Ion Cristoiu: Dar de cei peste 20 de milioane de refugiaţi români din România cine se ocupă?!

Un jurnalist de la publicaţia The Guardian, publicaţie din Anglia care contribuie la efortul de război al SUA cu Federaţia Rusă prin intermediul Ucrainei, a postat pe Twitter cîteva rînduri elogioase despre mobilizarea românilor la graniţa cu Ucraina pentru a primi refugiaţii. Fiind vorba de Twitter şi nu de – să zicem – Foreign Affairs, textul se rezumă la cîteva rînduri:

„Tocmai am plecat din Ucraina în România.

Cozi uriaşe de peste 6 ore în zăpadă şi vînt, cauzate de controalele de la graniţa cu Ucraina. Pe partea României mîncare, băuturi calde, autobuze gratuite, ajutor, voluntari, amenajare camere. Călătorie gratuită cu trenurile.

Caz de manual al unei abordări civilizate şi umane a refugiaţilor”.

Reprimîndu-mi tentaţia de a raporta stilul postării la cel din Telegrame, schiţa lui Caragiale, „Procuror lipseşte oraş mînăstire maici chef”, voi observa următoarele:

1. Distinsul e un jurnalist încorporat pentru a participa la propaganda de război şi nu un jurnalist autentic. Dacă ar fi fost jurnalist autentic, ar fi denunţat, chiar dacă telegrafic, haosul întreţinut de autorităţile ucrainene în cazul refugiaţilor. Sergentul major al condeiului are poruncă de la Stăpînire să nu atingă Ucraina nici cu o floare. Dacă de pildă, iubita sau iubitul i-ar fi fost violată/ violat de un grup de ucraineni el şi-ar fi exprimat în scris fericirea că respectivii fac parte din eroicul popor ucrainean.
2. Chiar şi folosind twitterul şi nu Biblioteca din Alexandria, onorabilul scrie ca o gospodină pe cale de a-i da laptele în foc. Stilul lapidar nu exclude expresivitatea. Textul e mort ca o bucată de tablă.

c) Shaun Walke, pentru că aşa se iscăleşte twitteristul, s-a rezumat să scrie în calitate de persoană particulară. N-a făcut efortul de a semna un reportaj în The Guardian. Nici n-ar fi avut cum. E dintre jurnaliştii care fac comoţie cerebrală de efort dacă scriu mai mult de cîteva rînduri.

Deşi e vorba doar de o postare, deşi autorul nu e Balzac, ci un simplu ziarist în trecere pe la noi, deşi efortul creator n-a trecut de cel cerut de cîteva rînduri de telegrafist, în România Babuinică, momentul a stîrnit o tulburare uriaşă. Mai mare decît dacă despre România s-ar fi pronunţat pe Twitterul care e cerul însuşi Dumnezeu. Raed Arafat, convertit din Cioclu Apocaliptic în Uliu al Războiului, a preluat postarea pe Facebookul său prezentînd-o drept o apreciere pentru care noi, românii, ar trebui să punem de o sărbătoare naţională. Presa de la noi, dînd curs provicialismului tipic unei prese din suburbiile Europei, a reprodus postarea sub titlul de o şchioapă „Un ziarist străin laudă România”. Despre această blestemată slugărnicie a presei noastre postdecembriste faţă de presa din Vest, prin nimic mai bună decît presa noastră, am mai scris.

Am ţinut să semnalez postarea respectivului englez ca fiind una dintre numeroasele aprecieri străine ale felului în care România s-a ocupat de refugiaţii din Ucraina. Cuvinte frumoase, ba chiar şi niţel suspinînde, a avut despre administrarea refugiaţilor şi preşedinta Comisiei europene. Cu o promptitudine uluitoare au fost amenajate tabere mobile, s-a asigurat hrana şi adăpostirea. La fel de prompt s-au luat decizii în urma cărora refugiaţii au putut călători pe gratis cu trenul, au putut beneficia de servicii medicale gratuite, ba chiar şi de înscriere la facultate pe gratis în mijlocul anului. Mai rămîne să li se dea şi doctoratele: chiar de la intrarea în facultate.

Guvernul, autorităţile locale şi centrale s-au ocupat de administrarea refugiaţilor ca urmare a unei preocupări majore. Dată fiind situaţia unor oameni fugiţi din calea războiului, noi nu putem decît saluta o asemenea preocupare. România a primit 320.000 de refugiaţi ucraineni. De aceştia s-au ocupat în România Guvernul, Preşedintele, liderii politici, autorităţile locale. Da, dar în România trăiesc peste 20 de milioane de cetăţeni români. Aceşti cetăţeni n-au beneficiat o clipă nu numai după începerea Războiului, dar şi după formarea actualei Coaliţii, de atenţia de care au beneficiat cei 320.000 de refugiaţi ucraineni.

Să luăm un exemplu:

Toate actele normative cerute de asigurarea unor condiţii bune de viaţă refugiaţilor au fost aprobate în nici 24 de ore.

Românii se confruntă de mult timp cu şocul scumpirilor din zona de energie, dar şi din cea alimentară.

De două luni, Coaliţia de Guvernare se bălăbăneşte să ia decizii concrete pentru rezolvarea acestor probleme. De aceste decizii ar fi beneficiat cei peste 22 de milioane de refugiaţi români din România. Nici acum n-au fost luate.

Din 25 decembrie 2021, cînd s-a instalat noul Guvern, au trecut 2 luni şi ceva.

În acest timp, cu excepţia Legii de desfiinţarea a SIIJ, fără nici o legătură cu problemele reale ale românilor, Parlamentul n-a votat nimic. A trecut deja o lună de la deschiderea sesiunii parlamentare.

Teoretic, Parlamentul există.

Practic, Parlamentul a dispărut.

Klaus Iohannis a vizitat tabăra de refugiaţi de la Vadu Siret.

N-a catadicsit să viziteze însă nici un amărît de sat românesc care se confruntă cu probleme de viaţă mult mai mari decît cele cu care se confruntă refugiaţii ucraineni.

La Bucureşti vin şi pleacă lideri europeni şi mondiali într-un ritm pe care România nu l-a cunoscut niciodată în postdecembrism.

Toţi vin pentru a discuta ce trebuie să facă România pentru Ucraina. Nici unul n-a venit pentru a discuta ce trebuie să facă România pentru România.

 Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit pe toţi şi a stat de vorbă cu ei.

Despre refugiaţi, despre cum să ajutăm Ucraina.

Nu însă şi despre români, despre cum să ajutăm România.

Preşedinta Comisiei Europene a ţinut o conferinţă de presă împreună cu Klaus Iohannis.

Preşedinta l-a lăudat pe Klaus Iohannis ca preşedintele unei ţări care a administrat bine Criza refugiaţilor.

Sensibil la mîngîierile pe creştet ale Stăpînilor, Klaus Iohannis mai că nu a dat din coadă la auzul acestor laude.

Putea profita de moment ca să ridice în public nedreptatea care se face României prin refuzul de a fi admisă în Schengen.

Klaus Iohannis n-a făcut-o.

Şi din simplul motiv că românii din România nu sînt refugiaţi ucraineni.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro