Ion Cristoiu: Emmanuel Macron rescrie Istoria: Coaliţia împotriva Germaniei din vremea Marii Debarcări a fost alcătuită din Ucraina, Anglia, Franţa, SUA şi Germania!

Pe 6 iunie 1944, la ora 015, 14000 de paraşutişti americani din diviziile aeropurtate nr. 82 şi nr. 101 comandate de General Maior M.B. Ridgway şi General Maior M.D. Taylor sunt aruncaţi în valuri succesive în zona localităţii Sainte-Mère-Eglise din Normandia.

La aceeaşi oră, în cealaltă parte a litoralului, şase planoare britanice paraşutează peste o mie de militari în zona podului Bénouville.

Aşa a debutat cea mai mare operaţiune militară a secolului XX: debarcarea în Normandia.

Operaţiunea Overland, decisă de Aliaţi, a însemnat primul pas în eliberarea Franţei de sub stăpînirea germană.

De aceea, deşi atît debarcarea, cît şi ofensiva ulterioară au produs însemnate pagube materiale şi umane pentru ţara lor lor;produse Franţei, francezii văd în ea un motiv de a le mulţumi Aliaţilor.

După modesta mea opinie, mai e un motiv – şi încă unul serios –pentru francezi să le mulţumească Aliaţilor.

Au trecut de atunci 65 de ani.

Între timp s-au petrecut suficiente lucruri în viaţa francezilor pentru ca francezii să fi uitat momentul Eliberării.

Motivul pentru care ţin ca să vorbesc nu s-a estompat o dată cu trecerea timpului.

Dimpotrivă, pe măsură ce ne depărtăm de Ziua D, el devine tot mai puternic.

De la Bénouville pînă la Sainte-Mère-Eglise, pe coasta Normandiei se înşiruie locurile Marii Debarcări: Sword, Juno, Gold, Omaha, Utah.

În fiecare dintre ele s-au amenajat muzee ale operaţiunii Overland, puncte de observare de sus a plajelor, toate unite într-un circuit, străbătut zilnic de mii de turişti.

Pînă la locurile Marii Debarcări se ajunge cu autocarele, cu maşinile personale, multe dintre ele rulote.

Se înţelege că benzina necesară e cumpărată de la pompele din Franţa.

O primă contribuţie la PIB-ul Franţei.

Circuitul se întinde pe o lungime de 40 de kilometri.

Pentru a-l străbate, turiştii consumă benzină.

Tot de la pompele franceze.

În muzeele Marii Debarcări se intră cu bilet. Plătit, fireşte, tot de către turist. Fiecare muzeu are un magazin cu suveniruri: bricege, pixuri, tricouri, umbrele, farfurii, machete de tancuri, de avioane.

Şi cum turistul e prin excelenţă cumpărător de fleacuri, PIB-ul Franţei se mai îmbogăţeşte niţel.

După efortul intelectual cerut de vizitarea unui muzeu, turistul simte nevoia să bea şi să mănînce.

Toate locurile Marii Debarcări sunt pline de restaurante.

Mai toate cu nume trimiţînd la cea mai mare operaţiune militară a secolului XX: Ziua D, Marea Debarcare etc.

La Arromanches, am prînzit la restaurantul intitulat 6 iunie – întreprindere familială din 1963. Mi s-a pus farfuria pe un platou înfăţişînd scene din Marea Debarcare.

Muzeele, prăvăliile cu suveniruri, restaurantele, chioşcurile cu sandvişuri fac parte din industria turistică a Franţei.

Trupele aliate au fost întîmpinate de pe mal de focuri trase din buncărele nemţeşti alcătuind celebrul zid al Atlanticului.

Istoricii sunt de acord că Aliaţii au avut noroc graţie greşelilor comise de nemţi.

Au avut noroc şi mai marii turismului din Franţa.

Luaţi prin surprindere, nemţii au părăsit buncărele, astfel că Aliaţii n-au mai fost nevoiţi să le distrugă în totalitate.

Aliaţii au avut un cîştig însemnat din asta.

Au economisit oameni şi muniţie.

Au avut un cîştig şi mai marii turismului francez.

Buncărele rămase întregi sunt o atracţie turistică irezistibilă.

Ajungînd la Pont du Hoc am rămas surprins văzînd cohorte de turişti vîrîndu-se prin buncăre, cocoţîndu-se pe ele, dar, mai ales, fotografiindu-se.

Un mare noroc l-au avut locuitorii orăşelului Sainte-Mère-Eglise. Paraşutistul american John Steele s-a agăţat în cădere de cloptoniţa bisericii.

Pentru operaţiunea militară a fost un necaz.

Pentru locuitori, o afacere.

Un hotel din centru se numeşte John Steele.

Pe clopotniţă a fost spînzurat manechinul unui paraşutist. Locul exercită o atracţie deosebită pentru turişti.

La decenii după, Marea Debarcare se constituie într-o înfloritoare afacere.

Asta şi pentru că Marea Debarcare a instaurat în Franţa economia de piaţă autentică.

Revoluţia din decembrie 1989 n-a reuşit să instaureze la noi economia de piaţă autentică.

Iată de ce, spre deosebire de Marea Debarcare, Revoluţia din Decembrie 1989 continuă să constituie un subiect de anchetă penală şi nu de afacere.

N.B. Marea Debarcare a făcut parte din strategia Coaliţiei împotriva Germaniei, alcătuite din URSS, Anglia şi SUA, pentru înfrîngerea Germaniei, zise hitleriste, la vremea respectivă, azi pur şi simplu Germania. Sindrofiile de anul acesta, prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la Eveniment şi organizate de Franţa, ţară care a semnat cu Germania lui Hitler un ruşinos armistiţiu şi prin urmare în iunie 1944 se constituia într-un duşman al Marii Debarcări, au fost o încercare jenantă de a rescria Istoria. Emmanuel Macron a invitat Ucraina în locul Rusiei. Prin invitarea Ucrainei, componentă a Uniunii Sovietice şi prin asta a Rusiei, şi nu a Rusiei, Emmanuel Macron, conducătorul Franţei laşe, propune lumii o nouă Coaliţie împotriva Germaniei, alcătuită din Ucraina, Anglia, SUA, Franţa şi Germania.

 Din cîte se vede Marea Debarcare e şi o afacere politică.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro