Ion Cristoiu: De la Ambasada URSS din 1937 la Ambasada Federaţiei Ruse de acum

1. Iuliu Maniu despre importanţa presei într-o democraţie autentică:

„Politică sănătoasă, binefăcătoare pentru ţară, nu se poate face fără publicitate, deci fără gazetă, iar gazetele nu pot servi publicul cititor, dacă n-au contact cu oamenii politici. De aceea am ţinut întotdeauna la libertatea presei, ca să oglindească fidel rezultatul acestui contact şi de aceea mulţumesc presei româneşti din Capitală că a arătat, faţă de mine, fără niciun interes personal, consideraţia sa, – consideraţie care era de mine mult apreciată, chiar cînd eram combătut.” (Iuliu Maniu, Conferinţă de presă din 25 noiembrie 1937, publicată în Universul din 28 noiembrie 1937).

2. Ziarul Curentul află că Nicolae Iorga se întoarce în ţară, de la Paris, cu trenul. Ziarul se teme că la sosirea în Gara de Nord vor fi mulţi corespondenţi de la celelalte ziare, care-l vor lua cu asalt pe istoricul politician. Interesul pentru Nicolae Iorga izvora din situaţia politică. De la Paris, Nicolae Iorga Guvernul Liberal Gheorghe Tătărăscu. Pentru a o lua înaintea concurenţei, Curentul îşi trimite reporterul să se urce în trenul care-l aduce pe Nicolae Iorga în capitală de la Paris şi să-i ia un interviu pînă intră trenul în gară. Ziarul publică sub titlul În tren, cu d. Profesor Nicolae Iorga de duminică 28 noiembrie 1937 un amplu reportaj politic despre opiniile celui care e preşedintele Partidului Naţionalist-Democrat. Pentru a putea realiza dialogul reporterul se suie în tren la gara Leordeni, dincolo de Găieşti. El stă de vorbă cu Nicolae Iorga în „cabina, unde se află însoţit de nedespărţita tovarăşe de viaţă, d-na Ecaterina Iorga”. Iată un punct de vedere despre colaborarea Partidului Naţionalist-Democratic cu PNL în cadrul unui cartel cu Frontul Românesc şi cu Partidul German pentru alegerile din 20 decembrie 1937:

„Dar Partidul liberal, prin toate măsurile luate şi prin toate legiuirile făcute în ultimul timp, a accentuat tot mai mult necesitatea unei politici naţionaliste de centru.
Tendinţe de apropiere între mine şi liberali au existat de mult, ele fiind destul de numeroase.
Răposatul Mârzescu a fost unul dintre cei cari militau mai serios, pentru această apropiere.

Cînd s-a mîntuit răsboiul, am propus de asemeni lui Vintilă Brătianu, unirea tuturor partidelor cari au fost alături, în lupta pentru împlinirea visului cel mare.
Iar dacă am fost împins spre alte partide, de Stînga, vina n-a fost a mea. De-altfel şi aici, rolul meu a fost de-a menţine toate aceste partide pe o linie de centru, de luptă normală.

N-a lipsit mult ca, după căderea guvernului Averescu, să se facă unirea partidului liberal, atît cu partidul meu, cît şi cu partidul din Ardeal…
Voi arăta tot acest rol, îndeplinit de partidul meu – şi în chestia reformelor – într-o adunare publică, pe care sînt hotărît s-o ţin chiar Duminica aceasta, întruna din sălile Capitalei.”

Interviul se întrerupe prin ajungerea trenului în Gară:

„Se văd luminile – în constelaţii – ale Capitalei.
Pe peronul gării de Nord se află masată o mare mulţime de prieteni şi partizani politici – cari fac d-lui prof. Iorga o sărbătorească primire.”

3. Mihail Ostrovski e primul ambasador sovietic în România. Ca urmare a discuţiilor dintre Nicolae Titulescu şi Maksim Litvinov de la Geneva, pe 9 iunie 1934 se anunţă, printr-un schimb de scrisori între cei doi, că Guvernele României şi al URSS au decis stabilirea de relaţii diplomatice între cele două ţări. Pe 3 decembrie 1934 primul ambasador sovietic în România înmâna scrisorile de acreditare Regelui Carol al II-lea, în cadrul unei ceremonii oficiale- ţinută obligatorie – uniformă diplomatică cu frac, decoraţii, condus la Palat cu trei trăsuri de gală, întîmpinat de o companie de onoare cu drapel şi muzică. Plecat în concediu la Moscova la începutul lui 1938 ambasadorul e arestat de KGB la 3 martie 1938. Pe 4 ianuarie 1939 e condamnat la 15 ani de detenţie în lagăr şi confiscarea averii. A fost acuzat printre altele că ar fi fost agent al mai multor servicii de spionaj străine, inclusiv cel al României, dar şi că a dus o viaţă destrăbălată ca ambasador (a avut relaţii intime cu soţia ambasadorului Poloniei la Bucureşti) şi ar fi ”depravat personalul ambasadei sovietice din Bucureşti prin modul său de viaţă”. Cea mai tare acuzaţie e însă asta: A contribuit la demisia ministerului Afacerilor Externe Nicolae Titulescu, amicul URSS, şi prin asta a adus atingere intereselor ruseşti în România A murit în lagăr pe 30 iulie 1952. A fost reabilitat pe 1 martie 1956.

De 7 noiembrie ambasada sovietică organiza la sediu o recepţie. În prezent Ambasada Rusiei organizează la sediu o recepţie, de Ziua Naţională a Federaţiei Ruse pe 12 iunie.
Despre atmosfera de la aceste recepţii scrie Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice, 1937, pentru ziua de 10 noiembrie:

„Ecouri de la serbarea lui Ostrovski:
A fost o atmosferă grea. Lume puţină. Nu veniseră decît 100-150 persoane, din 1.000 cîte fuseseră invitate, şi cei prezenţi aveau aerul jenat şi căutau să-şi justifice prezenţa prin fel de fel de obligaţii profesionale.
Discursul lui Ostrovski n-a fost publicat în întregime. Cenzura a tăiat pasaje.”

Aveţi impresia că în ultimii ani atmosfera de la recepţia dată de Ambasada Rusiei de Ziua Naţională e diferită?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro