Ion Cristoiu: După Lovirea Podului Crimeii, Rusia a trecut la etapa Războiului fără mănuşi

Lunga experienţă a atacurilor teroriste din istoria modernă ne spune că pentru autorii atacului are o importanţă covîrşitoare să se ştie că ei sînt. De aceea, nu de puţine ori, cînd are loc un atac terorist, se dau drept autori şi mulţi alţii decît autorii propriu-zişi.

 Nevoia de a trece drept autorul atacului izvorăşte din natura mediatică a terorismului internaţional.

 De regulă, organizaţiile teroriste caută să aplice în lumea de azi istoria cu David şi Goliat. Organizaţia teroristă e David şi statul ţintit e Goliat. Cel mai bine s-a văzut aplicarea acestei istorii în cazul atentatelor din 11 septembrie 2001. Pentru spectacolul mediatic planetar, organizaţia lui Bin Laden a ţinut ca America să apară drept Goliat. Unica Superputere a Lumii, Noul imperiul universal, cel mai mare din Istorie, lăudîndu-se cu o securitate internă fără cusur, posesoare de portavioane şi de arme nucleare, America trebuia lovită de o organizaţie cu toate datele lui David: mică, fără arme, fără Poliţie şi fără CIA. Pentru a întări imaginea de lovitură peste bot dată Jandarmului planetar, organizaţia a vizat Turnurile Gemene, simbolul orgoliului american. Într-unul din Jurnalele mele video am comparat explozia de pe Podul Crimeii cu Lovirea turnurilor gemene în 11 septembrie 2001. Aceeaşi scenetă de tip David – Goliat s-a jucat şi în cazul exploziei de pe pod. Pentru orgoliul rusesc, Podul Crimeii e la fel cu Turnurile gemene pentru americani. Simbol al Puterii. Printre altele, organizaţia teroristă a lovit în inima Americii şi pentru că în viziunea Planetei, America e cea mai bine păzită ţară. Podul Crimeii trecea înainte de atentat drept unul dintre cele mai bine păzite obiective din lume. Lovirea Podului era în sine, o atracţie pentru orice duşman al Rusiei şi chiar pentru orice organizaţie teroristă. Ca şi în cazul Turnurilor, cine lovea Podul stîrnea admiraţia întregii lumi, chiar şi lumea care nu e în război cu Federaţia Rusă.

După atentat, conducerea Ucrainei, în frunte cu Volodîmîr Zelenski nu s-a grăbit să dezmintă ipoteza că Ucraina e autoarea Loviturii. Totuşi, nu şi-a asumat atentatul. Explicabil: Podul Crimeii, ca şi Turnurile gemene sînt obiectiv civil. Dacă şi-ar fi asumat făţiş Lovitura, conducerea Ucrainei ar fi pus în mare încurcătură Occidentul aliat. Opinia publică occidentală nu agreează loviturile date obiectivelor civile, chiar şi în timp de război. Ea ştie din Istorie că pînă şi în cazul unui Război mondial loviturile sub centură sînt permise doar între militarii care se bat pe front. Asumarea Loviturii ar fi fost stînjenitoare şi pentru că ea n-a avut notele unei lovituri militare. Altfel spus, Podul n-a fost declarat de ucraineni obiectiv militar de o importanţă deosebită în apărarea Pămîntului Sfînt al Patriei. N-a fost lovit de o rachetă americană trasă de americani sub acoperire de ucraineni de pe teritoriul ucrainean. Lovitura a avut toate notele unui atentat terorist. Evident, cu contribuţia decisivă a serviciilor secrete occidentale britanice şi americane în primul rînd. Ca un supus faptelor, realităţilor, cum ar fi spus Nae Ionescu, nu pot susţine că ucrainenii sînt autorii efectivi ai atentatului. Ca şi în cazul tuturor loviturilor teroriste, în cazul Crimeii a contat şi contează cine-şi asumă lovitura sau, mă rog, cine ţine să sugereze că el e e autorul. În cazul atentatelor teroriste clasice identificarea autorilor era dată de acuzaţia lansată de partea lovită. Dacă o organizaţie era acuzată şi ea nu dezminţea hotărît şi convingător, însemna că ea era autoarea.

Sau mai precis că ea ţinea să fie identificată drept autoare.

Ucraina n-a dezminţit implicarea nici după ce a fost acuzată făţiş de Rusia.

Din acest punct de vedere n-are importanţă cine a autoarea Loviturii. Poate fi Rusia oficială. Poate fi o facţiune radicală din Rusia, care vrea să-i impună lui Putin să-şi scoată mănuşile. Dacă în fapt nu Ucraina a fost autoarea, Lovitura a fost pusă la cale de forţe din interiorul Armatei şi KGB-ului. Forţe care-i reproşează lui Vladimir Putin că duce un război cu mănuşi.

Ca în cazul oricărei Lovituri teroriste, are importanţă cine-şi asumă sau lasă impresia că-şi asumă Lovitura.

În cazul de faţă, din punctul de vedere al imaginii, autor e Ucraina.

Am comparat Lovirea Podului cu Lovirea Turnurilor gemene cu deosebire prin raportare la reacţia Părţii lovite. Pentru orgoliul rusesc, orgoliu de mare putere, moştenit de veacuri din generaţie în generaţie, Lovitura a fost echivalentă celei primite de orgoliul american.

Şi în acest caz, un conducător, fie el american, fie el rus, dacă nu reacţionează dur (evident, tot în planul imaginii) cu un act de represalii spectaculos, poate să-şi scrie demisia. Asta explică de ce mi-am intitulat jurnalul video anterior Rusia a stabilit că podul de la Kerci a fost distrus printr-un act terorist. Să vedem replica! Jurnalul a fost postat în noaptea de 9 spre 10 octombrie 2022. A doua zi dimineaţa am primit vestea că Rusia a lansat un atac devastator cu 75 de rachete asupra mai multor ţinte civile din Ucraina. De îndată, propaganda ucraineană şi cea occidentală s-au dezlănţuit împotriva lui Vladimir Putin acuzîndu-l că pentru a se răzbuna a lansat un atacat devastator asupra Ucrainei. 75 de rachete de croazieră înseamnă peste 75 de milioane de dolari. Rachetele de croazieră sînt arme de excepţie prin precizia lor. Aruncarea în aer a unui tren de călători face mai multe victime decît o rachetă de croazieră. Dacă iei în seamă spectacolul mediatic occidental cu tema Ca să se răzbune Vladimir Putin omoară civili, ai crede că cele 75 de rachete au ucis mii de oameni. Bombardamentele anglo-americane din 4 aprilie 1944 a lăsat în urmă 2942 de morţi şi 2126 de răniţi. Pagubelor umane în rîndul civililor li se adaugă cele materiale, tot civile. Cele împotriva Dresdei din Germania 30.000, iar cele împotriva Hamburgului, 40.000.

Ca şi în cazul Dresdei, Hamburgului şi alte oraşe germane, bombardarea Bucureştiului a aparţinut strategiei asumate public de anglo-americani de dărîmare a moralului populaţiei din ţările Axei. A fost un masacru inutil. România a ieşit din Război nu din cauza bombardamentelor, ci a trădării unei părţi a elitei. Germania s-a apărat pînă în 9 mai 1945. Se ştie că astfel de atacuri teroriste (şi bombardamentele asta au fost) strîng populaţia în jurul Conducătorului.

 Ca spectacol mediatic, atacul asupra Ucrainei din 10 octombrie 2022 impresionează.

Flăcări, gropi în carosabil, fum, mult fum.

Acest spectacol, căruia i s-a adăugat exagerarea pagubelor civile de către propaganda ucraineană şi occidentală, au înlesnit credinţa c-a fost vorba de Răzbunarea lui Putin.

Răzbunare împotriva populaţiei civile nevinovate.

Dacă raportăm costurile acestei Operaţiuni la rezultatele în materie de represalii, ne vom da seama că numai un dement îşi asumă asemenea costuri doar din mînie c-a fost sfidat prin Lovirea Podului.

Da, din punct de vedere mediatic, Vladimir Putin şi-a atins ţinta.

A arătat Lumii de ce-i în stare Rusia dacă e rănită în orgoliu.

Eu însă nu cred că Vladimir Putin e dement.

Toate datele îl dezvăluie ca un KGB-ist de un rar pragmatism.

Asta mă îndeamnă să cred că Răzbunarea e doar spectacolul mediatic al atacului.

În realitate, cele 75 de rachete de croazieră de mare precizie au ţintit puncte nodale ale infrastructurii energetice ale Ucrainei.

Creînd imaginea unei „Răzbunări cumplite”, Vladimir Putin a inaugurat o nouă etapă în Războiul din Ucraina:

Distrugerea infrastructurii energetice a ţării prin lovirea unor ţinte din afara terenului de luptă.

Vladimir Putin a evitat pînă acum să apeleze la acest obiectiv, deşi el poate fi îndeplinit doar cu armamentul modern al Rusiei.

L-au oprit să facă asta:

a) Preocuparea de a nu adînci imaginea Rusiei de stat sălbatic.

b) Preocuparea de a nu stîrni ura ucrainenilor.

c. ) Gîndul că trebuie să lase Occidentului o portiţă deschisă pentru înţelegere, că nu e bine să se angajeze pe un drum fără întoarcere.

Eşecurile de pe front, escaladarea Războiului de către Occident, imposibilitatea clară de a ajunge la pace, evident cu păstrarea teritoriilor l-au convins pe Vladimir Putin că Rusia se află cu Occidentul în plin război care pe care.

Ori ea, ori Occidentul.

Occidentului nici nu-i trece prin cap să ajungă la o înţelegere cu Federaţia rusă.

Occidentul vrea să meargă pînă la capăt.

Pînă la capitularea necondiţionată a Rusiei.

Mai precis pînă la retragerea ruşilor, cu coada între picioare, din toate teritoriile cucerite de la Ucraina, inclusiv din Crimeea.

Pentru aceasta Occidentul pompează într-una, în Ucraina, în cantităţi nemaiîntîlnite în Istoria modernă, şi fără o minimă respectare a aparenţelor, arme, bani, mercenari, informaţii din partea serviciilor secrete.

Prestaţia Occidentului din ultimele luni aminteşte de iresponsabila teză a capitulării necondiţionate a Germaniei care a prelungit Războiul cu doi ani.

Germania şi-a dat seama că nu mai are ce pierde şi a mers pînă la capăt.

Implicarea tot mai mare a Occidentului în Război, acţiunile prin care Rusia e văzut ca stat paria, l-au convins pe Vladimir Putin, dar şi pe majoritatea ruşilor, că nu mai e cale de întoarcere.

Războiul cu mănuşi de pînă acum s-a dovedit inutil.

N-a lăsat loc o clipă unei înţelegeri cu Occidentul.

Războiul Rusiei a intrat în cea mai periculoasă fază pentru soarta lumii: cea în care Rusia ştie că nu mai are nimic de pierdut.

Ca răspuns la Operaţiunea Şoc şi Groază a Rusiei de după Lovirea Podului, Occidentului nu-i mai rămîne decît o campanie militară făţişă, cu oameni şi arme, împotriva Rusiei.

Am intrat de a binelea în al Treilea Război mondial.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro