Ion Cristoiu: Duminică seara, la Aleph News un interviu cu Ion Popa despre cartea sa de excepţie: „Noaptea dreptăţii româneşti. 2005-2020”

Publicistul Ion Cristoiu prezintă în avanpremiera interviului cu Ion Popa, doctor în ştiinţe juridice, perspectiva surprinzătoare din care acesta a abordat în volumul Noaptea dreptăţii româneşti. 2005-2020, apărută la editura Universul Juridic în 2020, folosirea Justiţiei în scopuri politice.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Duminică, 7 februarie 2021, de la ora 20.00 la 21.00 pe Aleph News, invitatul meu în emisiunea Interviurile lui Cristoiu e Ion Popa.

Cine e Ion Popa?

Ne răspunde tradiţionalul CV, din care citez:

<Judecător stagiar, definitiv, judecătorie/tribunal/curte de apel 1.02.1989 – 1 octombrie 2018, perioadă în care a îndeplinit şi funcţiile de vicepreşedinte, preşedinte de instanţă; inspector general judecătoresc în cadrul Inspecţiei Generale din Ministerul Justiţiei; director Direcţia Organizare Judiciară, resurse umane şi statistică judiciară din Ministerul Justiţiei; secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii.

Doctor în ştiinţe juridice din anul 2007.

Coordonator de grupuri de lucru înfiinţate la nivelul Ministerul Justiţiei pentru proiecte de legi privind reforma în justiţie, validate de Parlamentul României în anul 2004: Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, Legea nr. 304/2004 privind organizare judiciară şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, legi ce au constituit baza legislativă de închidere a capitolului 24 – justiţie şi afaceri interne de preaderare la Uniunea Europeană.

A fost reprezentantul României în Comisia Europeană de Eficientizare a Justiţiei (C.E.P.E.J.), raportor al acestei Comisii pentru întregul sistem judiciar din România în perioada 2003-2005, precum şi membru al grupurilor de lucru de la nivelul acestei comisii, coautor în această calitate a lucrării «Evaluarea sistemelor judiciare din Europa», publicată în anul 2005 la Haga.

Autor/coautor/coordonator a numeroase lucrări de specialitate juridică: «Tratat privind profesia de magistrat în România», «Consiliul Superior al Magistraturii din România – de la succes instituţional la eşec funcţional», «Studiul privind revizuirea Constituţiei României în domeniul justiţiei», «Cercetarea averii. Teorie şi jurisprudenţă», «Călăuza juristului».

Redactor a peste zece mii de hotărîri judecătoreşti, zeci/sute de articole, studii, note de fundamentare proiecte de legi, hotărîri de guvern, hotărîri ale plenului şi secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, regulamente, ordine de ministru etc., în perioada 1990-2018.

Membru, din anul 2011, al Academiei Central Europene pentru Ştiinţe, Litere şi Arte (A.C.E.S.L.A.), cu sediul social la Universitatea Sorbona, Paris.>

Din cîte se vede, Ion Popa are o experienţă de excepţie în domeniul Justiţiei noastre, nu numai prin activitatea îndelungată în domeniu – din februarie 1989 pînă în ianuarie 2019 – 30 de ani număraţi – dar şi prin multiplele planuri ale activităţii.

A trecut prin toate etapele carierei de magistrat, de la judecător stagiar pînă la preşedinte de instanţă, a fost director în ministerul Justiţiei, cunoaşte, aşadar, pe dinăuntru instituţia responsabilă cu managementul Justiţiei, a lucrat la Legile Justiţiei din 2004, a scris numeroase cărţi de specialitate.

Fie şi această experienţă reprezenta pentru mine garanţia unui dialog deosebit despre Justiţia română din ultimii ani, domeniul care a stîrnit şi care mai stîrneşte controverse, domeniul care pare a fi singurul de interes pentru Marile Puteri, pentru Comisia Europeană.

Eu însă nu doar pentru această ipostază l-am invitat la un interviu de destin în cadrul emisiunii de la Aleph News.

L-am invitat şi pentru că Ion Popa e autorul unei cărţi de excepţie, una dintre acele cărţi despre care poţi spune că e crucială pentru înţelegerea unui destin – al Justiţiei româneşti în special – şi pentru desluşirea unui destin mult mai larg, cel al României în postdecembrism în general:

Noaptea dreptăţii româneşti. 2005-2020, apărută la editura Universul Juridic în 2020.

Din cîte se ştie, înainte de 1989, am publicat în serial lucrarea Istoria literaturii proletcultiste, însumînd peste o mie de pagini. Din cauza cenzurii cartea n-a putut să apară editorial. După 1989, m-a bătut gîndul s-o public şi chiar m-am apucat s-o transcriu la calculator, dar de fiecare dată am lăsat-o baltă, luat cu alte proiecte. Această neputinţă a mea de a duce la bun sfîrşit un proiect m-a făcut, în paranteză fie spus, să-mi lipesc pe peretele biroului, ca principiu de îndrumare în viaţă, o vorbă a lui Genghis-Han:

<Lucru bun e doar lucru isprăvit>.

Noutatea adusă de întreprinderea mea de uriaş succes la vremea publicării în serial trimite la felul în care fusese abordată pînă la mine perioada proletcultistă de după 23 august 1944.

Poezia, proza, dramaturgia, critica şi istoria literară din vremea respectivă erau ironizate, satirizate sau condamnate.

 Într-un cuvînt, erau luate în derîdere.

Cartea mea aducea o perspectivă surprinzătoare dacă nu chiar şocantă:

Le lua în serios.

Şi pe parcursul a peste o mie de pagini am demonstrat că tot ceea ce ne amuza la depărtare de decenii de stalinism era rezultatul unui mecanism bine pus la punct, fundamentat pe un sistem de concepte – realismul socialist, realismul critic, mlădiţele viitorului, ura pe care trebuia s-o stîrnească duşmanul de clasă, coborîrea artistului din turnul de fildeş, absenţa perspectivei, naturalism, dar mai ales pe o reţea de practici nocive: monopolul principialităţii, etichetarea politică, îndrumarea literaturii prin norme.

Între 2005 şi 2020, cu deosebire în 2015, România a fost spaţiul unor incredibile abuzuri ale Binomului SRI-DNA, al unor de neimaginat încălcări ale drepturilor omului în numele luptei împotriva corupţiei.

Acum, cînd în materie de Justiţie am putea vorbi de o anume liberalizare, ceva asemănător perioadei de destalinizare prin care a trecut întreg lagărul socialist, realităţi precum penali, arestare preventivă, corupţi, culoar judiciar, protocoale, binom, cătuşe sînt abordate în pamflete, satire, texte revoltate, într-un cuvînt, în planul atitudinii.

Cartea lui Ion Popa Noaptea dreptăţii româneşti. 2005-2020 ne propune o perspectivă surprinzătoare:

Cea de realitate produsă de un mecanism, de un sistem bine pus la punct, în care intrau Preşedintele, Serviciile Secrete, Procurorii, presa militarizată, postacii, ONG-urile, reţelele de socializare, grupările de presiune stradală, organizaţiile profesionale ale magistraţilor.

Un mecanism bine uns, fără fisură prin care o democraţie pretins europeană a fost practic o dictatură exercitată prin intermediul Justiţiei penale.

Interviul care va fi difuzat duminică seara – avînd ca punct de plecarea cartea Noaptea dreptăţii româneşti – adînceşte impresia pe care ţi-o degajă cartea:

Totul a fost gîndit pînă la ultimul amănunt pentru implementarea proiectului pilot, de folosire a Justiţiei, înfăţişate ca independente, în scopuri politice precise.

De la modificarea din 2005, a Legilor Justiţiei din 2004, legi care au fost condiţia admiterii noastre în UE, pînă la promovarea ca procurori DNA a unor personaje lipsite de profesionalism şi caracter, aflate la început de carieră, aduse de Codruţa Kovesi la Bucureşti, binecuvîntate cu lux şi putere, dar îngrozite tot timpul că – doar detaşate fiind – ar putea fi azvîrlite înapoi în mediocritatea Parchetelor din provincie.

Sîntem la începutul lui 2021.

I-am spus lui Ion Popa, în interviu, că în afara ţării, în cancelariile Marilor Puteri, a fost deja desemnat viitorul preşedinte al României, cel care va fi ales în 2024. N-am nici o îndoială că o serie de manevre stupefiante în genul cel prin care bietul primar de Sibiu s-a trezit peste noapte prim vicepreşedintele PNL vor începe în curînd, dacă n-au început deja.

Aserţiunea mea avea ca punct de plecare o observaţie ascuţită a lui Ion Popa, una din numeroasele care fac din această carte un prilej de lectură seducătoare:

Preşedintele României e singurul care contează pentru Puterile Garante.

Asta deoarece – aşa cum se vede şi din comportamentul lui Klaus Iohannis – preşedintele României are în realitate puterile unui monarh absolut”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro