparat, cine-mi garantează că operele complete, apărute pe vremea comunismului, nu sînt cenzurate pe şest?

O întrebare neghioabă – îmi dau seama imediat – deoarece clasicii ruşi n-au fost cenzuraţi la noi. Au fost tipărite în RPR traduceri ale unor variante apărute în URSS. Acestea n-au fost cenzurate la Moscova nici măcar pe vremea stalinismului terorist, d-apoi după moartea lui Stalin, cînd au apărut variantele care au servit pentru traducerile de la noi.
Aşa că scot de pe rafturi Suflete moarte, cumpărat de mai multe ori şi îl înlocuiesc cu unul dintre volumele operelor complete ale lui Gogol apărute la Cartea rusă, variantă stilizată de Arghezi.

Întîzii mult însă la aranjarea cărţilor lui Bulgakov. Mai întîi pentru că Bulgakov a fost şi este unul dintre scriitorii universali cultivaţi intes de editurile noastre. Din Diavoliada, eu, cel puţin, am cumpărat trei ediţii, apărute la edituri diferite. Apoi, în cazul Maestrului şi Margaretei descopăr că am pe raft trei ediţii, diferite chiar ca traducere. Despre dificultatea de-al traduce pe Bulgakov, am mai scris. Geniul rus s-a exprimat genial în ruseşte. O traducere bună cere atît cunoaşterea limbii ruse la nivelul mujicului, cît şi cunoaşterea limbii române la nivel de Caragiale. Nu mă hotărăsc pe care dintre ediţii s-o păstrez. Astfel că din Maestrul şi Margareta am trei ediţii, fiecare cu traducerea ei.

*

Propensiune. Ivan Turgheniev în romanul Fum pune un personaj cu gură mare, cunoscut în emigraţia rusească din Baden-Baden ca fiind cinic, să-şi bată joc de propensiunea ruşilor pentru discuţii metafizice:

„Şi încă ceva vă rog să observaţi. Cînd se adună, de pildă, zece englezi, discută despre telegraful submarin, despre impozitul pe hîrtie, despre procedeul de a tăbăci pieile de şobolan, adică despre ceva pozitiv, despre ceva concret; cînd se adună zece nemţi – ei, atunci, fireşte, apare pe scenă Schleswig-Holstein-ul şi unitatea Germaniei; cînd se adună zece francezi, oricum ar întoarce-o ei, discuţia va atinge inevitabil «sexul frumos»; iar cînd se adună zece ruşi, într-o clipă va apărea – cum aţi avut prilejul să vă convingeţi astăzi – problema despre importanţa şi despre viitorul Rusiei şi încă în trăsături atît de generale, fără dovezi, fără soluţii şi pornind tocmai de la ouăle Ledei. Mestecă şi mestecă această problemă nenorocită, cum ar mesteca nişte copii o. bucată de gumă; nici zeamă, nici rost. Şi desigur că nu scapă nici putredul Apus.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro