După tipărirea cărţii, un moment greu pentru un autor, mult mai greu decît cel al scrierii, rămîne cel al dedicaţiilor. Toţi cei care-ţi cer sau, uneori, chiar îţi cerşesc o dedicaţie, doresc fără să ţi-o spună ceva aparte, ca numai pentru ei. Dacă destinatarul dedicaţiei e o vedetă nu încape discuţie că el aspiră la un text prin care să-l ridici în slăvi. Dacă s-ar putea, din dedicaţie ar trebui să rezulte că, deşi tu ai scris cartea, el ar fi făcut una mult mai bună.

Dacă doritorul e un admirator pur şi simplu, rîvneşte la ceva inteligent, astfel încît, mult după aceea să se mîndrească amicilor, neamurilor şi cunoscuţilor cu ceea ce i-ai scris tu deasupra semnăturii.

Oftînd din greu, autorul purcede, aşadar, la ticluirea dedicaţiilor. Pentru cei care aşteaptă la coadă la librărie, veniţi să asiste la lansarea cărţii, lucrurile sunt simple. Aşezat pe scaun, autorul trînteşte succesiv, după ce s-a interesat pentru cine e dedicaţia? La mulţi Ani! Multă fericire! Multă sănătate! şi alte asemenea bazaconii de rutină.

Pentru fetele simandicoase are nevoie de un răgaz de creaţie, deseori mai lung şi mai trudnic decît cel reclamat de compunerea unui capitol din carte.

Dar, mă rog, pînă la urmă, o scoate la vopsea, cum ar zice nea Tase, tinichigiul. Scriind mai întîi pe coală, stilizînd, corectînd, autorul reuşeşte să dea gata o dedicaţie cît de cît. Cînd vine vorba de o Înaltă faţă simandicoasă, prima lui grijă e ca textul, să sară în ochi, dacă nu prin conţinut, atunci măcar prin caligrafie.

La Biblioteca Academiei Române, mai precis pe căruciorul pregătit de distribuitor să fie dus la lift, pentru ca volumele citite să fie returnate la depozit, mi-a atras atenţia o dedicaţie de un tip aparte la care nu m-aş fi gîndit în viaţa mea.

În 1891, o editură din Bruxelles a scos o carte de istorie a Belgiei.

Noua istorie a Belgiei sau

Culegere de biografii naţionale, redactate astfel încît să facă agreabilă studierea ei de către tineri.

Potrivit paginii de gardă, autorul şi-a dat doar iniţialele:

F.-A.S…

Superior general al Fraţilor Carităţii.

Nu e o încropeală cum s-ar putea crede după ascunderea autorului în dosul unor iniţiale.

Monseniorul Namèch, vicerector al Universităţii din Louvoiu şi fost director al Şcolii Normale de Stat din Nivelles, îi expediază autorului, la 18 mai 1870, o epistolă, reprodusă cu promptitudine pe pagina de gardă:

„Dragă A…,

Am parcurs cu mult interes – o ştiţi, a voastră Nouă Istorie a Belgiei. Mă bucură succesul pe care l-a avut, deoarece aprob completamente planul pe care l-aţi urmărit şi eforturile pe care le-aţi făcut ca să faceţi studiul în acelaşi timp util şi agreabil tinerilor dumneavoastră elevi.

Consider cartea dumneavoastră perfect corespunzătoare scopului pe care vi l-aţi propus.

Vă rog să primiţi, dragă A… expresia sentimentelor mele cele mai devotate şi cele mai afectuoase”.

Cartea e dedicată Monseniorului Namèche.

Avem toate motivele să credem că scrisorica Monseniroului e un gest de răspuns la cel de a i se dedica volumul.

Cu toate acestea, autorul reproduce epistola cu toate farafastîcurile de rigoare:

„Monseniorul Namèche, vicerector al Universităţii din Louvoin, a binevoit să amoreze autorul cu scrisoarea următoare”.

Un exemplar al cărţii trebuie să ajungă, cu dedicaţia de rigoare, la Majestăţile lor Carol I şi Regina Elisabeta.

Moment de răscruce pentru autor.

Ce să scrii şi mai ales cum să scrii o dedicaţie ce ar urma să ajungă sub Înaltele priviri ale Majestăţilor Lor?

Exemplarul de la Biblioteca Academiei poartă pecetea Casei Regale.

E, aşadar, exemplarul trimis de autor Majestăţilor Lor Regele Carol I şi Regina Elisabeta.

Potrivit numărului de înregistrare D. 5569/1951, exemplarul a intrat în depozitul Bibliotecii după proclamarea Republicii Populare Române.

E un exemplar de lux, cartonat şi scris cu litere aurite.

Pe cotor, sunt trecute numele autorului – F.-A. şi titlul cărţii Istoria Belgiei.

Coperta ne oferă o surpriză:

Majestăţilor Lor Regele şi Regina României

Omagiul respectuos al autorului.

O astfel de dedicaţie îşi are locul, scrisă de autor, pe pagina de gardă.

Cel care a scris aceasta Nouă Istorie a Belgiei se va fi gîndit că o astfel de formulă ar fi fost dacă nu jignitoare, atunci nepotrivită pentru Majestăţile Lor.

Şi a trimis Majestăţilor Lor un exemplar în care, în loc de titlu şi autor, coperta conţine o dedicaţie adresată Lor de către autor.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro