Ion Cristoiu: De la Cincinalul în patru ani şi jumătate la Campania de vaccinare

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, într-un stil strict comunist, vaccinarea a devenit un spectacol publicitar numit campanie: a lui Florin Cîţu, a partidelor de la guvernare şi, mai ales, a lui Klaus Iohannis, anunţându-se obiective răsunătoare de tipul cincinalului în patru ani şi jumătate şi la care jurnaliştii aşa-zisei prese independente participă cu entuziasm.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Dintre cele aiurea din comunism puţine lucruri mi s-au părut mai groaznice decît aşa numitele campanii. Nu din cînd în cînd, ci aproape în fiecare zi societatea românească intra în trepidaţiile propagandistice numite Debutul unei campanii.

Erau campanii clasice, repetabile în fiecare an:

Campania de însămînţări de primăvară, campania de însămînţări de toamnă, campania de recoltare.

Campania de recoltare se împărţea, la rîndul ei, în mai multe campanii:

Campania de recoltare a grâului, Campania de recoltare a orzului, Campania de recoltare a orzoaicei.

Se culegea în fiecare an şi via, dar poate pentru că via trimitea la Bun îi vinuʼ ghiurghiului, recoltarea strugurilor nu devenea subiect de campanie.

Au venit apoi campaniile născute din ambiţiile lui Nicolae Ceauşescu de a transforma fiecare petec din ţară într-o plastilină care să se modifice după cum voiau deştele lui. În toamnă, în octombrie, începea campania de economisire a energiei electrice. Populaţia trebuia să consume cît mai puţin curent electric, întreprinderile trebuiau să facă economii şi, în general, urma o perioadă de austeritate în materie de folosire a energiei. Erau şi campanii de împădurire, campanii de strângere de fier vechi, campanii de promovare a <Cântării României>. Cele mai răsunătoare erau însă campaniile de pregătire a congreselor partidului, prilej cu care se anunţa încheierea cincinalului în patru ani şi jumătate în pregătirea proclamării următorului cincinal ca încheindu-se şi el tot în patru ani şi jumătate.

Acest stil de viaţă sau acest stil de viaţă impus de Nicolae Ceauşescu, definit printr-un hei-rup-ism zgomotos, intra în contradicţie cu însăşi viaţa omului simplu. Viaţa omului simplu, dar nu numai a omului simplu, se desfăşoară molcom, cu întîmplări mari şi mici, marcate de ceea ce George Călinescu spunea despre Ion al lui Liviu Rebreanu, cele trei evenimente fundamentale din viaţa unui om: naşterea, nunta, moartea. Omul simplu merge la serviciu, se întoarcere de la serviciu, se ocupă de familie. În aceste 24 de ore mănîncă, doarme, face sex, admiră o floare, spune vorbe dulci sau vorbe rele.

Viaţa omului simplu nu este o viaţă de campanie.

Campaniile erau o prostie şi din punct de vedere economic. În Occident fermierii nu însămînţau, nu recoltau în cadrul unei campanii. Mulgeau vacile în mod normal, arau în mod normal, fără ca la nivelul Franţei, sau al Spaniei, sau al Italiei, de exemplu, guvernele să proclame campania de însămînţare sau campania de recoltat.

Eu uram campaniile, pentru că singura realitate a acestora era una propagandistică. Pînă la urmă se putea însămînţa fără campanie, se putea economisi chiar şi energia fără campanie, şi, în general, se puteau face toate fără campanii. Prin campanii însă comuniştii înţelegeau un spectacol propagandistic. Şi deoarece presa era unul din instrumentele propagandei, campania însemna, înainte de toate, un lucru normal în alte părţi ale lumii sau în alte vremuri ale istoriei noastre care însă publicitat de presă, de televiziune, de radio şi radiouri, trecea drept un eveniment ieşit din comun.

Uram campaniile, deoarece ca jurnalişti nu puteam să scriem despre lucrurile normale. Lucrurile normale, inclusiv crimele. Nu puteam să scriem negativ despre însămînţări, despre recoltări, deoarece ele erau concretizări ale unor campanii. Dar, din motive de înţeles, Partidul considera că trebuie ca presa să facă un zgomot publicitar uriaş, în aşa fel încît să se ştie că românii nu trăiesc în mod obişnuit, ci trăiesc într-o campanie.

Mi-am amintit de toate aceste lucruri urmărind în zilele din urmă aşa-zisa campanie de vaccinare în România. Vaccinarea este un moment strict medical. Ca să ne apărăm de virus ne vaccinăm. Se poate discuta dacă este bine, dacă este rău, dar oricum este un moment strict medical. Autorităţile au datoria să organizeze în aşa fel vaccinarea încît oamenii să nu mai întîmpine nici o dificultate în a se vaccina, să fie convinşi să se vaccineze.

Din nenorocire, într-un stil strict comunist vaccinarea a devenit campanie. Campania lui Florin Cîţu, campania partidelor de la guvernare, şi, mai ales, campania lui Klaus Iohannis. Se anunţă obiective răsunătoare de tipul cincinalului în patru ani şi jumătate:

Pînă la data de X vom vaccina atîta.

În fiecare zi Florin Cîţu iese în public şi anunţă că s-a mai vaccinat un număr de persoane.

În ultima vreme, campania de vaccinare a intrat în faza de montaj literar-artistic. Miniştrii s-au dus prin ţară să vaccineze sau să se vaccineze, sau să îndemne la vaccinare. Un exemplu de o asemenea deplasare o reprezintă cea a ministrei Sănătăţii, care a fost şi a vaccinat într-un sat din Giurgiu, Vedea, beneficiind de plecăciunile unui primar liberal, transpirat tot de gîndul că a venit Şefa de la Bucureşti. O deplasare cu zarvă de presă care, pînă la urmă, aşa cum s-a văzut, n-a avut nici o eficienţă.

Tot din spectacol face parte şi deplasarea lui Valeriu Gheorghiţă în satul natal, unde el şi-ar fi vaccinat, în calitate de felcer, verişorii, neamurile şi consătenii. Că guvernul, că regimul Iohannis consideră o acţiune, un act medical subiect de campanie hei-rupistă e una. Că la acest spectacol, la fel ca în comunism, participă presa e alta. Am văzut cu stupoare cum toate televiziunile de ştiri şi-au trimis echipe, cale de o sută de kilometri, pînă la Vedea, ca să o publiciteze pe doamna ministru ţinînd o conferinţă de presă în bătătură şi pe primar spunînd că oamenii din Vedea au zis <OK> în momentul în care au aflat că trebuie să vină să se lase vaccinaţi de însăşi ministra Sănătăţii.

Prezenţa doamnei ministru la Vedea nu reprezenta o ştire. Nu şi-a făcut o injecţie în cap, nu a fost violată, nici măcar nu s-a împiedicat.

Pur şi simplu a fost parte a unei campanii publicitare.

Dar nu numai de la Vedea, ci şi din toate locurile unde s-au dus miniştrii televiziunile de ştiri au transmis despre Campania de vaccinare aşa cum transmiteau pe vremuri, de pe teren, reporterii Scînteii despre Campania de însămînţare.

Pe vremuri bombăneam de dimineaţă pînă seara cînd trebuia să ne implicăm, noi, jurnaliştii într-o campanie. Acum, iată, jurnaliştii aşa-zisei prese independente participă bucuroşi la spectacolul publicitar numit campania de vaccinare.

Campanie de partid şi de stat.

Am trăit s-o văd şi pe asta!”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro