Ion Cristoiu: În Războiul din Ucraina, Presa occidentală nu e o Presă militantă; e o presă mincinoasă

N-am luat în seamă plicul prin care am primit acasă revista QMagazine, deţinută şi condusă de Floriana Jucan, absolventă a Şcolii de Înaltă Presă de la Evenimentul zilei, seria Cristoiu.
Am crezut că Floriana Jucan s-a apucat de o campanie de sporire a abonamentelor în stil interbelic. Aşa cum se vede şi din Moromeţii, dar şi din avertismentele lansate celor pretinşi a se fi abonat, multe ziare practicau trucul abonării fără ca tu s-o fi cerut. Te pomeneai acasă un timp cu ziarul sau cu săptămînalul, spre disperarea poştaşului, obligat să transporte nu numai plicuri şi cărţi poştale, dar şi hîrtie tipărită. La un moment dat, primeai un mesaj – tot prin poştă – că e cazul să-ţi faci abonament.

10320 afișări

Imaginea articolului Ion Cristoiu: În Războiul din Ucraina, Presa occidentală nu e o Presă militantă; e o presă mincinoasă

Floriana Jucan e neastîmpărată cînd vine vorba de născociri inteligente. Mă vedeam obligat să cred că revista primită de mine prin poştă – sărmana poştăriţă se chinuise s-o introducă în fanta din cutie şi, cum nu reuşise, o lăsase pe alcătuirea de tablă de sub cutie, să vadă companionii de bloc că eu sînt abonat la revista Florianei Jucan – ţinea de o campanie de tip interbelic. Răsfoind revista, ca să văd cum reuşeşte Floriana Jucan să împace capra rusească cu varza ucraineană, altfel spus să nu sfideze ca mine emoţia publică, dar nici să facă temenele propagandei de război- am înţeles de ce mi s-a trimis revista:

În numărul respectiv revista republica, sub titlul Călătoriile lui Cristoiu, cronica lui Cornel Nistorescu la cartea mea Crunta exploatare a sînului Julietei.

Simpatic gest al Florianei Jucan căreia i-am trimis cartea cu dedicaţie, mai ales că textul lui Cornel Nistorescu se ocupă de întreaga mea personalitate.

Numărul primit acasă îmi atrage însă atenţia prin comentariile lui Mihai Coman despre starea presei mondiale după declanşarea Războiului din Ucraina. Articolul, în realitate nu un text semnat de Mihai Coman, ci consemnarea de către Gabriela Simion a opiniilor lui Mihai Coman, se întitulează cu tîlc:

„Profesorul Mihai Coman anunţă moartea obiectivităţii şi întoarcerea militantismului în presă.”

Mihai Coman nu se numără printre simpatiile mele profesionale. Am lucrat împreună la Scînteia tineretului, eu, redactor şef adjunct, el, secretar general de redacţie, aşa-i spuneam noi cotidian, deşi la un moment dat se interzisese denumirea, pe motiv că ar fi concurat astfel Secretarul general al Partidului, şi ne ştim de pe vremea respectivă. Era folclorist de profesie, unul foarte bun, şi între două şedinţe de sumar am avut multe discuţii interesante despre Folclorul românesc. Imediat după decembrie 1989 Mihai Coman a înfiinţat Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Intenţia a fost bună. Să ofere celor care visau să ajungă jurnalişti un timp al învăţării. În realitate, poate spre disperarea lui Mihai Coman, facultatea a fost un dezastru pentru presă. Cea mai bună şcoală de presă e lucratul într-o redacţie sub conducerea unui Magistru, de regulă, Şeful gazetei. Interviul – am zis de nenumărate ori – nu se învaţă la tablă, ci potrivit principiului văzînd şi făcînd.

În ultima vreme contribuţia Facultăţii de jurnalism la tîmpirea nelimitată a presei a atins culmi măreţe. Pentru fata tatii şi băiatul mamei Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a devenit ceea ce era Pensionul pe vremuri pentru fetele cuminţi, frumoase şi devreme acasă. La Pension se învăţa niţel din toate cîte avea nevoie fata, eminamente purtătoare de zestre şi doritoare de măritiş, pentru a face o bună impresie viitorului consort. Niţel pian, niţică bună purtare, niţică limba franceză şi mai ales multă ipocrizie feciorelnică. Facultatea de Jurnalism, asemenea pensionului de pe vremuri, e condiţie obligatorie pentru fata lui tata şi băiatul lui mama.

Unde sînteţi studentă?

La Jurnalism?

Aaa! Vă vom vedea la televizor ca pe Andreea Esca!

Acest punct al meu de vedere faţă de Facultatea de Jurnalism, expus oridecîte ori s-a putut, ca şi mustrările aduse de Mihai Coman felului meu de a face presă, criticat, pentru că nu coincidea cu ţinerea de referate la Academie, sînt motivele pentru care nu mi-a fost prea simpatic.

Punctele de vedere din QMagazine mă obligă la o revizuire a părerii despre el. Mihai Coman împărtăşeşte, ca şi mine, şi cred că la fel ca Floriana Jucan, şi ca toţi cei care au absolvit Şcoala vieţii în Gazetărie, neliniştea faţă de cumplita decădere a jurnalismului nu doar în România, dar şi în mai toată lumea:

„Tendinţa către neutralitate e mai puţin atractivă decît exagerările. De cîţiva ani buni, idealul jurnalismului clasic de obiectivitate, jurnalismul acela care se învaţă în manuale şi şcoli, a început să fie aruncat peste bord, chiar de cei care îl susţineau, adică chiar şi de New York Times şi chiar de CNN. Au mers pe ideea că trebuie să fie mai militanţi. Noile generaţii sunt mai puţin preocupate de detaşare, de obiectivitate, de argumentare. Părerea mea este că jurnalismul de acum se întoarce către cel de secol XIX. Pentru mine a fost un şoc cînd New York Times, stindardul presei obiective de cînd a fost creat acest ziar, a anunţat că o va susţine pe Hillary Clinton în campania sa electorală pentru alegerile prezidenţiale. Ne întoarcem astfel spre presa de secol XIX, mai militantă, mai ancorată în apărarea unor cauze şi denigrarea altora, fie acestea politice sau de altă natură, mai tentată să apeleze la mijloacele scriiturii subiective decît la clasicele elemente ale scriiturii neutre, echilibrate, la fizica jurnalismului clasic de obiectivitate. E un trend care a început şi va continua mult timp de acum încolo.”

Jurnalismul militant, angajat de o parte şi de alta a baricadei, nu constituie în sine o nenorocire pentru necesarul profesionalism al presei.

Susţinerea declarată a unui politician, a unui partid, dar mai ales alunei cauze, se poate împăca la o adică cu minimul profesionalism.

Din nenorocire, presa la care se referă Mihai Coman, presa occidentală de azi, angajată făţiş de o parte a baricadei, n-are nici o legătură cu presa militantă.

Are legătură cu ceea ce Lenin numea presa angajată, presa revoluţionară, presa căreia i se impusese să fie armă în lupta de clasă.

Această presă nu milita.

Această presă minţea.

Presa bolşevică minţea în numele Revoluţiei.

Presa capitalistă de azi minte în numele Democraţiei.

Războiul din Ucraina a transformat presa occidentală într-o presă de front, în care născocirea, exagerarea, ascunderea realităţilor, idealizarea şi demonizarea – instrumente ale Presei bolşevice sînt folosite fără o minimă tresărire de conştiinţă.

Nu de alta, dar – cum zic susţinătorii ei – scopul justifică minciuna.

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria editorialistii

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: cristoiu,; presa,; qmagazine,; jurnalism

Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților

Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO

Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii

Citește și: COMENTARIU Sorin Avram: Presă română, prinsă pe picior greşit de dublul campion mondial la înot, David Popovici

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.