Ion Cristoiu: E vorba de slugărnicia tipic românească

Marin Preda în Imposibila întoarcere, mai precis în tableta Despre evazionism, literar şi social, descrie cu maximă ironie o scenă trăită de el în realităţile socialiste:

„Într-adevăr, e cazul să ne întrebăm: evazionismul literar nu este oare expresia unui evazionism social? Nu cumva fenomenul există în realitate, într-o anume parte a societăţii noastre?

Părăsind domeniul abstract al discuţiei despre literatură, îmi vine în minte o întîmplare care m-a şocat tot atît de puternic ca şi nuvela lui Ion Băieşu. Stăteam la coadă, cu ani în urmă, să-i cumpăr mamei o pereche de şoşoni. Erau şoşoni buni, ieftini, şi în cantitate neîndestulătoare, aşa cum se întîmplă la noi adesea, să apară pe piaţă mărfuri bune, ieftine, dar insuficiente. Se făcuse ora nouă dimineaţa, era iarnă, şi stăteam toţi – o coadă lungă – aşteptînd să vină vînzătorul şi să deschidă magazinul. Pe la orele nouă şi jumătate, în fine, soseşte, bine dispus, bine îmbrăcat; nu catadicseşte să ne arunce o privire, ne face doar un semn cu mîna, într-un gest căruia i-a exprimat el însuşi sensul, prin viu grai: Ehe, staţi, mai staţi! Nu înseamnă că dacă am venit o să vă dau marfă. Mai am treabă.

Şi într-adevăr a deschis magazinul pe dinafară şi l-a încuiat pe dinăuntru. La acestea am ieşit din rînd, am început să zgîlţîi uşa şi să lovesc cu picioarele în ea. El a revenit foarte calm, şi în momentul acela un val de proteste s-a auzit în mulţimea care stătea la coadă. Dar, spre stupoarea mea, nu erau adresate vînzătorului, ci mie. De ce? N-am înţeles în primele clipe. Pe urmă mi-am dat seama că aveam în spatele meu un şir de cetăţeni care, prin nu ştiu ce mister, refuzau să ia cunoştinţă cu realitatea în care trăiau şi considerau firesc ceea ce făcea vînzătorul şi nefiresc ceea ce făceam eu. De aceea protestau. Mă aflam deci în faţa unui evazionism activ.

Care este mecanismul acestui fenomen?

Ce se petrece, cînd ar fi fost atît de simplu, atît de uşor, să zici nu într-o anumită împrejurare, şi lucrurile să ia o altă întorsătură, sau să zici da, şi anumite lucruri să se petreacă, să se schimbe?”

Nu, nu e vorba de evazionism, de refuz al realităţii. E vorba de slugărnicia tipic românească. Vînzătorul e un atotputernic la faţa locului. Cei care se năpustesc asupra prozatorului, pentru că zgîlţîie uşa, vor să intre pe sub pielea vînzătorului. Dar mai ales ei se tem de vînzător. Şi dacă se supără şi nu mai vinde şoşoni?

Pentru liderii politici Vînzătorul e Stăpînul de la Bruxelles. Campania angajată împotriva Discursului lui Victor Orban de la Tuşnad trimite la scandalul făcut lui Marin Preda de cetăţenii de la coadă, pentru că reclamîndu-şi drepturile, l-a supărat pe Vînzător. Pentru Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, e vital să arate Stăpînului de la Bruxelles că ei nu sînt precum Victor Orban. Ei stau la coadă cuminţi, gata să înghită orice mitocănie a Vînzătorului.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro